Categories: Lumea la zi

Taiwanul a intrat în atenția Moscovei! Rusia susține China în exercițiile sale militare

Tensiunile dintre China și Taiwan sunt în creștere continuă. Trendul ascendent a început încă din 2021, dar ultimele luni au marcat o animozitate mai intensă ca niciodată. Președinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, are o atitudine vădit anti-China și încearcă să stabilească mai multe relații cu SUA și puterile europene.

Acum patru zile, Tsai Ing-wen chiar a vizitat Statele Unite ale Americii, într-o întâlnire istorică dintre ea și omologul său american, deși Beijingul s-a împotrivit acestei acțiuni. Iar acum, trupele chineze fac exerciții militare în apropierea Taiwanului. Singura putere care s-a arătat vocal pro-China în lumina evenimentelor recente este Federația Rusă, care acuză Taiwanul de acțiuni provocatoare. Suveranitatea acestui stat nu este recunoscută de China, care îl consideră parte din teritoriul său.

Declarația venită de la Kremlin

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a avut de spus următoarele despre acțiunile Taiwanului: „Am asistat la multiple acte cu caracter provocator față de Republica Populară Chineză”. De asemenea, el a spus „China are dreptul suveran de a răspunde la aceste acte provocatoare, inclusiv cu manevre militare, în strictă conformitate cu dreptul internațional”, fiind citat de g4media.ro.

Așadar, exercițiile militare ale Chinei sunt recunoscute inclusiv de aliații ei drept o ripostă la caracterul antichinez al guvernării din Taiwan. China a declarat că a mobilizat mai multe avioane de vânătoare, purtătoare de „muniții reale”. Ele au făcut apoi „lovituri simulate” asupra unor puncte-cheie din țara neoficială, inclusiv în apropierea port-avionului Shandong.

Taiwanul e încercuit

Armata chineză a declarat că scopul său este de a simula o încercuire a țării pe care o consideră parte din teritoriul său.

„Mai multe grupuri de avioane de vânătoare H-6K ce transportă muniţii reale au efectuat mai multe valuri de lovituri simulate asupra unor ţinte importante ale insulei Taiwan”, relatează CCTV, televiziunea chineză de stat.

Autoritățile taiwaneze au raportat cel puțin 59 de avioane și 11 nave venite de la Beijing.

„Între 8 și 10 aprilie, Comandamentul Teatrului de Est al APL chinez a finalizat cu succes diverse sarcini pentru patrula de pregătire pentru război în jurul insulei Taiwan și exercițiul ‘Joint Sword’ și a testat în mod cuprinzător capacitatea de luptă comună integrată a mai multor ramuri militare în condiții reale de luptă”, se arată în raportul întocmit de Comandamentul Teatrului de Est.

În același timp, alianțele europene încearcă să îndepărteze China de Moscova, considerându-l pe Xi Jinping un mediator important între Federația Rusă și Ucraina. Vizita făcută de Emmanuel Macron președintelui chinez nu a fost deocamdată concludentă în acest sens, iar SUA și-a arătat rezervele față de inițiativa președintelui Franței.

Irina Balcu

Absolventă Litere UniBuc (LLR-LLS şi CRP; masterat de Studii Avansate în Lingvistică). Masterandă la Scriere Dramatică, UNATC I.L. Caragiale.

Recent Posts

O nouă metodă de înșelătorie. La ce trebuie să fi atent când vine curierul

O nouă metodă de înșelătorie a apărut la noi în țară. Escrocii trimit colete pe…

14 minute ago

Un nou mandat al lui Trump ar duce lumea spre un război global? NATO s-ar putea destrăma

Dacă Donald Trump va câștiga un al doilea mandat la Casa Albă în noiembrie, NATO…

6 ore ago

Ce se întâmplă cu prețurile produselor? Schimbările ce apar în supermarketuri

Vor apărea noi schimbări pentru prețurile ce sunt afișate în supermarketuri. Acestea vor trebui să…

7 ore ago

Mai mulți bani pentru seniorii României. După 14 ani, are loc recalcularea pensiilor

Ultima recalculare a pensiilor a avut loc în urmă cu 14 ani, în anul 2010.…

7 ore ago

Cum va fi stabilit salariul minim brut? Ultimele informații despre formula de calcul

Oficialii de la Ministerul Muncii au vorbit despre criteriile pentru formula salariului minim brut pe…

8 ore ago

Mark Rutte se pregătește pentru scaunul de la NATO. Presa turcă îl vede câștigător

Nu putem să nu ne întrebăm de ce Turcia, care de 75 de ani are…

8 ore ago

This website uses cookies.