Categories: Info

Lemnele pentru foc s-au scumpit enorm. Românii de la țară vor suferi de frig iarna asta

Cu toate că lemnele de foc s-au scumpit foarte mult în ultima perioadă, românii deja se grăbesc să facă provizii pentru iarnă, în condițiile în care „prețul lemnului pleacă de undeva de la 145, fără TVA, și se duce la 275-300, prețurile fără TVA”, a declarat Vasile George, responsabil producție Directia Silvică Prahova.

Românii vin cu mașinile proprii pentru transport

„Direcția Silvică Prahova are un program de asigurarea necesarului de lemn de foc pentru intreaga populație, de 67.000 de metri cubi. Până în momentul de față, a fost livrat un volum de aproximativ 24.000 de mii de metri cubi. Putem asigura și transportul materialului lemnos, contra cost, cu mașinile proprii, dar cererea este așa de mare încat nu putem onora pe toți cetățenii cu transportul și, automat, trebuie să vină cu mașina. Însă prețurile au crescut extrem de mult în ultima perioadă”, a spus și directorul  Direcției Silvice Prahova.

Costul pentru un lot care ar ajunge unei familii întregi pentru iarnă se ridică la aproximativ 4.500 de lei, fiind o sumă mare dacă este să o raportam la veniturile unei familii din România.

O parte însemnată dintre gospodăriile din România folosesc încălzirea cu lemne

Potrivit datelor oficiale, în prezent, jumatate dintre gospodăriile din România se încalzesc cu sobe alimentate cu lemne, majoritatea în mediul rural.

În Argeș, de exemplu, situația este și aici dificilă. În comuna Băbana, majoritatea oamenilor se vor încălzi la iarnă la sobă, însă costurile cu lemnele îi îngrozesc.

Nici în iarna trecută, situația nu a fost mai roz, lemnul scumpindu-se cu 30%, în contextul în care facturile la energie au crescut tot cu 30%, iar cele la gaze s-au dublat.

Din cele circa 8,5 milioane de locuințe, din care sunt ocupate aproximativ 7,5 milioane, circa 3,5 milioane sunt dependente de lemn de foc pentru a se încalzi. Doar jumatate din țară este conectată la rețeaua de gaze naturale, deși România este al doilea cel mai mare producător din UE.

De ce oferta la lemne de foc este din ce în ce mai scăzută?

Pe langă cauza cererii mari, un alt motiv este introducerea de la începutul acestui an a Sistemului de Urmărire a Materialului Lemnos (SUMAL) 2.0. Principalul obiectiv al aplicației este reducerea furtului din pădurile României.

SUMAL este o aplicație care are rolul de a face imposibilă ascunderea și punerea pe piață a lemnului taiat ilegal, care implică urmărirea prin GPS a camioanelor, dar și imagini din satelit și camere de supraveghere.

În vremurile pe care le trăim, chiar și cu prețurile foarte ridicate la lemnele de foc, românii aleg această variantă pentru a trece cu bine peste iarna ce urmează, pentru că rămâne cea mai ieftină variantă în comparație cu prețurile înregistrate la energie și gaze.

 

,

 

 

 

,

Iordanescu Elena

Recent Posts

Statul român a realizat împrumuturi impresionante în 2023. Nici în 2024 nu stăm mai bine

Țara noastră supraviețuiește pe datorie. În fiecare zi se împrumută zeci de milioane de euro.…

18 minute ago

Financial Times: Mai poate economia Europei rivaliza vreodată cu cea a SUA?

Claus Romanowsky consideră că cei care susțin că economia Europei este în urmă din punct…

37 de minute ago

România, luată cu asalt de un nou val de frig. Se anunță ninsori în zonele montane

Chiar la început de săptămână, țara noastră este acoperită de un nou val de frig.…

56 de minute ago

Bulgarii știu cum să cumpere ieftin avioane F-16. România dă de trei ori mai mult pe modelul F-35

Bulgaria se înarmează cu avioane F-16 care costă 60.000.000 de dolari bucata. România plătește triplu…

o oră ago

Germania face pregătiri pentru EURO 2024. Vrea să asigure protecție contra tuturor amenințărilor posibile

Cu o lună înainte de desfășurarea EURO 2024 la fotbal, Germania face pregătiri intense. Ia…

2 ore ago

Vizita lui Xi în Europa scoate la iveală tensiunile. Diviziunile din UE au fost evidențiate

„În luna mai, când parfumul florilor și al ierbii de pe Marea Câmpie Ungară va…

2 ore ago

This website uses cookies.