Categories: Lumea la zi

Ursula von der Leyen: „Vrem să ne focusăm spre economisirea de energie”. Cum se va trece peste iarnă

Europa importă extrem de multe gaze naturale de la ruși și acest lucru nu părea să pună probleme nimănui până la momentul în care Moscova a declanșat războiul împotriva Ucrainei. Din acel moment, Uniunea Europeană a sancționat Kremlinul prin diverse măsuri de embargo. La momentul actual se crede că Rusia poate să oprească de tot livrările de gaze către Europa, ceea ce se va materializa într-o iarnă extrem de grea. Ursula von der Leyen vine cu o soluție, menționând că fiecare stat trebuie să își reducă nivelul de gaze consumate.

Liderul Comisiei Europene spune că, în astfel de situații foarte dificile, munca în echipă reprezintă cea mai bună armă. De asemenea, Ursula von der Leyen a specificat că principalul scop este acela de a traversa cu bine iarna care va urma și de a-i proteja pe cetățenii blocului politico-economic.

Ursula von der Leyen spune că statele membre ale UE trebuie să facă economie la gaze

Potrivit România TV, Ursula von der Leyen spune: „Vrem să ne focusăm spre economisirea de energie. Statele membre fac deja foarte multe: avem 11 state care au activat un sistem de alarmă preventiv privind gazele, iar un stat deja a tras acest semnal de alarmă. Trebuie să rezolvăm aceste situații și să asigurăm energia la nivel european. Trebuie să ne pregătim pentru eventualitatea în care Rusia va opri alimentarea cu gaze”.

De asemenea, președintele Comisiei Europene a transmis faptul că au fost eliberate două soluții. Prima se referă la faptul că este necesar ca fiecare stat din Uniune să consume cât mai puține gaze. Cea de-a doua, prevenind astfel scenariul în care Rusia ar opri complet livrările de gaz către Europa, reprezintă crearea unei plase de siguranță pentru fiecare țară membră.

Calculele și recomandarea Comisiei Europene

Dacă situația va evolua într-un mod nefavorabil Uniunii Europene, potrivit sursei menționate, o altă idee propusă este ca toate statele membre să consume cu 15% mai puțin gaz. În baza acestor calcule, Ursula von der Leyen spune că sunt toate șansele ca statele din formațiunea politico-economică să treacă peste această iarnă, potrivit sursei menționate anterior.

Președintele Comisiei Europene, dar și reprezentanții Fondului Monetar Internațional fac apel la solidaritatea statelor membre, deoarece există un dezechilibru. Unele țări sunt mult mai afectate decât altele. Instituția financiară propune următorul lucru: gazele să fie împărțite între țările care alcătuiesc Uniunea Europeană.

Un motiv suplimentar de îngrijorare îl reprezintă gazoductul Nord Stream 1, a cărui activitate a fost întreruptă temporar pentru a fi realizate lucrări de întreținere. Mai mulți oficiali europeni cred cu tărie că este extrem de posibil ca livrările de gaze prin intermediul acestei conducte să nu fie reluate la termenul precizat. Acest lucru face ca scenariul în care Rusia oprește livrările acestei resurse către Europa să fie unul din ce în ce mai aproape de realitate.

Razvan Greu

Student în primul an la masteratul la Modele de Comunicare și Relații Publice. Sunt în acest domeniu de puțin timp, de vreo 3 luni mai precis, dar mă văd destul de mult activând în această zonă. Sunt pasionat de sport, muzică, scris și încerc să învăț lucruri noi.

Recent Posts

Schimbări în cazul acordării alocațiilor. Noul proiect de lege a fost votat de senatori

În luna martie a acestui an mai mult de 3,6 milioane de copii au beneficiat…

3 ore ago

Schimbare pentru beneficiarii Programului Anghel Saligny. Dosarele s-ar putea depune și după luna iunie

În cadrul ședinței care va avea loc în ziua de marți, 14 mai, oficialii din…

3 ore ago

Expansiunea spectaculoasă a rezervelor de aur într-o țară vecină cu România. Creștere de 3.000%

Rezervele de aur ale unei țări care se află la graniță cu România au crescut…

3 ore ago

Mergi pe bicicletă și primești bani. Inițiativă de 1,2 milioane de euro

Orașul Florența din Italia are un nou proiect în derulare numit „Pedalează, Florența te premiază”.…

3 ore ago

Casa Albă nu crede că uciderea palestinienilor e un genocid. Declarațiile lui Sullivan

Consilierul pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan, a declarat luni că administrația președintelui Joe…

3 ore ago

Pensii recalculate de două ori! Daniel Baciu a transmis care sunt românii aflați în această situație

Ultimele modificări în legătură cu noul formular al deciziilor de pensionare au fost explicate de…

3 ore ago

This website uses cookies.