Occidentul „s-a împușcat în cap” din cauza tentativelor de limitare a importurilor de gaze naturale și petrol din Rusia. Acest lucru s-a întâmplat ca urmare a declanșării războiului din Ucraina de către Vladimir Putin, conform Mariei Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului e externe de la Moscova, citată de Reuters.
Ea a continuat spunând că legătura strategică dintre Rusia și China a rezistat tentativelor Occidentului de dezbinare. În același timp SUA și aliații săi europeni au distrus relațiile pe care le aveau cu Moscova.
„Livrările de energie cresc constant: China știe ce vrea și nu se împușcă în picior. Dar la vest de Moscova, ei se împușcă în cap”, le-a mai spus Maria Zaharova reporterilor.
Ea a spus că Uniunea Europeană se află pe o cale „sinucigașă” din cauza tentativelor de a-și diversifica importurile energetice în schimbul gazelor naturale și a petrolului rusesc.
Rusia este al doilea cel mai mare exportator de petrol din lume după Arabia Saudită, dar cel mai mare exportator de gaze naturale.
Aceste declarații vin în urma convorbirii telefonice dintre președintele rus, Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping. Aceștia au decis extinderea cooperării în domeniul energetic, financiar și industrial, „ținând cont de situația economică globală care a devenit mai complicată din cauza politicii de sancțiuni ilegitime a Occidentului”, potrivit Kremlinului.
Zaharova a făcut trimitere și la resursele diplomatice ale Rusiei. Acestea au fost deja redirecționate din statele europene, SUA și Canada către Asia, Africa și fostele state URSS, care și-au câștigat independența în urma destrămării acesteia.
Relațiile ruso-chineze sunt la cel mai înalt nivel din istoria celor două țări. Vladimir Putin laudă parteneriatul strategic menit să combată influența Statelor Unite.
La începutul lunii iunie 2022, Uniunea Europeană a adoptat cel de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Acest nou pachet vizează un embargo asupra importurilor de petrol din Rusia.
Joe Biden, președintele american a anunțat încă de pe fata de 8 martie că Statele Unite vor interzice toate importurile de petrol și gaze naturale din Rusia. Aceasta este urmarea invadării Ucrainei la ordinul lui Putin. Canada a impus un embargo la adresa importurilor de țiței rusesc pe data de 28 februarie.
În urma sancțiunilor occidentale, Rusia devine al doilea cel mai mare furnizor de petrol al Indiei. Irakul rămâne în continuare principala sursă de petrol.
Rafinăriile din India au primit în luna mai aproximativ 819.000 barili pe zi (bpd) de petrol rusesc, cel mai ridicat nivel nivel lunar de până acum, faţă de aproximativ 277.000 bpd în aprilie.
Sancţiunile occidentale impuse Rusiei în urma invadării Ucrainei au determinat mulţi importatori de petrol să taie legăturile comerciale cu Moscova. Prețurile spot pentru ţiţeiul rusesc au scăzut semnificativ, conform Reuters, preluată de Agerpres.
Anul trecut, statele membre ale Uniunii Europene au importat 163.700 tone de miere naturală din…
În ultimele zile, reprezentanții Expert Forum au disecat datele referitoare la finanțarea campaniei electorale, publicate…
Desigur, acțiunea este una civică, pentru a da un impuls reciclării. Astfel, un supermarket a…
Ne așteptăm ca un procent de 60% dintre români să aibă pensia crescută chiar și…
Preşedintele american Joe Biden a exprimat luni critici față de mandatele de arestare solicitate de…
Prezența militară rusă în Libia, observată încă din 2019 sub paravanul grupării de mercenari Wagner,…
This website uses cookies.