Categories: Info

Impozitul progresiv din nou în cărți. Statul le va opri mai mulți bani angajaților cu salarii mari!

Angajații care obțin venituri salariale peste medie ar putea fi impozitați suplimentar. Impozitul progresiv a fost la un moment dat mărul discordiei în Coaliția de guvernare.

Principalii susținători ai acestui tip de impozit au fost social-democrații în frunte cu președintele lor Marcel Ciolacu. Subiectul a fost inclus pe agenda publică în urma consultării dintre Administrația Națională de Administrare Fiscală și reprezentanții Băncii Mondiale.

În aceste condiții nu este exclus ca Guvernul să introducă în perioada următoare mai multe praguri de la care se va aplica impozitarea pe venit. Prima treaptă se aplică salariilor mai mari de zece mii de lei și presupune majorarea impozitului cu 6%.

Guvernul va crește impozitul pe venit pentru salarii de peste 10.000 de lei

Pe scurt pentru un salariu net de 10.000 de lei, la care se aplică un impozit de 10%, după aplicare majorării impozitului statul va reține 16% adică 1800 de lei, informează antena3.ro. ”Orice creștere a impozitului va duce probabil la o taxare mai mult de 50% a forței de muncă, ceea ce va duce la scăderea dorinței de a munci. Problema pe care o văd eu este că, noi românii, îi taxăm foarte dur pe cei care au venituri mici”, precizat Adrian Bența, consultant fiscal.

În luna ianuarie, statul a reținut din impozitul pe salarii și venituri aproape 4,5 miliarde de lei. Anul 2023 a venit la pachet cu o serie de taxe și impozite majorate. Impozitul pe dividente a crescut de la 5 la 8%.

O altă modificare prevăzută în Codul Fiscal intrată în vigoare face referire la plafonul privind veniturile obținute din activități independente, PFA, întreprinderi individuale, familiale a scăzut de la 100.000 de lei la 25.000, altfel spus, la un câștig mai mic impozitul va fi mai mare.

În ceea ce privește impozitul reținut microîntreprinderilor acesta va fi de 1% din cifra de afaceri și se va aplica întreprinderilor care au cel puțin un angajat. De asemenea, scutirea impozitului de 10% acordat până acum angajaților din sectorul IT se va aplica și studenților care s-au angajat la companiile eligibile pentru aplicarea facilității fiscale. În același timp, scutirea a fost aplicată și IT-iștilor care activează în instituțiile publice.

Crește impozitul și pentru veniturile obținute din chirii

Impozite de 10% vor plăti și proprietarii de imobile care obțin venituri suplimentare din chirii. Începând cu acest an, proprietarii vor achita acei 10% pentru valoarea întreagă a chirii.

Concret, pentru proprietățile folosite în alte scopuri decât cele turistice, pentru o chirie de 1000 de lei, impozitul pe venit crește de la 60 de lei pe lună cât era în 2022 la 100 de lei pe lună. O parte din modificările fiscale au intrat în vigoare la începutul acestui an urmând ca de la 1 august să intre în vigoare restul modificărilor.

”O să accentuez această chestiune privind abordarea echilibrată pe această reformă fiscală, pentru că au fost o serie de poziţii ale mediului public prin care s-a solicitat o abordare mai radicală. Guvernul a considerat că, la acest moment, având în vedere situaţia complicată prin care trecem, nu este oportun şi nici necesar să facă ajustări radicale de mediu fiscal, ci este bine să-şi continue traiectoria de susţinere a mediului de afaceri şi de consolidare a mediului de afaceri onest”, a subliniat ministrul Finanțelor, citat de antena3.ro.

Cristian Raducanu

Născut în ultimul an al comunismului, pot spune că evenimentele din 89 mi-au influențat perspectiva asupra societății. La mai bine 30 de ani de la căderea regimului dictatorial, umbrele comunismului încă ne bântuie. De ce? Răspunsul poate fi utopic, subiectiv sau incomplet, ține de fiecare să-și construiască viitorul. Eu, noi, venim cu informațiile!

Recent Posts

Meta explorează căștile asistate de inteligența artificială. Acestea pot identifica obiecte și traduce limbi străine

Meta Platforms explorează posibilitatea de a realiza căști asistate de inteligență artificială cu camere de…

17 minute ago

Pericol pentru România. Un nou ciclon va veni peste teritoriu

România este amenințată de un nou ciclon. Temperaturile din termometre vor fi mai mici în…

29 de minute ago

Zelenski merge în Spania. Care este scopul vizitei liderului de la Kiev

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va vizita Madridul pe 17 mai. Liderul se va întâlni cu…

40 de minute ago

Lumea în cifre: Încrederea în instituțiile guvernamentale în țările G7

Cât de multă încredere aveți în guvern și în diferitele sale instituții? Este probabil că…

51 de minute ago

Atenție, influenceri. Vor fi politici de reglementare a activității din mediul online

A avut loc o întrunire în cadrul Consiliului UE. Miniștrii Culturii din mai multe state…

60 de minute ago

Salariu de 2.500 de lei și bonuri de masă. Ce job oferă asemenea beneficii

Job-ul de curier este cel care oferă un salariu de 2.500 de lei și alte…

o oră ago

This website uses cookies.