The Guardian: Ce se întâmplă când liderii nu țin cont de adevăr? Vladimir Putin și Donald Trump vor afla curând

Cei puternici au fost meniți să se teamă de adevăr. Jurnaliștii au fost meniți să „țină adevărul în fața puterii”. Dovezile erau menite să distrugă infractorii așa cum lumina soarelui distruge un vampir. Găsiți dovezile, spunea logica, și cei puternici puteau fi făcuți de rușine și aduși în fața justiției. Aceasta este o opinie scrisă de Peter Pomerantsev, care  este autorul cărții „Nimic nu este adevărat și totul este posibil: Aventuri în Rusia modernă”.

Din punct de vedere istoric, cei puternici ar fi încercat să cenzureze și să suprime faptele. Naziștii au încercat să țină ascuns adevărul despre atrocitățile lor. Liderii sovietici urlau de jenă atunci când dizidenții transmiteau lumii exterioare informații despre condițiile din gulag. Richard Nixon a fost doborât după ce au ieșit la iveală faptele de ascultare a adversarilor săi politici și mușamalizarea lor.

Adevărul îi va elibera?

Dar ce se întâmplă atunci când cei puternici încetează să se mai teamă de adevăr, ba chiar își etalează disprețul față de acesta așa cum vedem în comportamentul lui Vladimir Putin din Rusia și al lui Donald Trump din America? De ce a dispărut rușinea și de ce domnește impunitatea? Suntem acum neputincioși în a-i trage la răspundere pe cei puternici?

Săptămâna trecută, în SUA, Trump a mințit din nou „la greu” și cu nerușinare. În cadrul unui eveniment televizat de la CNN, jurnalista Katie Collins a încercat să-l țină în frâu cu frânghii de dovezi și argumente raționale, dar el s-a delectat pur și simplu respingând orice adevăr sau logică. Potrivit lui Trump, alegerile prezidențiale pe care le-a pierdut în 2020 au fost „fraudate”, în ciuda faptului că nu există nicio dovadă pentru astfel de afirmații; reporterul E Jean Carroll, pe care un juriu civil l-a găsit vinovat pe Trump de defăimare și abuz sexual, era doar un „nebun”.

Când Collins l-a tras la răspundere în legătură cu documentele clasificate pe care Trump le-a scos de la Casa Albă, el a respins-o ca pe o „persoană urâtă”. Publicul din New Hampshire, plin de fani ai lui Trump, a huiduit și a aplaudat. În loc să fie „tras la răspundere” cu adevărul, Trump s-a distrat de minune arătând că nu dădea doi bani pe el. De ce se bucură atât de mult susținătorii lui?

Există, în primul rând, o ușurare puternică care vine din aruncarea greutății faptelor, a constrângerilor realității sumbre. Faptele sunt, în general, lucruri neplăcute, dar sunt utile pentru politicienii care încearcă să stabilească un fel de dovadă că marea lor politică funcționează.

Trump este pe linia de plutire?

Dar Trump nu are politici stabile: el poate fi mai mult de dreapta decât de dreapta, iar apoi poate pivota spre stânga atunci când îi convine. De când guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, rivalul său la șefia Partidului Republican, a încercat să arate că este mai conservator decât Trump și decât majoritatea americanilor în probleme precum avortul, Donald Trump s-a făcut să pară mai liberal.

Trump nu are nici idealuri pe care să-l poți face de rușine că le-a trădat. În schimb, el face apel la un sentiment de resentiment pur, în care aruncarea tuturor formelor de autoritate și responsabilitate autoritatea logicii, a idealurilor, a politicilor raționale, a „elitelor” este ceea ce îl face atractiv pentru oameni.

Totuși, într-o democrație precum SUA, realitatea se poate răzbuna. Respingerea de către Trump a faptelor despre Covid l-a costat alegerile din 2020. În fiecare lună, mai multe procese se adună împotriva sa: cel mai grav, pentru că (se presupune) a încercat să forțeze oficialii din Georgia să numere mai multe voturi în favoarea sa în 2020. Fox News, rețeaua de televiziune care îl susține pe Trump și care a colportat cu bună știință teorii ale conspirației în sprijinul afirmațiilor sale privind alegerile „fraudate”, tocmai a plătit 787 de milioane de dolari (633 de milioane de lire sterline) companiei pe care a acuzat-o de falsificarea voturilor.

