Info

Schimbări în cazul locuințelor ANL. Statul vrea să interzică vânzarea acestora

În cazul locuințelor de tip ANL se va implementa un plafon minimal pentru chirii. De asemenea, acestea nu se vor mai putea achiziționa de către medicii sau profesorii care le-au închiriat. Noile modificări vor fi adoptate în urma unui proiect de urgență care a fost pus în dezbatere publică de către Ministerul Dezvoltării. De asemenea, ceea ce se mai află în document este și o măsură pentru accesul mai rapid la aceste imobile.

Conform documentului, chiriile care se vor achita de către locatarii imobilelor ANL nu vor putea avea valori sub limitele care se vor implementa. Acesta se va decide în funcție de vârsta și de amplasarea acestor locuințe pe zone numerotate de la zero la cinci, respectiv, în capitală, municipii, orașe, comune ori sate.

În acest fel, pentru o persoană cu vârsta de până la 35 de ani, nivelul maxim al chiriei nu va trece de 75 de lei, pentru garsoniere sau de 175 de lei pentru un apartament cu patru camere în Capitală. Prețurile vor fi mai mici în cazul comunelor sau orașelor.

Totodată, medicii și profesorii nu vor mai putea achiziționa aceste locuințe. Motivul pentru care este adoptată această măsură este pentru a asigura mobilitatea specialiștilor din sănătate și învățământ, informează Radio România Actualități.

Georgiana Tanase

A absolvit cursurile Facultății de Limbi și Literaturi Străine din București, specialitatea Filologie, secția de Spaniolă-Germană. Este debutant în presa scrisă din România și îi place să știe cât mai multe.

Recent Posts

O nouă metodă de înșelătorie. La ce trebuie să fi atent când vine curierul

O nouă metodă de înșelătorie a apărut la noi în țară. Escrocii trimit colete pe…

24 de minute ago

Un nou mandat al lui Trump ar duce lumea spre un război global? NATO s-ar putea destrăma

Dacă Donald Trump va câștiga un al doilea mandat la Casa Albă în noiembrie, NATO…

6 ore ago

Ce se întâmplă cu prețurile produselor? Schimbările ce apar în supermarketuri

Vor apărea noi schimbări pentru prețurile ce sunt afișate în supermarketuri. Acestea vor trebui să…

7 ore ago

Mai mulți bani pentru seniorii României. După 14 ani, are loc recalcularea pensiilor

Ultima recalculare a pensiilor a avut loc în urmă cu 14 ani, în anul 2010.…

7 ore ago

Cum va fi stabilit salariul minim brut? Ultimele informații despre formula de calcul

Oficialii de la Ministerul Muncii au vorbit despre criteriile pentru formula salariului minim brut pe…

8 ore ago

Mark Rutte se pregătește pentru scaunul de la NATO. Presa turcă îl vede câștigător

Nu putem să nu ne întrebăm de ce Turcia, care de 75 de ani are…

8 ore ago

This website uses cookies.