Info

Noile trenuri intră în funcțiune. CFR Călători, operatorul primelor garnituri

În cursul zilei de luni a fost finalizată procedura de evaluare tehnică și financiară a ofertei CFR Călători. Aceasta a fost prima procedură de licitare a unui contract de serviciu public din domeniul transportului feroviar. Acestea sunt primele trenuri cumpărate în 20 de ani.

Cele mai noi trenuri vor trece prin Constanța, București, Brașov, Alba Iulia, Deva, Arad. De asemenea, acestea vor cutreiera și Craiova, Drobeta Turnu Severin, Reșița, Timișoara și Târgu Jiu, potrivit antena3.ro.

„Demersul are o dublă importanţă: marchează începutul oficial al tranziţiei către o piaţă a serviciilor publice feroviare de călători gestionată integral prin proceduri competitive, în linie cu reglementările naţionale şi europene în domeniu; s-a stabilit operatorul primelor trenuri noi ale României, achiziţionate în ultimii 20 de ani, ceea ce va permite exploatarea adecvată chiar din prima zi.

Compensaţia preliminată iniţială de 43,25 lei/tren-km ţine cont de activităţile prestate de operator în vederea introducerii pe reţeaua românească a acestor trenuri, gradul de încărcare iniţial mai redus şi cerinţele de asigurare a calităţii stabilite în documentaţia de licitaţie.”, a anunțat Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

Sorina Bucur

Studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Pasionată de scris, lectură și artă. Voluntară activă în cadrul Asociației Studenților din cadrul FLLS

Recent Posts

Ciolacu o susține pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei. Contracandidații nu sunt pe placul premierului

Marcel Ciolacu, premierul României, a vorbit despre candidații pentru funcția de primar al Capitalei. Acesta…

3 minute ago

Situația sistemului salarial. Doar 10% din salariile din România sunt peste 37.000 de lei

Doar 10% din salariile din România sunt peste medie, anunță Blocul Național Sindical. Acesta mai…

20 de minute ago

Marcel Ciolacu, întrevedere cu Erdogan. Când va avea loc întâlnirea din Turcia

Premierul României, Marcel Ciolacu, se va duce în Turcia. Acesta se va întâlni cu liderul…

50 de minute ago

O nouă metodă de înșelătorie. La ce trebuie să fi atent când vine curierul

O nouă metodă de înșelătorie a apărut la noi în țară. Escrocii trimit colete pe…

o oră ago

Un nou mandat al lui Trump ar duce lumea spre un război global? NATO s-ar putea destrăma

Dacă Donald Trump va câștiga un al doilea mandat la Casa Albă în noiembrie, NATO…

7 ore ago

Ce se întâmplă cu prețurile produselor? Schimbările ce apar în supermarketuri

Vor apărea noi schimbări pentru prețurile ce sunt afișate în supermarketuri. Acestea vor trebui să…

8 ore ago

This website uses cookies.