Categories: Info

Marcel Ciolacu, anunț de ultimă oră despre pensiile speciale! „Veți vedea actul normativ. Va fi unul corect, predictibil”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis luni că proiectul de reformă al pensiilor speciale nu prevede desființarea acestor venituri suplimentare destinate mai multor categorii de români, ci o supraimpozitare a acestora prin „niște praguri”. Cele din urmă, spune liderul social-democrat, vor fi explicate de ministrul Muncii, Marius Budăi, care a prezentat deja proiectul la Bruxelles. De asemenea, Ciolacu a spus că înlăturarea pensiilor speciale „peste noapte” ar duce la blocarea aparatului de justiție.

„Îmi mențin părerea că pensiile speciale trebuiesc rezolvate. Ministrul Muncii este singurul ministru care a făcut deplasarea la Bruxelles pentru acest act normativ, această viitoare lege. După ce a terminat de discutat cu asociațiile profesionale, a mers la Bruxelles și a prezentat proiectul de lege ca să ne încadrăm, pentru că este jalon în PNRR. Mi se pare că până în martie trebuie să-l îndeplinim.

Cei de la Comisie l-au lăudat pe domnul ministru, că pot avea o discuție astfel încât să iasă o lege bună.

Să ieșim odată din logica de politicieni ieftini, să trâmbițăm că terminăm cu pensiile speciale, să venim cu propuneri legislative pe care le știm de la început că sunt neconstituționale, să venim cu o lege clară.

Sunt ferm convins că această lege va trece prin guvern cât se poate de repede și va deveni act normativ ca să îndeplinim jalonul trecut în PNRR”, a spus Marcel Ciolacu.

Modificările aduse pensiilor speciale

Invitat în studioul Digi24, Ciolacu a subliniat modificările ce vor fi aduse pensiilor speciale prin această reformă anunțată și prezentată deja de Guvern la Bruxelles. În plus, oficialul a mărturisit că, înainte de a lua o formă finală, reforma a fost discutată cu persoanele direct vizate de aceste amendamente, cum ar fi angajații din MAI, MApN sau de Magistratură.

„Sunt modificări. De exemplu, este nepermis să ai pensia mai mare decât salariul avut în activitate. Este nepermis să muncești 3 zile și să ai pensie profesională, este nepermis să ai.. nu știu… 5 ani de zile, sau să ți se calculeze pensia după ultimele 6 luni, unde tu îți pui nu știu câte sporuri fiindcă vei ieși la pensie, astfel încât să ai pensia cât mai mare. Toate aceste lucruri trebuiesc îndreptate.

Asta nu înseamnă că trebuie să vii acum să blochezi justiția. Ca toată lumea să iasă la pensie că vine un act normativ peste noapte, și cei care ar fi avut anumite drepturi, sunt luați noaptea cu un act normativ. Nu!

Acel act a fost discutat de către ministrul Muncii cu fiecare asociație profesională. Că a fost vorba de MAI, de MApN, de magistrați. Pe urmă trecut prin guvern și apoi pe o perioadă, nu pe repede înainte, discutat în parlament, astfel încât să avem o lege corectă și justă pe o perioadă lungă de timp”, a mai adăugat liderul social-democrat.

Pensiile „specialilor”, supraimpozitate

Marcel Ciolacu a anunțat că, printre măsurile inserate în noua reformă, se va număra supraimpozitarea pensiilor speciale prin mai multe praguri.

„Veți vedea actul normativ. Va fi unul corect, predictibil. Sunt niște praguri. Va veni ministrul și va explica tot actul normativ.

Au avut și în Franța aceeași problemă. Tot în zona de justiție. Și au venit cu ceva pe o perioadă îndelungată. Nu poți să lași acum să iasă magistrații toți la pensie, să rămână un vid în justiție, sau în Ministerul de Interne, sau la MApN să ai un vid când ai războiul la graniță. Trebuie să fim niște oameni raționali.

Este o frustrare acumulată și pe o retorică de politicieni, câteodată foarte îndreptățită. Nu poți să ai pensie mai mare decât salariul pe care l-ai avut cât ai fost în activitate. Asta este o aberație pe care nu o găsești niciunde în lume”, a conchis pe acest subiect social-democratul.

Rares Sanda

Masterand în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Sunt pasionat de tot ce are legătură cu „Sportul Rege”.

Recent Posts

Cod galben de viituri! Hidrologii au emis un avertisment

Se anunță Cod Galben de viituri în seara aceasta pe râuri din județul Bihor. Informațiile…

4 minute ago

Veste proastă pentru seniori! Pensiile ar putea ajunge cu întârziere în iunie

Pensiile din luna iunie ar putea veni cu câteva zile întârziere. Asta deoarece 1 iunie…

22 de minute ago

Tensiuni crescute pe frontul din Ucraina! Zelenski își schimbă agenda

Reprezentanții trupelor ucrainene vin cu un anunț important. Aceștia spun acum că s-au retras din…

44 de minute ago

La ce companii vor să lucreze românii. S-a lansat topul angajatorilor pe 2024

Piața muncii din România se confruntă cu o criză extinsă de personal calificat. Nu toate…

o oră ago

Compania Neuralink a lui Elon Musk întâmpină dificultăți. Problemele au fost ținute departe de ochii publicului, până acum

Dezvăluirea făcută de Neuralink săptămâna trecută, potrivit căreia firele minuscule din interiorul creierului primului său…

o oră ago

Cum vrea Guvernul să reducă taxa pe muncă? Trei variante sunt pe masă

La momentul de față, conform informațiilor pe surse, Coaliția de guvernare se află în proces…

2 ore ago

This website uses cookies.