Lumea la zi

Mihai Popșoi preia conducerea Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova

Luni, 20 ianuarie, Mihai Popșoi a depus jurământul pentru a prelua conducerea Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, într-o ceremonie la care au participat președintele Maia Sandu și prim-ministrul Dorin Recean.

În discursul său inaugural, noul ministru a evidențiat agenda sa prioritara, cu accent pe negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

Popșoi a subliniat importanța instituției pe care o conduce în procesul de aderare la UE, chiar dacă există o instituție separată pentru acest proces.

El a recunoscut rolul crucial al Ministerului Afacerilor Externe în colaborarea continuă cu statele membre ale Uniunii Europene. A evidențiat prioritatea consolidării relațiilor cu România.

Amenționat că solidaritatea cu Ucraina rămâne o prioritate. Dat fiind sprijinul pe care Ucraina îl oferă Republicii Moldova în menținerea păcii.

Președintele Maia Sandu a subliniat, de asemenea, importanța colaborării strânse cu Uniunea Europeană. Aceasta a menționat necesitatea accelerării și continuării proiectelor importante pentru Republica Moldova, conform mediafax.ro.

Diana Maglan

Recent Posts

Datoria țării a depășit 50%. Salariile ar putea fi înghețate

Datoria publică a depăși deja pragul 50%. Asta înseamnă că guvernul va trebui să ia…

2 minute ago

Vine vara, în sfârșit! Directorul ANM: ”Temperaturile vor fi în creștere”

Directorul ANM, Elena Mateescu, a transmis că temperaturile vor crește, iar de săptămâna viitoare vom…

11 minute ago

O turmă de bizoni ar putea ajuta la stocarea unui echivalent de CO2 produs de aproape 2 milioane de mașini

O turmă de 170 de bizoni reintroduși în munții Țarcu din România ar putea contribui…

23 de minute ago

Inflația din SUA se atenuează. Prețurile de bază înregistrează cea mai mică creștere din 2021 încoace

Inflația din SUA a scăzut ușor în aprilie. A oferit o ușurare investitorilor și Rezervei…

31 de minute ago

Generația Z votează. România, pe primul loc în topul european al tinerilor care merg la urne

Tinerii din Generația Z din România se află pe prima poziție în topul european în…

43 de minute ago

Veste bună pentru 3 milioane de români. Cardurile de energie vor fi alimentate cu 700 de lei

Persoanele vulnerabile vor primi sprijin pentru compensarea prețului la energie, suportat parțial din fonduri externe…

53 de minute ago

This website uses cookies.