Categories: Info

Inflația continuă să facă ravagii! Se preconizează o scădere sub două cifre abia către finalul lui 2023

Pe fondul crizei economice cu care ne confruntăm la nivel global, provocată în mare parte de războiul din Ucraina, care a declanșat ulterior și criza energetică, inflația a înregistrat creșteri galopante în ultima perioadă, ajungând la cote istorice, de aproape 16%.

Cele mai mari majorări ale costurilor au avut loc chiar la produse de bază, fundamental necesare traiului populației, precum alimentele, energia electrică și chiar medicamentele. Creșterea inflației a lovit puternic persoanele vulnerabile, aflate deja într-o situație economică critică. Ultimele previziuni economice arată că situația nu se va îmbunătăți în perioada imediat următoare, ne putem aștepta la o scădere a ratei inflației sub două cifre abia spre finalul anului următor.

Creșterea inflației, o problemă națională

Cei mai afectați de efectele crizei sunt oamenii deja aflați într-o situație vulnerabilă, precum pensionarii și angajații cu salariu minim. Raportat la rata actuală a inflației, înseamnă o pierdere de 160 de lei dintr-o pensie minimă, aproximativ 190 de lei dintr-o pensie medie și 243 de lei dintr-un salariu minim, potrivit Antena3.

Rata anuală a inflației a crescut în septembrie la 15,88 la sută, peste nivelul prognozat, de la 15,32 la sută în luna august, pe fondul creșterii prețurilor alimentelor și a energiei electrice, contrabalansată doar parțial de ieftinirea combustibililor, odată cu scăderea cotației petrolului pe piața internațională.

Potrivit prognozei actualizate, rata anuala a inflației este așteptată să mai crească temperat spre finele anului curent, iar apoi să intre pe o traiectorie descrescătoare graduală, ce coboară la nivelul de o cifră în semestrul I 2023 și se accentuează ulterior, rămânând totuși la capătul orizontului proiecției ușor deasupra intervalului țintei, relatează Antena3.

Conform ultimului raport al Asociației CFA (Chartered Financial Analysists), ne putem aștepta la o scădere sub 10% a inflației abia începând cu luna octombrie a anului următor, iar prognoza economică arată că situația va continua să fie din ce în ce mai dificilă.

BNR a hotărât o nouă majorare a dobânzilor

Creșterea ratelor dobânzilor este una dintre practicile cunoscute ale băncilor centrale la nivel global, utilizată și de Banca Națională din România, pentru a ține sub control rata inflației.

Astfel, consiliul de administraţie al BNR, întrunit în ședința de marți a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,75 la sută pe an, de la 6,25 la sută pe an, începând cu data de 9 noiembrie 2022. Inflația ar urma să scadă la o cifră în semestrul I 2023.

Pe de altă parte, mai mulți experți financiari din Europa și SUA avertizează că aceste practici ar putea duce la cea mai mare recesiune din perioada contemporană, având în vedere că mulți oameni ar putea ajunge în imposibilitatea de a-și mai achita creditele, așa cum s-a întâmplat în timpul crizei economice din 2007-2008.

În ciuda acestor avertizări, atât banca centrală din SUA, cât și cea a Uniunii Europene, au anunțat recent noi majorări ale ratelor dobânzilor. BCE a majorat rata dobânzii la depozite de la minus 0,5% la 1,5% în ultimele patru luni și se așteaptă să anunțe o nouă creștere la cel puțin 2% în decembrie pentru a combate inflația, care a atins un nou record în zona euro, de 10,7% în octombrie.

 

Andreea Miroiu

Recent Posts

Se schimbă regulile jocului. Noile norme cu care șoferii vor trebui să se confrunte

Pe măsură ce mașinile și camioanele devin mai inteligente și mai conectate, luminile care au…

18 minute ago

Pe urmele celei mai puternice femei din lume. Angela Merkel va publica cartea de memorii la sfârșitul lui noiembrie

Fostul cancelar al Germaniei, Angela Merkel, va publica o carte de memorii, al cărui titlu…

27 de minute ago

China are planuri mărețe! Pe listă este „învierea” Drumului Mătăsii

Conform unor informații transmise de Ding Jianwei, de la institutul de analiză chinez „Taihe”, ruta…

39 de minute ago

Ministerul Finanțelor a împrumutat peste un miliard de lei într-o zi. Banii au fost obținuți de la bănci

În ziua de luni, 13 mai, Ministerul Finanțelor a împrumutat suma de 1,084 de miliarde…

57 de minute ago

Doar vorbe, fără fapte. Guvernanții au luat decizia de a nu mai crește salariul minim

Guvernul a luat o decizie care va aduce nemulțumiri pentru mulți români. Salariul minim nu…

o oră ago

Vacanța în spațiu, o posibilitate a viitorului. Primul avion comercial din lume ce va putea duce oamenii pe orbită

În curând, va putea fi efectuat un prim zbor către spațiu. „Dream Chaser” este primul…

o oră ago

This website uses cookies.