Categories: Info

Suprataxarea muncii part-time, o situația alarmantă! Ce probleme poate cauza legea promulgată de Iohannis

Legea privind suprataxarea contractelor part-time a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. În acest context, tot mai multe voci au ridicat problema ineficienței acestui plan, dar și riscul ca sute sau mii de persoane să nu poată suporta cheltuielile impozitelor, întrucât multe dintre venituri sunt calculate în funcție de orele de muncă lucrate.

Klaus Iohannis a promulgat o lege care a dus extrem de multă nemulțumire în rândul populației. Se presupune ca impozitarea contractelor de muncă, indiferent de tipul lor, să fie raportată la nivelul salariului mediu. De aici se traduce suprataxarea, întrucât cei care lucrează sub un salariu mai mic decât cel minim pe economie, vor avea de plătit taxe la fel ca un salariat cu venituri medii.

Cum arată legea din perspectiva economiei?

Economistul Adrian Negrescu a prezentat situația oamenilor care lucrează sub contracte part-time, care vor fi extrem de afectați de legea promulgată de Klaus Iohannis. Negrescu atenționează ca ar putea exista o criză pe piața locurilor de muncă, întrucât persoanele care lucrează cu jumătate de normă și au venituri mai mici decât cele prevăzute de un contract normal, și-ar putea pierde slujbele întrucât nu și-ar permite plata impusă de suprataxare.

„Acum sunt 1,1 milioane de contracte din care jumătate nu au în spate o plată de taxe integrală, deci sunt contracte afectate de această supraimpozitare. Eu estimez undeva între 200 – 300.000 de contracte care vor fi afectate de această decizie. Dincolo de femeile de serviciu, cazul prezentat cam de toată lumea, vă mai prezint și cazul mamelor, femeile care stau cu copiii acasă și care-și permiteau să se ducă la serviciu 2 – 3 ore maxim pe zi. Și pentru aceste doamne va interveni această problemă și probabil vor rămâne fără acele locuri de muncă parțiale pe care le aveau”, a susținut Adrian Negrescu.

Adrian Negrescu precizează că legea este ,,fără cap și coadă” și nu ar fi fost fundamentată pe studii și cifre reale. ,,Dacă până acum la o oră de activitate plăteai 119 lei taxe, din 1 august plătești 1.083 lei taxe valoare valabilă și pentru două ore”, transmite acesta.

Conform economistului, legea nu ar fi întâlnit un temei economic bine sudat și ar fi fost conturată doar sub o posibilă ilegalitate făcută de angajați sau angajatori, declarând ore de lucru false.

,,Nu are nicio logică economică, niciun fel de fundament dincolo de suspiciunea autorităților că mulți oameni de afaceri încearcă să facă evaziune pe zona asta de muncă raportând mai puține ore de activitate decât prestează ei sau angajații lor. Problema putea fi rezolvată prin autorități care să facă controale”, a conchis Adrian Negrescu la B1 TV, citat de România TV.

Acuzațiile lui Cătălin Drulă

Cătălin Drulă a lansat clar un atac către președintele Klaus Iohannis, pe care în acuză că ,,pedepsește munca și sacrifică veniturile oamenilor în numele  finanţării incompetenţei administraţiei actuale”. Mai mult decât atât, liderul USR transmite că legea este complet greșită, mai ales în contextul în care vine într-o perioadă ce se definește printr-o inflație ce se ridică aproape de 17%, iar 35% din populația României se află în pragul sărăciei.

Cătălin Drulă a avertizat că legea pune în pericol românii și le poate vulnerabiliza locurile de muncă, în contextul în care ,,muncești două ore, trebuie să plătești pentru opt”. Președintele USR atrage atenția și asupra promisiunii Coaliției de Guvernare care a transmis că nu vor exista taxe noi sau mult mai mari, lucru ce a fost încălcat, întrucât suprataxarea locurilor de muncă part-time se poate defini într-o cheltuială greu de suportat pentru foarte mulți români.

Maria-Carmela Stanciu

Recent Posts

Mai cresc salariile bugetarilor? Marcel Ciolacu a oferit răspunsul

După cum a declarat premierul Marcel Ciolacu, este nevoie de o intervenție la impozitarea muncii…

7 minute ago

Panelul american pentru energie aprobă o regulă favorabilă extinderii transportului de energie regenerabilă

Autoritățile federale de reglementare în domeniul energiei au aprobat, luni, o regulă mult așteptată pentru…

16 minute ago

Cum se recalculează pensiile? Șeful CNPP spune că toată lumea poate afla suma de dinainte

Modelele deciziilor cu privire la recalcularea pensiilor au fost emise de către Casa Națională de…

29 de minute ago

Reciclarea ambalajelor merge într-o direcție bună. Ministrul Mediului anunță rezultatele

În luna mai, bariera de 200 de milioane de ambalaje SGR colectate într-o lună, va…

35 de minute ago

China își consolidează influența în Irak. Cum se exploatează petrolul și gazele

Companiile din China au câștigat patru licitații pentru a explora zăcămintele de  petrol și gaze…

44 de minute ago

CFR are planuri mărețe pentru 2024. 5,8 miliarde de lei alocați pentru modernizarea feroviară

Bugetul Companiei Naționale de Căi Ferate CRF S.A a înregistrat o creștere semnificativă de 62,24%…

54 de minute ago

This website uses cookies.