Categories: Info

Suma de bani care ne-a scăpat din buzunare! Ce câștig a generat investiția din ultimii 15 ani în Pilonul II

Reprezentanții din cadrul Asociației pentru pensiile administrate privat din România (APAPR) au prezentat o statistică, care include perioada mai 2008-decembrie 2022, interval de timp ce se suprapune cu durata de funcționare a fondurilor private de pensii din pilonul II, care arată că randamentul mediu obținut de acestea a devansat depozitele bancare, acumularea de euro, dar și rata anuală medie a inflației.

Practic, investiția eșalonată în titluri de stat și acțiuni ar fi bătut cele mai importante fenomene financiare din ultimii 15 ani .

Însă, anul 2022 nu a fost unul potrivit pentru fondurile de pensii Pilon II, întrucât toate au înregistrat scăderi ale activelor nete.

Ce pierderi au avut fondurile

Practic, cele 7 fonduri din România care alcătuiesc Pilonul II au înregistrat o pierdere medie de peste 3%, în timp ce performanțele acestora au oscilat între o corecție de aproape 5% la NN și una sub un procent la Metropolitan.

În opinia analiștilor, această performanță slabă a fost cauzată în principal de presiunea pusă asupra cotațiilor titlurilor de stat, scrie Economedia.

De asemenea, la aceste pierderi ale fondurilor au contribuit creșterea inflației, a dobânzilor, dar și scăderea bursei de valori (aici sunt plasate un sfert din active) cu 11% la nivelul indicelui BET.

Cumulat cu rata inflației de peste 16%, finalul lui 2022 a marcat un an dezamăgitor pentru deținerile românilor în fondurile de pensii.

Cât puteau câștiga românii

În exemplul de mai jos este prezentată situația unui român cu salariul mediu pe economie care a contribuit lună de lună la Pilonul II din mai 2008 până în prezent.

Datele oferite de APAPR evidențiază o comparație între acumularea banilor în Pilonul II cu valorificarea acelorași sume în alte moduri: dacă ar fi fost depuse în depozite bancare în lei, dacă ar fi fost actualizate doar cu rata inflației, respectiv dacă ar fi fost folosite pentru a acumula euro.

Astfel, statistica APAPR arată că, în cei 15 ani, suma contribuțiilor brute virate în Pilonul II ajunge la 22.406 lei, în timp ce suma acumulată (media tuturor fondurilor) se ridică la 28.305 lei.

Între cele două „trasee” există o diferență de 5.900 de lei, care reprezintă un câștig mediu net. Această sumă este mai mult decât dublă față de actualizarea contribuțiilor brute doar cu inflația și net superioară acumulării prin depozite bancare (câștig de 3.206 lei) sau cumpărarea monedei euro (câștig de 1.535 lei).

Ce performanțe a avut Pilonul II

În perioada 2008-2022, pe întreaga sa durata de funcționare, Pilonul II de pensii private obligatorii a înregistrat un randament mediu anual de 7,16%, comparativ cu o rată medie anuală a inflației de 4,19% pe aceeași perioadă.

Statistica oferită de APAPR nu aduce în discuție, de exemplu, o comparație cu o investiție eșalonată în acțiuni din indicele BET, ce putea fi derulată tot între 2008 și 2022.

Potrivit mai multor date financiare, în acest interval de timp, fondurile de pensii din Pilonul II au făcut plăți în valoare totală de peste 1,1 miliarde RON către 88.202 de participanți și beneficiari (moștenitori).

La sfârșitul anului 2022, activele administrate de Pilonul II au atins valoarea de 96,4 miliarde lei.

Rares Sanda

Masterand în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Sunt pasionat de tot ce are legătură cu „Sportul Rege”.

Recent Posts

SUA și Marea Britanie afirmă că Israelul nu are un „plan credibil” pentru protejarea civililor din Rafah

Israelul nu are un "plan credibil" pentru protejarea civililor din Rafah, afirmă SUA. Secretarul de…

15 minute ago

Putin renunță la Șoigu! Cine este noul ministru al Apărării din Rusia

Conform informațiilor furnizate de TASS, Vladimir Putin a propus numirea lui Andrei Belousov în funcția…

7 ore ago

Cele mai mici pensii pot fi mărite! Care este schema de aplicare

Vești bune pentru pensionarii cu pensii mici! Dorina Barcari a prezentat în exclusivitate la Realitatea…

8 ore ago

Ciolacu, despre Geoană: „Am crezut că se ocupă cu războaiele. Am înțeles, va candida la prezidențiale”

Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seară, pe 12 mai, la postul…

9 ore ago

Un nou discurs controversat al lui Donald Trump! Fostul Președinte i-a comparat luni pe migranți cu Hannibal Lecter din filmul „Tăcerea mieilor”

Fostul președinte Donald Trump i-a comparat luni pe migranți cu personajul Hannibal Lecter din filmul…

9 ore ago

Se vor reduce taxele? Marcel Ciolacu: „Impozitarea muncii e cea mai mare în România”

Marcel Ciolacu argumentează că este necesară implementarea de deduceri fiscale pentru impozitarea muncii, în contextul…

10 ore ago

This website uses cookies.