Pe data de 22 iunie, noul șef al Executivului Marcel Ciolacu a declarat că, în timpul evenimentului care a avut loc la Palatul Victoria organizat cu prilejul anunțului companiilor cu activitate autohtonă OMV Petrom și Romgaz de a dezvolta Neptun Deep. În acest sens, prin dezvoltarea acestui nou program din Marea Neagră. Țara noastră va putea căpăta independență energetică.
Combustibilul care ne-ar putea ajuta să atingem acest obiectiv strategic este chiar gazul din Marea Neagră. Șeful executivului a adăugat că este crucial ca activitățile de extracție să înceapă cât mai curând posibil pe câmpul din Marea Neagră.
„Suntem astăzi martorii momentului în care România face pasul decisiv spre independenţa sa energetică! Gazul din Marea Neagră este chiar combustibilul care ne va duce către realizarea acestui obiectiv strategic.
Milioane de familii şi sute de mii de firme româneşti aşteaptă asta de atâta vreme. Este momentul să punem această resursă la baza dezvoltării noastre economice, în şcoli, spitale, ferme şi fabrici, în folosul concret al românilor”, a spus Ciolacu.
„Am spus „stimaţi invitaţi”, dar sună mai corect „Stimată echipă”! Pentru că astăzi marcăm, în fapt, o realizare a muncii în echipă între stat şi mediul privat. Fără această colaborare care, la un moment dat, părea imposibilă, astăzi n-ar fi existat proiectul Neptun Deep, de extracție a gazelor din Marea Neagră.
Consilii locale, ministere, Parlament, companii private şi de stat, agenţii şi autorităţi publice, fiecare a depus un efort care a contat. Le mulțumesc tuturor şi vă spun că acesta este modelul de lucru de care are nevoie România”, a completat el.
„Am urmărit constant progresul înregistrat de acest proiect strategic pentru România şi pot spune că eforturile făcute cei doi parteneri sunt impresionante. Am convingerea că, după anunţul deciziei de investiţii, operaţiunile vor fi coordonate la fel de bine pentru a se putea derula cu cea mai mare viteză. Când eram adolescent, în anii 80, România era recunoscută internaţional drept un performer în energie.
Astăzi, transmitem întregii lumi, în cel mai demn şi puternic mod, că vrem şi putem să continuăm moştenirea istoriei noastre energetice. Iată, când este vorba despre mize naţionale majore, România reuşeşte să-şi adune energiile şi să facă saltul economic care o va duce la un alt nivel în Europa! Acolo unde românii merită din plin să fie! Avem experienţa şi expertiza pentru a deveni cel mai important producător al Uniunii Europene în privinţa gazelor naturale. Iar asta trebuie să fie o sursă reală şi continuă de mândrie naţională!”, a subliniat premierul.
Marcel Ciolacu a mai explicat și că există o altă parte importantă pentru acest prpiect. „România trece de la vorbe la fapte! Si mă bucur ca asta se întâmplă acum, pentru că – am spus de la început – acest mandat este despre fapte concrete şi realizări economice”.
„Acest proiect va demonstra ca suntem capabili si pregatiti să ne controlăm propriul destin energetic, să ne stabilim propriul curs! Pe drept cuvânt, atenţia întregii lumi va indrepta către noi si o spun ferm: suntem pregătiţi sa ne asumăm acest rol! Vom fi un furnizor pe termen lung, predictibil si substanţial de securitate energetică! Vom fi un pilon de stabilitate şi dezvoltare regională într-o realitate geopolitică nouă şi provocatoare! Ştiu că provocarile nu s-au oprit.
Dimpotrivă, vor fi tot mai mari. Dar este esenţial ca lucrările de extracţie la zăcământul din Marea Neagră să înceapă cât mai curând. Vă asigur că vom face tot ce ţine de statul român pentru a susţine proiectul! Vom continua sa fim parteneri dedicaţi pentru că, doar aşa, contribuim în cel mai concret mod posibil la bunăstarea cetăţenilor ţării! Va multumesc şi vă asigur de tot sprijinul meu şi al Guvernului! Şi mă simt mândru să fac parte din acestă echipă! O echipă de Proiect Naţional al României!”, a încheiat Marcel Ciolacu, potrivit News.ro.
Guvernul Ciolacu își continuă investițiile în infrastructura de cale ferată, prin reabilitarea liniei Focșani-Roman. Noua…
Banca Centrală Europeană a anunțat că, deși ritmul de creştere al salariilor în zona euro…
Vicepreședinta SUA, Kamala Harris acceptat invitația postului CBS de a participa la o dezbatere cu…
Robert Fico, premierul Slovaciei care a fost miercuri victima unei tentative de asasinat, se află…
Tot mai mulți românii vor să fie proprietari. Cei care nu își permit să cumpere…
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie turiștii români care merg în…
This website uses cookies.