Lumea la zi

Regele Iordaniei ajunge la Casa Albă! Biden îl va primi săptămâna viitoare

Conform unor informații transmise de purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, președintele Joe Biden îl va primi pe regele Abdullah al II-lea al Iordaniei „săptămâna viitoare”.

Întrevederea dintre cei doi va fi o „întâlnire privată”. După ce aceasta se va finaliza, Casa Albă va publica un raport oficial al acesteia, a mai transmis Karine Jean-Pierre. Totuși, ea nu a oferit o dată oficială.

Anunțul vine într-un moment în care discuțiile cu privire la un armistițiu în Gaza se află într-o perioadă dificilă. Hamas va răspunde la cea mai recentă propunere israeliană. Americanii, care au un rol important în discuții, sunt de părere că oferta este „extraordinar de generoasă”.

Iordania are relații diplomatice cu Israelul și o populație palestiniană semnificativă. Această țară monitorizează îndeaproape tensiunile din Orientul Mijlociu și își dorește să evite orice impact negativ în cazul unui posibil conflict, informează stiripesurse.ro 

Georgiana Tanase

A absolvit cursurile Facultății de Limbi și Literaturi Străine din București, specialitatea Filologie, secția de Spaniolă-Germană. Este debutant în presa scrisă din România și îi place să știe cât mai multe.

Recent Posts

Investitorii dau lovitura pe plan global. Este o perioadă extrem de profitabilă pentru ei

Investitorii se bucură de o perioadă extrem de profitabilă. Prețurile tuturor activelor, de la case…

12 minute ago

Bani să iasă! Ultima fiță: miere cu foiță de aur!

Am văzut cu toții prin piețe tot soiul de amestecuri cu miere. cum ar fi…

33 de minute ago

Lumea în cifre: Cât de bogat este Donald Trump, fostul președinte de la Casa Albă

Pe 26 martie 2024, Trump Media & Technology Group (Ticker: DJT) a debutat pe bursa…

55 de minute ago

Restricţii de circulaţie duminică şi luni în Ungaria

Ungaria vor fi instituite restricţii de circulaţie duminică şi luni, de Rusaliile catolice. Tirurile mai…

o oră ago

Ciolacu: ”România are nevoie de o reformă administrativă pentru a accesa bani europeni”

România are nevoie de o reformă administrativă pentru a accesa bani europeni. Însă nimeni nu…

2 ore ago

Salariile bugetarilor ar putea fi tăiate! Cine poate pierde 50% din venit

Salariile bugetarilor a putea fi reduse. Guvernul pregătește măsuri pentru deficitul bugetar. Se propune reducerea…

2 ore ago

This website uses cookies.