Categories: Info

Metroului din Cluj poate deveni doar un vis? Lucrările nu au fost începute iar teremenul de finalizare este nerealist

Locuitorii Clujului așteaptă de ani de zile o infrastructură pentru metrou, dar se pare că lucrările întârzie să înceapă. Prețul de realizare stabilit inițial s-a mărit iar lucrările nici măcar nu au început. Mai mult, până în prezent, licitația a fost deja amânată de trei ori. Noul termen de finalizare este de trei ani și jumătate, însă clujenii sunt sceptici și nu cred că vor putea circula cu metroul în următorii ani.

Lucrările de construcție au fost estimate inițial la 1,8 miliarde de euro, preț fără TVA. Însă, acum, lucrările de realizare a primei magistrale din Cluj-Napoca au crescut fulgerător și s-au scumpit cu peste 35%, chiar înainte de a începe.

Termenul de finalizare este nerealist

Cumulul se ridică acum la 2,4 miliarde de euro, iar Uniunea Europeană va asigura 300 de milioane de euro prin Programul de Redresare și Reziliență. Până acum s-au găsit fonduri pentru amenajarea unei singure stații, aproximativ la jumătatea magistralei, pe calea Mănăştur. Linia va fi prelungită cu încă zece kilometri până la stația Europa Unită iar primii pași în subteran ca pasageri ar trebui făcuți în următorii trei ani și jumătate. Chiar și cei mai plini de speranță cred că este un termen mult prea scurt.

„Nu mai avem încredere în abilităţile actualei administraţii locale să ducă acest proiect la bun sfârşit. Dacă ne aducem aminte, doar anul ăsta, proiectul a avut 3 amânări, o suspendare şi o scumpire.”, a declarat Ciprian Rus, preşedintele USR Cluj, conform Observator.

Boc este de ală părere

De cealaltă parte a baricadei politice, Emil Boc, actualul primar al Clujului susține că: „Acest proiect n-a fost anulat, n-a fost suspendat, şi-a urmat parcursul de licitaţie prevăzut de lege. Dar dacă un război apare, între momentul declanşării licitaţiei şi momentul finalizării ei, este de ordinul evidenţei că trebuie să iei decizii pentru a te adapta la realitate.”, conform aceleiași surse.

Cu toate acestea, trebuie finalizate câteva procese înainte de reluarea procedurii de licitație. Proiectul de costuri revizuit trebuie să fie aprobat de Ministerul Transporturilor și, ulterior, de guvern. Chiar dacă toate acestea sunt finalizate până la sfârșitul anului, lucrările nu vor începe imediat.

Szakats Istvan, un activist civic a declarat că „În studiul de prefezabilitate se indica 26 de luni de proiectare. Deja ai 2 ani numai proiectarea. Cât timp mai rămâne pentru săpat? Practic pentru săpat rămâne timp cât a alocat primăria pentru două poduri, care şi alea se dublează. La aşa ceva nu s-ar băga nici măcar japonezii.”, conform sursei citate.

Metroul ar urma să aibă 19 stații, dintre care 5 în Florești și restul în Cluj-Napoca. Trenurile vor circula la fiecare 90 de secunde și vor avea o capacitate de 165.000 de persoane pe zi.

Claudia Andreea Jalba

Sunt absolvent al masterului „Patrimoniu și Turism Cultural” din cadrul Facultății de Istorie UAIC. „Toate faptele și gândurile mari au un început ridicol.” — Albert Camus

Recent Posts

Erdogan, la masă cu premierul grec! Vor să lase disputele în urmă

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și premierul grec Kyriakos Mitsotakis s-au întâlnit la Ankara. Cei…

5 minute ago

Vara anului 2023 stabilește un nou record climatic. A fost cel mai călduros anotimp din ultimii 2.000 de ani

În anul 2023 s-au înregistrat noi recorduri de temperaturi extreme. Oamenii de știință a spus…

24 de minute ago

Îi pune Ciolacu bețe în roate lui Geoană? Motivul pentru care s-a schimbat data alegerilor

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că este sigur de faptul că Mircea Geoană, secretarul adjunct…

45 de minute ago

Aderarea Bulgariei la zona euro ar putea fi amânată. Guvernatorul BNB a făcut anunțul

Guvernatorul Băncii Naționale Bulgare (BNB), Dimitar Radev, a transmis faptul că Bulgaria nu va reuși…

o oră ago

Prețul carburanților este în scădere. Motorina, mai ieftină decât benzina

Prețul carburanților se modifică de la o zi la alta. Astăzi, 15 mai 2024, motorina…

o oră ago

Pilonul II de pensii private, un subiect controversat. Marcel Ciolacu: „Acestea nu pot fi susținute numai de statul român”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat faptul că orice premier s-ar bucura să aibă veniturile suplimentare…

2 ore ago

This website uses cookies.