Lumea la zi

S-a realizat transportul prin coridorul umanitar din Marea Neagră! Nava încărcată cu cereale din Ucraina a ajuns în Turcia

Cargoul „Resilient Africa” a sosit joi în largul strâmtorii Bosfor din Turcia. Este o navă încărcată cu cereale din Ucraina care a intrat și a ieșit din Marea Neagră folosind un coridor temporar.

Nava a părăsit portul ucrainean Chornomorsk în această săptămână cu 3.000 de tone de cereale, anunțase Kievul.

Luna trecută, Ucraina a anunțat un „coridor umanitar” pentru a elibera navele cu destinația piețele din Africa și Asia și pentru a ocoli o blocadă de facto, după ce Rusia a abandonat în această vară un acord care îi garantase exporturile în timpul războiului.

Nava trece pe lângă România

„Nava Resilient Africa, care transportă 3.000 de tone de grâu, a părăsit portul Ciornomorsk și se îndreaptă spre Bosfor. Aceasta este prima dintre cele două nave care au ajuns, săptămâna trecută, la Ciornomorsk. Printr-un coridor temporar înființat de Marina Ucrainei pentru navele civile „, declara vicepremierul Kubrakov acum două zile.

O altă navă, care se numește „Aroyat” și care navighează tot sub pavilionul statului Palau. Se află în Ciornomorsk și așteaptă să fie încărcată pentru a ridica ancora.

Echipajele celor două nave sunt formate din marinari din Ucraina, Turcia, Azerbaidjan și Egipt. Navele urmează să livreze cerealele în Egipt și în Israel, potrivit Ministerului Agriculturii din Ucraina.

Luna trecută, Ucraina a anunțat înființarea unui „coridor umanitar” pe Marea Neagră. Cu scopul de a elibera navele blocate în porturile sale de la începutul războiului și de a ocoli blocada reinstituită de Rusia după ieșirea din acordul cerealier, în data de 17 iulie anul curent, potrivit Reuters.

Nave blocate

Presa internațională notează că această inițiativă reprezintă un test al capacității Kievului de a redeschide rutele de transport maritim, în contextul în care Moscova a  lansat numeroase atacuri cu drone și rachete asupra infrastructurii portuare din Ucraina, atât de la Marea Neagră, cât și de la Dunăre.

Aproximativ 60 de nave comerciale au fost blocate în porturile ucrainene de la invazia Rusiei. Statutul lor a rămas nerezolvat de acordul care a permis reluarea exporturilor de cereale începând cu luna iulie, 2023.

De când a abandonat acordul privind cerealele, Rusia a declarat că va trata orice nave care se apropie de porturile ucrainene ca potențiale nave militare. Iar țările lor de pavilion ca combatanți de partea ucraineană. Kievul a răspuns cu o amenințare similară navelor care se apropie de porturile rusești sau ucrainene deținute de Rusia.

Rutele de export ale cerealelor Ucrainene vor fi discutate astăzi la Galați. Ambasada SUA la București numește această întâlnire „crucială”:

„Într-o întâlnire crucială, care va avea loc la Galaţi, România, Ucraina, Republica Moldova, Comisia Europeană şi Statele Unite îşi vor uni forţele, în urma ieşirii dure a Rusiei din Iniţiativa pentru cereale la Marea Neagră”, transmite Ambasada SUA.

Sorina Benga

Life Experimentalist.

Recent Posts

Zece ani fără permis! Măsuri drastice pentru cei care sunt prinși beți sau drogați la volan

Șoferii care sunt prinși beți sau drogați la volan riscă să rămână fără permisul de…

8 minute ago

GPT Store devine accesibil tuturor. OpenAI extinde accesul la magazinul de extensii pentru ChatGPT

Magazinul de extensii pentru ChatGPT, denumit GPT Store, va fi disponibil pentru toți utilizatorii. În…

13 minute ago

Problemele ascunse cu care se confruntă cei bogați. Terapeuții au răspunsul

Deseori, oamenii extrem de bogați se confruntă cu probleme emoționale asemănătoare cu cele ale oamenilor…

22 de minute ago

Google și Apple își unesc forțele. Luptă contra hărțuirii prin urmărirea locației

Conform unui anunț realizat luni, 13 mai, de către reprezentanții Apple și Google, telefoanele iPhone…

35 de minute ago

Avertisment din partea FMI. Omenirea nu ar avea timp să se pregătească de IA

Potrivit informațiilor transmise de Kristalina Georgieva, directorul general al Fondului Monetar Internațional, inteligența artificială lovește…

44 de minute ago

Companiile aeriene americane, supărate pe Biden! Dau în judecată administrația

Marile companii aeriene americane dau în judecată Departamentul de Transporturi al SUA. Asta din cauza…

56 de minute ago

This website uses cookies.