Info

Locuri de muncă la Ministerul Agriculturii. Anunțul a fost făcut de Florin Barbu

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a spus că se vor face angajări în cadrul agențiilor ce țin de ministerul pe care acesta îl conduce. Locurile de muncă nu vor fi în cadrul instituțiilor subordonate politizate.

”În calitatea mea de ministru vreau să vă spun că din acest moment nu mai vorbim de instituţii subordinate ale ministerului agriculturii politizate, toate vor fi cu concurs, cei care se înscriu la concurs trebuie să aibă pregătirea necesară şi să câştige acest concurs”, a declarat Barbu.

Oficialul a spus că dacă fermierii nu au primit subvențiile cuvenite și vor fi probleme în cadrul unor instituții din subordinea sa, atunci directorii vor fi demiși.

”Vă promit un lucru, că aceste agenţii care vor fi direct şi vor afecta direct fermierii români nu vor mai fi, cât voi fi ministru al Agriculturii, politizate, ca să fie foarte clar. Voi scoate posturile la concurs la toate agenţiile şi vor câştiga acei directori care sunt competenţi şi pot să câştige un concurs şi pot să conducă o instituţie cu fonduri foarte importante atât de la UE cât şi de la bugetul de stat, pentru că noi ne dorim ca aceste fonduri să se ducă corect şi legal către fermierii români”, a transmis acesta, conform stiripesurse.ro.

Sorina Bucur

Studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Pasionată de scris, lectură și artă. Voluntară activă în cadrul Asociației Studenților din cadrul FLLS

Recent Posts

România, în topul exportatorilor de miere din UE: 1.700 tone exportate în 2023

Anul trecut, statele membre ale Uniunii Europene au importat 163.700 tone de miere naturală din…

6 minute ago

Câți bani cheltuie partidele în campania electorală? Suma uriașă cheltuită de PSD

În ultimele zile, reprezentanții Expert Forum au disecat datele referitoare la finanțarea campaniei electorale, publicate…

o oră ago

Bătaie pe deșeuri. Un magazin oferă mai mulți bani pentru PET-urile reciclate

Desigur, acțiunea este una civică, pentru a da un impuls reciclării. Astfel, un supermarket a…

2 ore ago

Vești pentru seniori! Ce informații vin odată cu pensia recalculată din toamnă

Ne   așteptăm ca un procent de 60% dintre români să aibă pensia crescută chiar și…

2 ore ago

Mandat de arestare pe numele lui Benjamin Netanyahu! Joe Biden: „Este scandalos”

Preşedintele american Joe Biden a exprimat luni critici față de mandatele de arestare solicitate de…

2 ore ago

Consolidare de forțe! Noi trupe și echipamente rusești în Libia

Prezența militară rusă în Libia, observată încă din 2019 sub paravanul grupării de mercenari Wagner,…

3 ore ago

This website uses cookies.