Categories: Lumea la zi

Pacea de la Bruxelles! Emmanuel Macron și Olaf Scholz dau semne de împăcare

Cancelarul german, Olaf Scholz, şi preşedintele francez, Emmanuel Macron, s-au întâlnit joi seară la Bruxelles, pentru a rezolva tensiunile apărute în ultima perioadă între cele două țări. Chiar dacă au fost foarte divizați în cadrul Consiliului Uniunii Europene, cei doi lideri europeni au organizat o întâlnire de o jumătate de oră între patru ochi, fără consilieri, înainte de a se alătura celorlalţi lideri ai UE.

„Cooperarea dintre Germania şi Franţa, precum şi dintre cancelar şi preşedinte, este intensă şi fructuoasă”, a mărturisit Scholz la capătul primei zile a summitului european, în care liderii „bătrânului continent” încearcă să facă să ajungă la un consens în vederea plafonării prețului la gaze.

„Nu avem întotdeauna aceleaşi poziţii, ceea ce este normal”, a mai completat acesta, încercând să minimizeze dezacordurile care au fost subliniate de tabăra franceză înainte şi în timpul summitului.

Această întrevedere „a permis clarificarea multor lucruri” pentru „a avea acordul Germaniei” asupra textului final, a transmis Emmanuel Macron, estimând că țara sa şi-a jucat „rolul” creând „unitate între poziţii”.

Cancelarul Germaniei, întrebat fiind de tensiunile existente până acum între administrația de la Paris și cea de la Berlin, a declarat că liderii celor două state se văd „regulat” şi au stabilit deja o nouă întâlnire miercuri la Paris, scriu cei de la G4Media.

Macron vrea solidaritate din partea Germaniei

Emmanuel Macron a mărturisit, în cadrul unui interviu de dinaintea acestei întrevederi de la Bruxelees, că aşteaptă „solidaritate europeană” din partea statului german.

„Nu putem să insistăm pe politici naţionale, deoarece acest lucru creează distorsiuni pe continentul european. Eu cred în forţa cuplului franco-german şi în capacitatea noastră de a produce împreună o strategie ambiţioasă”, a susținut președintele Franței, într-un interviu acordat publicaţiei Les Échos.

„Germania este într-un moment de schimbare a modelului şi nu trebuie să subestimăm caracterul destabilizator al acestui lucru. Dar trebuie să fim coerenţi, nu trebuie să adoptăm strategii naţionale, ci o strategie europeană. Există solidaritate europeană cu Germania şi este normal să existe solidaritatea Germaniei cu Europa”, a mai adăugat acesta.

Răspunsul Germaniei

Însă, poziţia Germaniei față de acest subiect, mai ales în privința plafonării prețului la gaze naturale și energie electrică, a amplificat tensiunile dintre administrația de la Berlin și cea franceză.

„Stabilirea prin lege a unui plafon al tarifelor generează riscul ca producătorii de gaz să vândă unde doresc, astfel că noi, europenii, nu vom primi mai mult gaz, ci mai puţin”, a susținut Olaf Scholz, conform site-ului german Tagesschau.de.

De asemenea, liderul de la Berlin a susținut că decizia Germaniei este de a plafona preţul gazelor prin compensaţii în valoare de 200 de miliarde de euro, o măsură contestată de Comisia Europeană, de Franţa şi Polonia, scriu cei de la bussinesmagazin.

Rares Sanda

Masterand în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Sunt pasionat de tot ce are legătură cu „Sportul Rege”.

Recent Posts

Ungaria nu vrea să participe la acțiunile NATO pentru ajutorarea Ucrainei. Szijjártó: „Vrem să ne ţinem departe”

Guvernul maghiar refuză să participe în vreun fel la pregătirea militarilor ucraineni sau la livrarea…

3 minute ago

Opinie Wall Street Journal: De ce vrea Rusia să domine Africa?

Pe fondul crizelor care zguduie lumea în Orientul Mijlociu, Europa și Indo-Pacific, știrile din Niger…

11 minute ago

Atenționare din partea Poliției Române. Românii cad victime unei noi metode de înșelăciune

Conform unui avertisment transmis de reprezentanții Poliției Române, în ultimele zile este activă o nouă…

22 de minute ago

Locul lui Prigojin, ocupat de o femeie! Cine este „protejata” promovată de Putin

Mira Terada este o femeie în vârstă de 36 de ani care a fost extrădată…

30 de minute ago

Nemții lucrează mai puțin decât media europeană. Guvernul caută soluții fiscale

Germania vrea să renunțe la anumite taxe și reforme ale sistemului de protecție socială pentru…

44 de minute ago

România va fi lovită de un ciclon. Vremea rece continuă și zilele viitoare

Valul de aer rece a cuprins mare parte din țară, iar în unele zone temperaturile…

54 de minute ago

This website uses cookies.