Categories: Info

Ligia Deca face un apel către cadre didactice să revină la cursuri. „Evaluarea Națională trebuie să înceapă pe 19 iunie”

Ministrul Educației, Ligia Deca, a rugat vehement pe data de 2 iunie toate cadrele didactice să se întoarcă în clasa începând cu săptămâna viitoare, pentru ca toți elevii să aibă posibilitatea susținerii examenelor naționale de final de gimnaziu și liceu, iar anul școlar să se încheie în condiții bune. 

Ministra Deca precizat și că negocierile sindicaliștilor pentru celelalte revendicări ale cadrelor didactice și nedidactice vor continua. De asemenea, sute de mii de elevi așteaptă ca profesorii să se întoarcă în școli astfel încât să își termine anul școar cu bine, și să fie posibilă examinarea elevilor. 

„În contextul în care acest lucru nu se va întâmpla, nu ne dorim asta, dar asta va fi situaţia, va trebui să ne gândim la prelungiri: prelungiri de închidere a situaţiilor şcolare, reprogramări ale probelor examenelor naţionale”, a avertizat Ligia Deca. 

Amânarea examenelor încă reprezintă o posibilitate 

„Până acum am reuşit să ţinem sub control calendarul examenelor naţionale. Nu a fost modificat calendarul probelor. Am prelungit perioada de încheiere a mediilor pentru clasa a XII-a sau clasa a XIII-a până pe 9 iunie. 

 Am prelungit, de asemenea, perioada de înscriere la examenul de bacalaureat tot până pe 9 iunie. Asta ne-ar permite să începem în bune condiţii examenul de Bacalaureat, aşa cum era el inclus în calendarul de activităţi şcolare, pe data de 12 iunie. 

Evaluarea Naţională începe pe 19 iunie. Este foarte important pentru a putea să rămânem în acest calendar, să dăm predictibilitate elevilor şi să asigurăm cele mai bune condiţii de desfăşurare a examenelor să ne putem întoarce cu toţii în sălile de clasă săptămâna viitoare.  

În contextul în care acest lucru nu se va întâmpla, nu ne dorim asta, dar asta va fi situaţia, va trebui să ne gândim la prelungiri: prelungiri de închidere a situaţiilor şcolare, reprogramări ale probelor examenelor naţionale”, a declarat Ligia Deca. 

Negocierea pentru revendicările sindicaliștilor continuă 

„Considerăm că putem avea dialogul pe alte chestiuni care vizează respectul pentru cadrele didactice în formatele pe care domnul prim-ministru le-a anunţat deja ieri, şi anume în ceea ce priveşte legea salarizării, în contextul de negociere de la Ministerul Muncii, context în care Ministerul Educaţiei va susţine grila elaborată împreună cu federaţiile sindicale, ne vom lupta alături de ei ca profesorii să aibă respectul pe care îl merită şi salarizarea pe care am gândit-o împreună ca fiind una decentă şi în formatul de negociere pe contractul colectiv de muncă pe care îl avem aici, la Ministerul Educaţiei.  

Multe din solicitările pe care dumnealor le au care vizează ore suplimentare, reglare a chestiunilor care ţin de software-ul de salarizare, acestea se rezolvă tehnic, prin dialog bilateral şi pot fi garantate prin aceste documente: Contractul colectiv de muncă şi Legea salarizării”, a mai transmis Ligia Deca. 

Deca face un apel direct către cadrele didactice să revină în școli, astfel încât cei 300.000 de elevi să aibă posibilitatea susținerii Evaluării Naționale și a Bacalaureatului conform calendarului aprobat de Ministerul Educației. 

„Având în vedere importanţa ca toţi elevii să îşi poată susţine examenele de final de gimnaziu sau de liceu, rugăm cadrele didactice să ne ajute să putem finaliza acest an în bune condiţii. Vă reamintesc, elevi de clasa a VIII-a avem aproximativ 183.000 elevi, de clasa a XII-a avem aproximativ 142.000. 

Pentru aceste sute de mii de elevi, avem nevoie să ne reîntoarcem la şcoală”, a mai afirmat Ligia Deca, potrivit Știrile ProTV.

Dana Arambescu

Studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București. Sunt pasionată de scris, literatură autohtonă și thriller.

Recent Posts

Români vor scoate mai puțini bani din buzunar. Prețul gazului, mai mic decât plafonul

Se pare că românii vor scoate mai puțini bani din buzunar, cel puțin pentru gaze.…

7 minute ago

Șoferii ar putea plăti mai puțin pentru reparațiile pe RCA. Prețurile se plafonează

Șoferii români au început să-și repare mașinile pe Casco pentru că prețurile pentru reparațiile pe…

19 minute ago

Vrei să-ți iei pașaportul? Noi reguli pentru eliberarea documentului

Românii care vor să-și elibereze pașaportul trebuie să știe noile reguli adoptate de Camera Deputaților.…

29 de minute ago

Agricultura românească are potențial. Ce spune Nicolae Ciucă

Agricultura românească are un potențial foarte bun. Deja suntem pe locul 1 la floarea-soarelui, pe…

48 de minute ago

În primele patru luni din 2024 s-au realizat investiții considerabile. Ciolacu: „Nu a rămas Guvernul fără bani”

Conform unor informații transmise de premierul Marcel Ciolacu, în primele patru luni din acest an…

58 de minute ago

Au parte de mai mult timp! Perioada de înscriere a candidaților la școala de poliție a fost prelungită

Conform unui anunț al reprezentanților Ministerului Afacerilor Interne, s-a prelungit intervalul de înscriere a candidaţilor…

o oră ago

This website uses cookies.