Greva generală a profesorilor. Povestea luptelor anterioare ale dascălilor de la Revoluție încoace

În prezent, angajații din sistemul de învățământ sunt angrenați într-o grevă generală pe termen nelimitat, fapt care marchează o schimbare semnificativă în comparație cu protestele anterioare din ultimii 18 ani. În ciuda unor proteste anterioare, care au avut loc în acest interval de timp, mobilizarea și impactul grevei actuale depășesc cu mult evenimentele din 2005.

Unul dintre aspectele importante solicitate de angajații din învățământ este majorarea salariilor, în special în ceea ce privește venitul unui profesor debutant. Aceștia doresc ca salariul unui profesor debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, care în prezent este de 6.789 de lei (3.870 de lei net). În comparație, salariul net al unui profesor debutant se situează între 2.300 și 2.500 de lei, în prezent.

Profesorii au câștigat protestele anterioare

Primele proteste în sistemul de învățământ au avut loc în anii ’90, imediat după Revoluție, dar au fost de scurtă durată. Prima mișcare semnificativă a avut loc în 1999, când profesorii au cerut alocarea a 4% din PIB pentru Educație, deoarece bugetul alocat de guvernanții de atunci nu asigura cu certitudine plata salariilor până în vară. Din cauza nemulțumirii față de neîndeplinirea solicitărilor, în special de către Ministerul Finanțelor, care nu a crescut alocarea din PIB și a întârziat plata salariilor, profesorii au declanșat o grevă generală pe 8 iunie, chiar în pragul examenului de Bacalaureat.

Greva a durat o săptămână și s-a încheiat odată cu semnarea unui acord între liderii sindicali și reprezentanții Ministerului Educației și Finanțelor, prin care aceștia din urmă s-au angajat să respecte termenele de plată a salariilor. Cu toate acestea, deoarece nu s-a obținut o majorare salarială la acea vreme, profesorii au reluat protestele în ianuarie 2000, solicitând acum 6% din PIB pentru Educație și creșterea salariilor. Aceasta a devenit cea mai lungă grevă, cu profesorii refuzând să predea timp de cinci săptămâni. Mișcarea a avut în cele din urmă succes, cu profesorii obținând o creștere salarială de 80%, acordată în două tranșe. Greva a fost întreruptă doar după semnarea unei hotărâri de Guvern, și nu pe baza promisiunilor.

Greva din 2005, care s-a sfârșit în judecată

În anul 2005, anul școlar a început cu un protest al angajaților din domeniul Educației. Ceea ce a început ca un protest modest și deja tradițional s-a transformat într-o grevă generală care a durat trei săptămâni. Ministrul Educației de atunci, Mircea Miclea, și-a prezentat demisia ca semn de protest față de nerespectarea promisiunilor guvernanților privind bugetul alocat domeniului, care era de 3,8% din PIB în loc de 5%.

La 11 octombrie 2005, în ziua în care și-a anunțat demisia din funcția de ministru, Miclea a declarat: „Întrucât bugetul obţinut pentru 2006 nu concordă cu declaraţiile mele anterioare, perpetuează subfinanţarea cronică şi împiedică derularea proiectelor de anvergură pe care le-am lansat, socotesc că este de datoria mea să-mi depun demisia”.

Mihail Hărdău a fost numit în fruntea Ministerului Educației, iar el va fi amintit în istorie pentru că, în timpul negocierilor, a acționat în justiție împotriva sindicatelor, la cererea guvernanților, așa cum avea să recunoască ulterior. Cu toate că ministrul Educației susținea în plângerea sa că greva era ilegală, instanța a dat dreptate sindicatelor, considerând solicitarea lui Hărdău nefondată.

În cele din urmă, după trei săptămâni de grevă, personalul din sistemul educațional a început să se întoarcă la ore, iar în acordul semnat cu Guvernul s-a convenit o majorare salarială de 11,83% începând din anul următor. Această majorare s-a realizat în două tranșe: o creștere de 5,5% în ianuarie 2006 și o creștere suplimentară de 6% în septembrie 2006. Această creștere salarială a însemnat atunci o medie de 1.250.000 de lei vechi în luna septembrie pentru salariul profesorilor.

Un alt succes al grevei din 2005 a fost alocarea unui buget de 4,8% din PIB pentru Educație, ceea ce a implicat investiții semnificative în infrastructura școlară. Cu trecerea timpului, bugetul alocat Educației a început să scadă, ajungând în acest an la cel mai mic procent în ultimul timp, sub 3% din PIB, scrie Viața Liberă.