Categories: Vocile afacerilor

Laurențiu Jiga, fondator Brand Management: „Am înregistrat o creștere de 165% față de anul precedent”

Brand Management, lider de piața indoor advertising transmite faptul că cifra de afaceri va fi în creștere cu 20% spre deosebire de anul trecut, care a adus un profit de 6,35 de milioane de lei. În 2021, creșterea a fost mai mare cu 165% decât în anul 2020.

Această creștere a venit pe fondul unui număr de clienți mai mare, dar și datorită relaxării restricțiilor post pandemie. „Tăierile de bugete de advertising au fost primul și cel mai important obstacol în perioada Covid 19, dar acest lucru ne-a împins la a găsi soluții pentru a ne eficientiza oferta, printr-o colaborare mai strânsă cu dezvoltatorii de centre comerciale din România.”, declară Laurențiu Jiga, fondator și CEE Managing Director Brand Management.

Față de anul anterior, numărul de clienți a crescut în anul 2021, tendință care se păstrează și anul acesta, când Brand Management estimează că numărul clienților de indoor advertising se va mări cu până la 200%. De altfel, având în vedere rezultatele primelor șase luni ale anului 2022, trendul crescător se poate observa și în cazul bugetelor alocate reclamelor de interior.

Cifra de afaceri în creștere

„Ne așteptăm la o cifră de afaceri cu aproximativ 20% mai mare anul acesta. În cei 20 de ani în care ne-am concentrat exclusiv pe dezvoltarea pieței de indoor advertising, am observat că piața noastră, prin comparație cu cea europeană, completează expunerea de digital screens cu expunerea clasică, ce garantează o vizibilitate 24/7. Acesta este un mare avantaj, pentru că astfel brandul este văzut oricnd se ia decizia de cumpărare. Este, de altfel, unul dintre aspectele care influențează pozitiv trendul crescător al pieței.”, spune Laurențiu Jiga.

Cu o cotă de piață de 11%, în creștere cu patru procente față de anul 2020, compania a luat o decizie strategică de dezvoltare în perioada pandemiei.

„Sectorul de indoor advertising a suferit în urma lockdown-urilor, ceea ce ne-a dat răgaz să ne reinventăm, să găsim oportunitatea de criză și astfel să fim alături de partenerii și clienții noștri cu soluții adaptate nevoilor pe care le au azi. Am început digitalizarea proceselor în interiorul companiei, dar și dezvoltarea unei platforme full-service prin care să facilităm tranzacționarea de spații publicitare de interior în aceeași manieră precum în cazul web advertising. Prin acest proiect, ne aliniem tendinței generale de transformare digitală care se petrece în piață în majoritatea companiilor mari.”, arată Laurențiu Jiga.

Despre Brand Management

Brand Management a fost fondată în 2004 și este prima companie din România care oferă servicii de indoor advertising la nivel național. Cu aproape 20 de ani de experiență în implementarea de campanii publicitare, în centre comerciale și de business, Brand Management a dezvoltat operațiuni de indoor advertising atât în România, cât și în Bulgaria și Cehia, pentru companii din domenii precum financiar-bancar, FMCG, tehnologie și telecomunicații, modă și bijuterii, gestionând bugete dedicate indoor advertising de peste 120 milioane lei până în 2022.

Sorina Bucur

Studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Pasionată de scris, lectură și artă. Voluntară activă în cadrul Asociației Studenților din cadrul FLLS

Recent Posts

160 de milioane de ambalaje de băuturi au fost colectate în aprilie prin Sistemul de Garanție-Returnare

160 de milioane de ambalaje de băuturi au fost colectate în aprilie prin Sistemul de…

9 minute ago

Se lucrează intens la aeroportul din Craiova. Proiectul se apropie de finalizare

Aeroportul Internațional Craiova va fi al doilea cel mai mare aeroport din țară, după Otopeni,…

21 de minute ago

Ciolacu: ”Din punctul meu de vedere, scumpirile de la raft nu au niciun fundament economic!”

Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat, miercuri, cum rămâne cu produsele cărora li s-a micşorat…

31 de minute ago

Fermierii pot accesa fonduri pentru înfiinţarea unor stații de producere a energiei din gunoi de grajd

Un nou proiect derulat în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență le permite fermelor…

47 de minute ago

S-a lansat România Atractivă! Turiștii pot descoperi noi destinații pe cea mai complexă platformă multimedia

Începând cu data de 15 mai, atât turiștii români, cât și cei străini, vor avea…

57 de minute ago

Inflația va continua să crească în 2024! Prognoza BNR pentru anul 2025

Banca Națională a României (BNR) a anunțat o creștere, la 4,9%, de la 4,7% în…

o oră ago

This website uses cookies.