Categories: Info

Împrumut de 600 de milioane de euro pentru dezvoltarea economiei verzi! Acordul dintre Banca Mondială și România

România este o țară care a evoluat într-o direcție bună în ceea ce privește „lupta” contra sărăciei pe parcursul ultimilor douăzeci de ani, dar încă are nevoi de sprijin. Astfel, semnarea unui împrumut de 600 de milioane de euro este o veste bună. Această sumă va fi direcționată către procesul de dezvoltare al țării, cu precădere pe îmbunătățirea economiei incluzive și cea prietenoasă cu mediul.

Acest sprijin a fost semnat de către Banca Mondială și statul român, fiind reprezentat de Ministerul Finanțelor. Scopul acestui împrumut este acela de a ajuta România, mai exact autoritățile pentru a crea diverse reforme de tip structural care au rolul de a crește progresele în incluziunea socială, de a sprijini capacitatea țării noastre de a reveni la normal după șocul cauzat de modificările meteorologice și de a susține obiectivul decarbonizării.

Adrian Câciu spune că acest împrumut este extrem de important în dezvoltarea țării

În cadrul unui comunicat al World Bank Group România, Adrian Câciu spune că: „Acordarea acestui împrumut și, respectiv, a asistenței financiare nerambursabile, semnate astăzi, confirmă recunoașterea de către Banca Mondială a stabilității cadrului macro-economic al țării noastre și, totodată, a progreselor înregistrate în ceea ce privește acțiunile de răspuns la actuala criză umanitară și reformele structurale privind eficientizarea cheltuielilor, reforma fiscală, energia regenerabilă și creșterea eficienței energetice a clădirilor. Pe de altă parte, prin această operațiune se reconfirmă rolul activ al Băncii Mondiale în a răspunde prompt, prin finanțare și expertiză tehnică, nevoilor specifice și eforturile autorităților române de a spori potențialul de creștere al țării noastre”.

Consiliul de Administrație al Băncii Mondiale a fost entitatea care a aprobat acest împrumut pe data de 30 iunie. Această formă de sprijin face parte dintr-un program de finanțare împărțit în două. De asemnea, mai există și o asistență de tip financiar ce are caracter nerambursabil și este în valoare de 24.2 miliarde de dolari.

30 de ani de colaborare între Banca Mondială și România

Important de precizat este faptul că procesul de colaborare dintre Banca Mondială și statul român datează deja de trei decenii, „vârsta” pe care o împlinește anul acesta. Până în acest moment, parteneriatul dintre cele două părți s-a materializat printr-un număr de 10 proiecete de investiții care, împreună, valorează 1.78 miliarde de dolari. De asemenea, din acest portofoliu, 55 de puncte procentuale sunt reprezentate de diverse investiții în mai multe entități financiare. În acești ani au fost realizate și 31 de servicii pentru asistența analitică și tehnică.

Tot în același comunicat, Country Manager-ul pentru România din cadrul Băncii Mondiale, Anna Akhalkatsi spune că, deși statul român a intrat destul de recent în zona țărilor în care veniturile sunt mari, sărăcia încă își păstrează niște proporții majorate, comparativ cu alte state din Uniunea Europeană. În acest sens, este nevoie de un nivel mai ridicat de implicare, astfel încât semnarea acestui împrumut va fi de un real ajutor Guvernului.

 

Razvan Greu

Student în primul an la masteratul la Modele de Comunicare și Relații Publice. Sunt în acest domeniu de puțin timp, de vreo 3 luni mai precis, dar mă văd destul de mult activând în această zonă. Sunt pasionat de sport, muzică, scris și încerc să învăț lucruri noi.

Recent Posts

Cerere de Transparență. Fondul de investiții al Norvegiei solicită companiei Shell mai multe detalii despre politica climatică

Fondul suveran de investiții al Norvegiei a cerut, vineri, companiei Shell să ofere investitorilor mai…

6 ore ago

Se testează noi zăcăminte de apă minerală în România! Premieră în ultimii peste 30 de ani

În cadrul Forumului de Afaceri Italia-România, care a avut loc la Roma în luna februarie…

6 ore ago

Noul sistem informatic al Casei de Pensii a fost publicat. Ce beneficii vor avea pensionarii

Noul sistem informatic al Casei de Pensii a fost publicat în Monitorul Oficial, a declarat…

6 ore ago

Temu înfruntă o acțiune legală din partea UE

Retailerul chinez de comerț electronic fast-fashion Temu a fost lovit joi de o plângere a…

7 ore ago

Sute de pompieri din UE vor fi relocați în zonele cele mai vulnerabile la incendii

Sute de pompieri din Uniunea Europeană vor fi prepoziţionaţi în statele membre cele mai vulnerabile…

7 ore ago

Hesburger deschide primul restaurant la Râmnicu Vâlcea

Hesburger, cel mai mare lanț de restaurante cu servire rapidă din Finlanda și țările Baltice…

7 ore ago

This website uses cookies.