Categories: Lumea la zi

Profit record în industria mondială de petrol și gaze, în 2022, într-un an atât de complicat! Prețurile la nivel global, din nou în creștere

Pentru anul 2022, un an atât de tulbure și complicat din punct de vedere al resurselor de petrol și gaze naturale, s-au înregistrat, totuși venituri record ale industriei la nivel global. Potrivit ultimelor informații oferite de către oficialii Agenției Internaționale a Energiei (AIE – sau IEA International Energy Agency, în limba engleză), profiturile din acest domeniu de activitate au crescut cu până la aproximativ 4.000 de miliarde de dolari.

Astfel, creșterea este una chiar considerabilă, căci media anilor precedenți era de 1.500 de miliarde de dolari, conform directorului Agenției Internaționale a Energiei, Faith Birol. „În pofida acestor profituri record, ţările care depind de veniturile din petrol şi gaze ar trebui să se pregătească pentru a-şi reduce dependenţa de petrol, pe măsură ce cererea va scădea pe termen lung”, a spus oficialul în cadrul unei conferinţe organizată la Oslo, în Norvegia.

Unde trebuie să se încerce mai mult

„În special, ţările din Orientul Mijlociu trebuie să îşi diversifice economiile. În opinia mea, summitul pentru climă COP28 ar putea fi un punct de cotitură excelent pentru a schimba destinul ţărilor din Orientul Mijlociu”, a mai precizat directorul AIE, Fatih Birol.

Acesta vine cu un avertisment important către liderii statelor care se bazează foarte mult pe industria energetică, căci, potrivit acestuia, în anii următori, treptat, petrolul, dar și gazele naturale, nu vor mai fi așa de „bine văzute” în ceea ce privește producerea de energie: „Nu mai poţi conduce o ţară a cărei economie este dependentă în proporţie de 90% de veniturile din petrol şi gaze, pentru că cererea de petrol va scădea”.

Această problemă va mai urma să fie încă o dată abordată, în cadrul summitului pentru climă COP28, găzduit în acest an de către Emiratele Arabe Unite. Statul este membru al grupului de țări producătoare de petrol (OPEC – Organization of the Petroleum Exporting Countries, Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol – tradus în limba română).

Prețul la petrol și fluctuațiile sale

În acest fel, în anul 2023, reprezentanții OPEC au transmis deja că prețul petrolului ar putea crește din nou, mai ales după ce cererea chineză va reveni din nou pe piață după problemele legate de pandemia de Covid-19.

Unele previziuni precizează mai ales faptul că prețul ar putea ajunge iarăși la 100 de dolari pe baril, căci acest vârf a intervenit pe piață anul trecut, din cauza crizei energetice, la o distanță de opt ani, cu un precedent în 2014. De exemplu, țițeiul companiei petroliere Brent a încheiat anul 2022 la aproape 86 de dolari de pe urma riscului unei recesiuni globale, potrivit adevarul.ro.

Agenţia Internaţională a Energiei, cu sediul la Viena, fondată în anul 1957 la inițiativa Organizației Națiunilor Unite, este la momentul actual cel dintâi organism de consiliere pe probleme și crize energetice al celor mai dezvoltate 29 de state membre. Agenţia a fost înfiinţată astfel pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Adrian Lambru

Fac ceea ce-mi place, adică cea mai frumoasă meserie din lume!

Recent Posts

Energie vs agricultură! Panoruile fotovoltaice distrug plantațiile agricole

La momentul de față are loc un fenomen destul de greu de gestionat. Căci, se…

9 minute ago

Boloș a găsit soluții! Se acoperă golurile din buget

În primele trei luni ale acestui an, Guvernul a investit foarte mulți bani în proiecte…

26 de minute ago

S-a investit masiv! Guvernul sparge pușculița pentru a termina proiectele

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni, 29 aprilie, că a analizat situaţia implementării investiţiilor publice.…

46 de minute ago

Pedro Sanchez rămâne la cârmă! Acuzațiile ce i se aduc nu l-au doborât

Premierul spaniol, Pedro Sanchez, rămâne în funcția de conducere a Guvernului de la Madrid. Luni,…

o oră ago

Iohannis, singur în drumul către NATO? Turcia îl susține pe Rutte ca viitor secretar general

Turcia va deveni cel de-al 29-lea membru al NATO care îl va susține pe premierul…

o oră ago

Xi Jinping pleacă în turneu! Liderii europeni îl așteaptă

Preşedintele chinez Xi Jinping se pregăteşte acum pentru un turneu în Europa. Liderul de la…

2 ore ago

This website uses cookies.