Putin, ce e în gușă-n și-n căpușă

Putin are mai puține constrângeri. Spre deosebire de dictatorii belicoși anteriori, el nici măcar nu încearcă să își ascundă atrocitățile și intenția de a comite un genocid în Ucraina. Putin și propagandiștii săi vorbesc deschis despre dorința lor de a distruge identitatea și suveranitatea ucraineană, de a răpi copiii ucraineni și de a-i reeduca cu forța. Armata rusă bombardează maternități, distruge infrastructura civilă și orașe întregi. Putin vrea să arate că poate ucide în masă în mod deschis și nimeni nu poate face nimic în acest sens. El vrea să deschidă o prăpastie între adevăr și justiție, astfel încât legătura dintre cele două să fie complet ruptă.
Dar invazia rusă în Ucraina ar putea fi, de asemenea, un punct de cotitură: Ciuma impunității lui Putin începe să fie confruntată de inițiative inovatoare, mari și mici.

De când a început războiul, am lucrat cu jurnaliști și avocați la Reckoning Project pentru a ajuta la „accelerarea” justiției în jurul atrocităților. Avocații și jurnaliștii nu lucrează adesea împreună, dar în acest caz suntem amândoi de aceeași parte. Echipe de reporteri ucraineni instruiți în domeniul dreptului internațional al drepturilor omului adună dovezi ale atrocităților pe teren prin intermediul mărturiilor victimelor. Apoi creăm conținut mediatic bazat pe aceste dovezi pentru „curtea opiniei publice”, în timp ce echipa noastră juridică elaborează cazuri. De obicei, cazurile de crime de război apar la mult timp după ce un conflict se încheie; în acest război, însă, trebuie să le construim în timp ce acesta face ravagii.

Dar atunci când ne gândim la justiție trebuie să mergem dincolo de cazurile de crime de război de modă veche, în care un general sau un politician este adus în fața instanței. Deși acest lucru este evident important, așteptarea poate dura mult timp. În plus, unii dintre membrii elitei lui Putin sunt doar prea mândri să fie acuzați de atrocități: acest lucru arată loialitatea lor față de lider. Trebuie să ne lărgim conceptul nostru despre modul în care poate fi realizată justiția, conform theguardian.com.

Când forța e înaintea puterii

Una dintre cele mai inovatoare idei lansate recent vine de la Ilona Khmeleva, de la Consiliul de Securitate Economică din Ucraina, și de la firma de avocatură britanică McCue Jury. Aceștia propun un tribunal de justiție economică. Acesta se va pronunța asupra modului de confiscare a activelor internaționale ale statului rus și ale oligarhilor săi și de distribuire a acestora către anumite victime ale agresiunii rusești.

Eu aș adăuga amenzi (de miliarde de dolari) împotriva companiilor occidentale și a celor care continuă să sprijine mașina de război a lui Putin în ciuda sancțiunilor. Un astfel de tribunal ar oferi atât compensații tangibile victimelor, cât și ar submina sistemul corupt, global, pe care Putin l-a creat și a cărui existență o folosește pentru a dovedi cât de înrădăcinată este puterea sa. Propaganda internă a lui Putin trâmbițează mereu cât de mulți susținători are în întreaga lume: de la Viktor Orbán în Ungaria la Trump în SUA. Președintele Joe Biden a încercat să ne izoleze, spune argumentul, dar este prea slab și toată lumea are nevoie de petrolul, gazele și metalele noastre.

Sondajele din Rusia arată că rușii au tendința de a crede pe oricine are autoritate: adevărul nu este o valoare în sine, ci un subset al puterii. După cum concluzionează un sondaj recent realizat de Open Minds Institute, rușii tind spre „credința că guvernul are dreptate, doar pentru că este guvern și are putere”. Dacă Putin poate demonstra că este puternic, prin impunitate la nivel global și victorie pe câmpul de luptă, atunci este „crezut”. Înfrângeți-l pe câmpul de luptă, subminați-i sistemul în instanțe, iar puterea sa de a defini realitatea va scădea. Nu doar adevărul duce la justiție, ci și justiția duce la adevăr.