Lumea la zi

Românii vizitează Ungaria mai mult ca înainte de pandemie

Românii vizitează Ungaria aproape regulat. De fapt, numărul vizitatorilor care sosesc din Cehia, Polonia și România a crescut în mod spectaculos. Socoteala este făcută până la sfârșitul lunii iulie a acestui an.

Comparativ cu 2019 și 2022 au venit mai mulți turişti din aceste țări, a precizat Agenția Ungară de Turism (MTÜ).

Românii vizitează Ungaria foarte des

Agenția Ungară de Turism a subliniat că până în luna iulie a acestui an, chiar și în comparație cu aceeași perioadă din anul record 2019, au fost cu 18% mai mulți, respectiv 294 de mii de vizitatori din România. 7% mai mulți, circa 255 de mii, din Cehia și cu 5% mai mulți, aproape 265 de mii, din Polonia.

Numărul nopților petrecute de turiști a crescut într-un ritm similar, la peste două milioane.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în Ungaria au venit cu 31% mai mulți vizitatori din Polonia.  25% în cazul Cehiei și 23% din România.

Am bătut pandemia

Cifrele turiștilor veniți din România pentru acest an au depășit chiar și anul record 2019 cu peste 10%.

Ceea ce au în comun turiștii din toate cele trei țări este faptul că aceștia caută atracții turistice rurale. Ei preferă să se cazeze în zonele din mediul rural, unde aleg cazarea privată în locul hotelurilor.

Potrivit Agenției Ungare de Turism, 23% dintre vizitatorii cehi s-au cazat în capitala Ungariei și 77% în zonele rurale. Cifrele corespunzătoare pentru polonezi au fost de 35% și, respectiv, 65%.

38% dintre turiștii români s-au cazat în Budapesta și 62% în zonele rurale din Ungaria.

Locuri preferate

Mai mult de un sfert dintre cehii care au călătorit în mediul rural au vizat regiunea turistică Bük-Sárvár.  Oaspeții români au vizitat în principal Debrețin, județul Hajdú-Bihar și regiunea sa, precum și Jula, județul Békés și regiunea sa.

Au mai fost și în Hajdúszoboszló, județul Hajdú-Bihar, și Seghedin, județul Csongrád. Acestea au fostpopulare în rândul persoanelor sub 44 de ani. Debrețin și regiunea din împrejurimi au fost, de asemenea, o destinație preferată de turiștii polonezi. Dintre aceștia, grupele de vârstă cuprinse între 35-44 și 45-54 de ani au preferat să viziteze Hajdúszoboszló și Eger, județul Heves, pe lângă capitală și Debrețin, iar printre aceștia se numără și cea mai mare proporție de familii cu copii, subliniază analiza MTÜ.

Catalin Dumitrescu

Ziarist din 90, pe vremea cand jurnalismul era ”de taraba”.

Recent Posts

Românii care care nu își pot justifica veniturile trebuie să fie atenți! Impozitul de 70% intră în vigoare

Românii care au venituri pe care nu le pot dovedi legal vor fi supuse unui…

1 minut ago

CFR Călători dă drumul la „Trenurile Soarelui”. Ce rute directe vor fi disponibile spre litoral

CFR Călători a anunțat că, anul acesta, programul estival "Trenurile Soarelui" va include zeci de…

20 de minute ago

Ciolacu are vești bune pentru pensionari. Guvernul a mai aprobat o finanțare din PNRR

Guvernul Ciolacu manifestă o atenție deosebită pentru pensionari. Astfel, după indexarea din ianuarie și majorarea…

42 de minute ago

Prețul la energie în România crește. Este de 2,5 ori mai mare decât în Germania

Deși nu stăm deloc rău la producția de energie electrică, românii au printre cele mai…

o oră ago

Dificultăți pe piața auto! Se aduc inovații, dar există și factori de risc

Anul acesta, piața auto are parte de dificultăți, asta în contextul tensiunilor geopolitice, cât și…

o oră ago

Statul se îndatorează iar la bănci. Finanțele împrumută 1,37 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a împrumutat suma de 1,37 miliarde de lei de la bănci. Împrumuturile au…

o oră ago

This website uses cookies.