Categories: Info

Nu scăpăm de vremea caniculară! Cum vor fi temperaturile în weekend

În zilele următoare și la început de weekend, în majoritatea teritoriului se vor înregistra 40 de grade Celsius. Datele transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) arată că următoarele patru zile vor fi unele dintre cele mai calde din acest an, iar temperaturile vor fi extrem de ridicate, ajungând chiar să depășească în unele momente 40 de grade. 

În următoarele zile, temperaturile vor fi mai mari de 40 de grade la nivel național. În multe localități nu se vor înregistra minime nocturne sub 20 de grade Celsius, în timp ce în zonele Muntenia și Oltenia vor fi maxime de până la +41 grade Celsius joi. 

Populația este încurajată să ia măsuri de protecție împotriva căldurii și a efectelor nocive ale acesteia asupra sănătății. Cetățenii ar trebui să bea suficientă apă, să se îmbrace confortabil, să evite expunerea prelungită la soare în orele de vârf, să aplice cremă de protecție solară și să poarte haine largi. 

De asemenea, se recomandă ca oamenii să petreacă timpul în zone răcoroase, bine ventilate și să se abțină de la activități fizice intense în timpul zilei. 

Astăzi și mâine vor fi temperaturi extreme 

Elena Mateescu, directorul ANM, prognozează că temperaturile vor urca treptat până la pragul unei zile caniculare, respectiv 35 de grade, începând de lunea trecută, în diferite zone ale țării, dar mai ales în vest, sud și sud-est. 

„Cu siguranță și indicele de temperatură-umezeală se va apropia și va depăși ușor pragul de 80 de unități. În același timp, așa cum ieri am avut diferențe între valorile măsurate de 35 de grade la București, 33 de grade la multe stații din partea de vest a țării, și temperatura resimțită care a înregistrat valori de peste 37…38 de grade, cu siguranță și astăzi este posibil să ne apropiem la nivelul acestor valori de 40 de grade”, a spus aceasta. 

Temperatura va crește peste 37 de grade miercuri, 12 iulie, urmând ca joi să fie cea mai caldă zi din acest episod canicular. Ea a continuat prin a prezice că vom asista și la fenomene specifice condițiilor atmosferice stabile, cum ar fi ploi intense care ar putea fi însoțite de furtuni localizate și grindină. 

„Pentru că, într-adevăr, în Lunca Dunării este posibil să depășim valorile maxime de 38 de grade la umbră. De asemenea, pragul critic al indicelui temperatură-umezeală va depăși 80 de unități. Și nu în ultimul rând, temperaturile resimțite vor fi de peste 40…42 de grade. Temperaturile acestea vor fi de interes pentru toată această săptămână, chiar dacă începând de joi seara și vineri, în jumătatea nordică, vor mai scădea valorile de temperaturi”, a mai spus șefa ANM. 

Cum va fi în weekend 

Acest weekend nu va fi friguros, ci mai degrabă cald. De exemplu, sâmbătă vor fi 33 de grade Celsius și 37 grade duminică la Craiova. La Râmnicu Vâlcea vor fi 33 grade Celsius sâmbătă și 35 grade Celsius duminică. 

La Arad se va atinge o maximă de 34 grade sâmbătă și peste 36 grade Celsius duminică. Maximele de la Iași vor fi aceleași cu cele de la Cluj, sâmbătă și duminică, când vor fi  peste 30 de grade la Cluj și 32 grade duminica și acolo, potrivit Realitatea.net. 

Cele mai ridicate temperaturi vor fi de 30 grade Celsius la Constanța pe 15 iulie și 29 grade în ziua următoare, iar la Sibiu vor fi 30 grade sâmbătă și 33 grade Celsius duminică. 

Dana Arambescu

Studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București. Sunt pasionată de scris, literatură autohtonă și thriller.

Recent Posts

Creștere mare a cererii de petrol. Economia modinală are potențial de evoluție

Creșterea cererii de petrol de anul acesta este mare anul acesta. Organizaţia Statelor Exportatoare de…

6 minute ago

Ucraina nu este lăsata în urmă. Anthony Blinken a reafirmat sprijinul SUA pentru statul atacat de Rusia

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a făcut marți o vizită surpriză la Kiev.…

18 minute ago

Degeaba plătim 50 de bani pe sticlă, că tot sunt probleme. Care sunt defectele Sistemului de Garanție-Returnare

Românii plătesc pentru fiecare sticlă pe care o achiziționează 50 de bani. Ceea ce este…

36 de minute ago

Ciolacu o susține pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei. Contracandidații nu sunt pe placul premierului

Marcel Ciolacu, premierul României, a vorbit despre candidații pentru funcția de primar al Capitalei. Acesta…

58 de minute ago

Situația sistemului salarial. Doar 10% din salariile din România sunt peste 37.000 de lei

Doar 10% din salariile din România sunt peste medie, anunță Blocul Național Sindical. Acesta mai…

o oră ago

Marcel Ciolacu, întrevedere cu Erdogan. Când va avea loc întâlnirea din Turcia

Premierul României, Marcel Ciolacu, se va duce în Turcia. Acesta se va întâlni cu liderul…

2 ore ago

This website uses cookies.