Categories: Info

Pensiile, subiect de încordat mușchii în alianță! Rareș Bogdan: „Putem să dăm concurs de care e mai şmecher”

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat că nu se opune majorării pensiilor propuse de PSD, însă,  atrage atenția că „dorința” nu este îndeajuns în lipsă de resurse. El a subliniat că PNL susține majorarea pensiilor, însă în limitele legale, subliniind că liberalii vor prelua Ministerul de Finanțe în luna mai a anului viitor și atunci va explica alegerile care afectează acest minister.

În cadrul emisiunii Insider Politic, întrebat despre majorarea pensiilor,  Rareș Bogdan a explicat că:  „Din momentul ăsta există dorinţă. Există dorinţă din partea PNL, există dorinţă din partea PSD. Mai trebuie să existe şi putinţă, în afară de dorinţă. Dorinţa e mare. Putinţa, uneori, e în funcţie de rezultate, că nu suntem duşi cu trotineta să anunţăm lucruri care să nu aibă sustenabilitate. Dar, repet, eu când văd ministrul Finanţelor Publice într-o ţară că spune «există fonduri» şi când ştiu că vrem să respectăm legea, e absolut normal să căutăm resurse şi altfel să nu amăgim oamenii.”, a declarat el conform Realitatea.net. 

Dezechilibru în coaliția de guvernare

El s-a referit și la declarațiile  din spațiul public susținute de membrii ai coaliței de guvernare: „Pentru că dacă facem concurs de cine e mai frumos, eu vă spun ceva: noi am fost foarte echilibraţi, foarte raţionali, foarte rezervaţi şi non-populişti în toată această perioadă, chiar dacă din punct de vedere electoral poate am pierdut puncte, pentru că am considerat că echilibrul, ponderarea unor mesaje şi sinceritatea în faţa oamenilor sunt mult mai importante, în perioade de crize suprapuse, decât populismul  (…) ”

Dacă e să ieşim public şi să ne tragem unii altora preşul de sub picioare, credeţi-mă, eu dau concurs cu oricine din PSD. Nu mă bate nimeni nici pe mine şi mai am vreo trei-patru cel puţin la fel de buni ca mine. Dar nu aşa rezolvăm problemele României. Putem să dăm concurs de care e mai şmecher, care scoate informaţii mai repede cu trei zile, cu patru zile, care face proiecţii mai fantasmagorice şi mai aplaudate de oameni pe diverse cheltuieli şi să facem un concurs de frumuseţe falsă. Nu cred că e cazul, trebuie să fim serioşi”.

Mai mult, acesta a avertizat cu privire la pericolele populismului și a vorbit despre consecințele unor astfel de discursuri „ Populismul deşănţat poate duce la derapaje, pentru că populismul este o anticameră a extremismului şi, în perioade de crize suprapuse, e foarte periculos. Cine n-a citit istoria anilor 30 ar trebui să o citească acum, le pot recomanda nişte cărţi să vadă de ce e periculos şi de ce ar trebui să citească mai mult decât cărţile de joc, să citească şi nişte cărţi din bibliotecă. După asta o să înţeleagă spre ce poate duce un populism deşănţat, agresiv, cu o populaţie suprasaturată de informaţii dezastruoase”.

De cealaltă parte a coaliției de guvernare, întrebat despre procentul de majorare a pensiilor, Președintele PSD, Marcel Ciolacu,  a declarat că:  „Nici eu, nici domnul prim-ministru (n.r. Nicolae Ciucă) nu am înaintat niciun procent. Asta nu înseamnă că nu cunoaștem cine a înaintat. Decizia, totuși, o să fie la domnul prim-ministru, la mine, cât și la domnul Kelemen Hunor, co-președinții acestei Coaliții”, potrivit Digi24.ro.

La începutul acestei lunii, Rareș Bogdan a declarat că, dacă nu se identifică o sursă pentru creșterea pensiilor cu 16%, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, „trebuie să plece acasă”. Drept răspuns, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că se bucură „destul de mult” că prim-vicepreședintele PNL a afirmat că pensiile trebuie să fie majorate. Declarația a venit după anunțul ministrului Muncii, Marius Budăi, privind majorarea pensiilor, care a fost criticat de liberali pentru că nu a fost dezbătut în coaliție.

Claudia Andreea Jalba

Sunt absolvent al masterului „Patrimoniu și Turism Cultural” din cadrul Facultății de Istorie UAIC. „Toate faptele și gândurile mari au un început ridicol.” — Albert Camus

Recent Posts

Schimbări în cazul acordării alocațiilor. Noul proiect de lege a fost votat de senatori

În luna martie a acestui an mai mult de 3,6 milioane de copii au beneficiat…

5 ore ago

Schimbare pentru beneficiarii Programului Anghel Saligny. Dosarele s-ar putea depune și după luna iunie

În cadrul ședinței care va avea loc în ziua de marți, 14 mai, oficialii din…

5 ore ago

Expansiunea spectaculoasă a rezervelor de aur într-o țară vecină cu România. Creștere de 3.000%

Rezervele de aur ale unei țări care se află la graniță cu România au crescut…

5 ore ago

Mergi pe bicicletă și primești bani. Inițiativă de 1,2 milioane de euro

Orașul Florența din Italia are un nou proiect în derulare numit „Pedalează, Florența te premiază”.…

5 ore ago

Casa Albă nu crede că uciderea palestinienilor e un genocid. Declarațiile lui Sullivan

Consilierul pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan, a declarat luni că administrația președintelui Joe…

5 ore ago

Pensii recalculate de două ori! Daniel Baciu a transmis care sunt românii aflați în această situație

Ultimele modificări în legătură cu noul formular al deciziilor de pensionare au fost explicate de…

6 ore ago

This website uses cookies.