Categories: Info

Se majorează salariul minim din România! Este cea mai bună veste la nivel național

Vești bune în România, după ce o serie de informații recente arată cum salariul minim pe economie ar putea ajunge la 3.800 de lei brut, față de 3.000 de lei cât este de la începutul acestui an, după majorarea de acum câteva luni. Totuși, și taxele românilor vor fi mai mari.

De asemenea, s-au aflat și care sunt previziunile economiștilor, în condițiile în care, conform unor directive ale Uniunii Europene, toate statele membre vor fi obligate să stabilească un salariu minim care să fie jumătate din salariul mediu național.

Cel mai mic salariu va ajunge la 3.800 de lei brut

Începând cu anul viitor, adică din 2024, salariul minim din România ar urma să fie majorat la valoarea de 3.800 de lei. Totuși, asta este doar valoarea brută, urmând ca această sumă să fie impozitată de către stat.

Practic, majorarea va avea loc chiar în plin an electoral, atunci când toate partidele sunt avide de voturi, însă măsura nu va fi decisă în țara noastră ci vine în urma unor reglementări impuse de Uniunea Europeană. Astfel, este programat ca UE să stabilească un „salariu minim european” în toate țările membre, însă valorile for fi diferite pentru fiecare stat în parte.

Salariu minim european va fi calculat în funcție de veniturile medii care există în fiecare țară din UE, fiind stabilit drept 50% din valoarea salariului mediu național. În România, acest lucru ar însemna că ajunge la 3.800 de lei brut, iar cei care beneficiază de aceste venituri vor rămâne în mână cu 2.250 de lei, acesta urmând să fie salariul minim net. De asemenea, și taxele vor fi majorate la 1,550 lei, scrie România TV care citează surse guvernamentale.

La cât vor ajunge taxele pentru salariul minim în România

Conform sursei citate, majorările ar urma să fie făcute începând de anul viitor, din 2024 și nu etapizat, până în 2026, cum arată directiva UE. Mai mult, pe lângă capitalul electoral câștigat cu această mutare, politicienii vor beneficia și ei de o creștere consistentă a veniturilor, fiindcă salariile bugetarilor de lux sunt raportate la salariul minim pe economie, indexat de 9 sau 10 ori.

Acum, salariul minim pe economie în România este de 3.000 de lei, iar în urma impozitării netul ajunge să fie 1.898 de lei. Practic, cei 1.100 de lei în minus sunt reținuți de către angajator, care trebuie să îi vireze direct la bugetul de stat sub formă de impozite și contribuții sociale pentru pensii și sănătate.

Ce spune BNR privind aceste venituri

Un spor de 25% la salariul minim înmulțit cu 10 ar depăși inflația fără probleme. În schimb, la baza piramidei salariale, ceea ce se primește în plus va fi topit de inflație: deși vor avea mai mulți bani în mână, românii vor putea cumpăra mai puțin decât înainte de majorare. Analiștii economici sunt îngrijorați de această mutare. Oficialii BNR arată că  o creșterea nefundamentată a salariului minim ar duce la scăderea competitivității pe piețele externe, la închiderea multor firme și implicit la șomaj, se arată într-o minută recentă a Consiliului Băncii Naționale a României.

”După ce au obligat ca orice afacere din România, indiferent de dimensiuni, să aibă minimum un angajat cu salariu pentru care să se plătească contribuţii (şi s-au lăudat, astfel, cu această formă de iobăgie de iz fanariot, neîntâlnită nicăieri în lumea civilizată), era de aşteptat să vină din nou cu ideea de a creşte salariul minim, a răspuns analistul economic. Însă, realitatea arată că nu există, în acest moment, nici măcar un minim studiu de impact legat de efectele creşterii salariului minim. S-ar putea să fie un adevărat bumerang economic care, în loc de efecte pozitive – o creştere a bunăstării oamenilor, să provoace inflaţie şi disponibilizări de personal”, a spus analistul Adrian Negrescu.

Expertul mai arată că o astfel de creștere nu trebuie făcută fără studii de impact, pentru că nu ar face altceva decât să crească numărul de angajați plătiți la negru și că o soluție ar fi reducerea taxelor pe muncă.

”Nu spun că nu este necesar ca salariile oamenilor să crească, dimpotrivă. Însă dacă o faci din pix, fără un minim studiu de impact, s-ar putea să te trezești că, în loc să încasezi mai mult la buget, vei trimite contingente tot mai largi de salariați în economia subterană, să fie plătiți la negru. Dacă vrei cu adevărat să susţii creşterea salariilor din România, ar trebui, tu stat, să reduci taxele pe muncă în condiţiile în care mai mult de jumătate din ce câştigăm se duce la stat (incluzând aici şi tva şi accize)”, a continuat analistul economic.

Claudiu Popa

Claudiu C. Vasile Popa. Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. După ce a terminat Jurnalistica din Sibiu, în 2012, atunci când criza financiară a răpus printul în România, s-a îndreptat către presa online. A scris ani de zile la site-urile romaniatv.net, b365.ro sau capital.ro. Când nu face presă, scrie poezii sau călătorește pe te miri unde.

Recent Posts

Un nou Drum Expres în România. Va lega Focșani de Brăila

Un nou Drum Expres se va construi în România. Ministerul Transporturilor deja a primit avizele…

2 ore ago

Va ceda România un sistem Patriot Ucrainei? Ciucă: „Decizia va fi luată în CSAT”

Șeful Senatului, Nicolae Ciucă, a vorbit despre cedarea unui sistem Patriot către Ucraina. El a…

2 ore ago

Președintele ales al Slovaciei a cerut suspendarea campaniei pentru alegerile europene. „Slovacia nu are nevoie în acest moment de mai multe confruntări”

Președintele ales al Slovaciei, Peter Pellegrini a solicitat suspendarea campaniei pentru alegerile europene programate pentru…

2 ore ago

Rusia nu are suficiente forțe, spune un general american. Trupele ucrainiene își vor putea meține liniile defensive

Generalul american Christopher G. Cavoli a declarat la sediul NATO că Rusia nu dispune de…

2 ore ago

Pensionarii pot încasa până la 1.000 de lei. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Pensia nu este singura formă de venit de care pot beneficia seniorii din România. Pensionarii…

2 ore ago

CNAIR investește în modernizare. Compania cumpără 32 de camioane

CNAIR a anunţat că va achiziționa 32 de camioane. Vehiculele sunt destinate intervenţiilor de urgenţă…

2 ore ago

This website uses cookies.