Info

Iohannis internaționalul! Pe unde i se face loc președintelui după congresul PPE

După cum spun unele voci, mizele politice ale României în cadrul congresului PPE ar fi ascensiunea în drumul către Schengen, dar și negocierile pentru o viitoare funcție a președintelui Klaus Iohannis după încheierea mandatului.

Un oficial care a vorbit despre aceste mize a fost purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal (PNL). Ionuț Stroe a participat în cadrul unei emisiuni televizate de la B1 TV și a vorbit despre acest subiect. Stroe a specificat faptul că, prin acest congres, liderii PPE își arată susținerea față de Klaus Iohannis pentru ca acesta să ocupe un post important la nivel internațional după finalizarea mandatului.

Iohannis internaționalul

Astfel, în cazurile ulterioare în care se va discuta despre vreo poziție importantă în cadrul arhitecturii internaționale, Klaus Iohannis va fi printre numele luate în considerare de către popularii europeni. „Nu pot anticipa acest lucru, dar vă pot confirma faptul că cel puțin în ecuația politică a PPE președintele Klaus Iohannis are o foarte mare recunoaștere și apreciere”, spune Ionuț Stroe în direct la B1 TV.

„Este președintele unei țări din UE cu cel mai lung mandat. Este un om în care în dese rânduri, cel puțin pe zona diplomației, a reprezentării intereselor României în Consiliul European și în alte organisme a fost foarte activ”, adaugă purtătorul de cuvânt al liberalilor din România.

Pe unde i se face loc președintelui

Ionuț Stroe a specificat faptul că liderii Partidului Popular European sunt mulțumiți de România și de activitatea de președinte a lui Klaus Iohannis: „Este un om cunoscut, un personaj politic cu o statură politică robustă în UE. Evident, că toți oficialii europeni care au confirmat prin prezența lor aici acest lucru, probabil în cazul în care se va discuta această poziționare, această arhitectură a funcțiilor importantă în Europa vor avea ca opțiune și persoana președintelui Klaus Iohannis, după ce se va epuiza mandatul de președinte în România”.

Chiar și așa, momentan, nu se cunoaște oficial decizia finală în ceea ce-l privește pe actualul lider de stat al României. Purtătorul de cuvânt al PNL spune că nu deține momentan mai multe informații despre vreo numire clară. „Nu voi anticipa, s-a speculat foarte mult, nu este prima oară când numele președintelui Iohannis este speculat pentru o funcție importantă în arhitectura instituțională internațională, nu doar europeană.

Dar cu siguranță, președintele Klaus Iohannis este o opțiune și este pe buzele tututror oficialilor europeni când vine vorba despre oameni importanți în funcții de conducere la nivel european”, încheie Ionuț Stroe, citat de b1tv.ro.

Adrian Lambru

Fac ceea ce-mi place, adică cea mai frumoasă meserie din lume!

Recent Posts

Cum se recalculează pensiile? Șeful CNPP spune că toată lumea poate afla suma de dinainte

Modelele deciziilor cu privire la recalcularea pensiilor au fost emise de către Casa Națională de…

12 minute ago

Reciclarea ambalajelor merge într-o direcție bună. Ministrul Mediului anunță rezultatele

În luna mai, bariera de 200 de milioane de ambalaje SGR colectate într-o lună, va…

18 minute ago

China își consolidează influența în Irak. Cum se exploatează petrolul și gazele

Companiile din China au câștigat patru licitații pentru a explora zăcămintele de  petrol și gaze…

27 de minute ago

CFR are planuri mărețe pentru 2024. 5,8 miliarde de lei alocați pentru modernizarea feroviară

Bugetul Companiei Naționale de Căi Ferate CRF S.A a înregistrat o creștere semnificativă de 62,24%…

37 de minute ago

Construcțiile pentru autostrada A3 continuă! Se investesc acum 879,89 milioane de lei

Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor, a declarat că astăzi s-a făcut un pas important pentru construcția…

52 de minute ago

China pune Marea Britanie pe jar! Reprezintă o amenințare cibernetică tot mai mare

China reprezintă un risc cibernetic real și din ce în ce mai mare pentru Regatul…

o oră ago

This website uses cookies.