Info

Germania a cerut celorlalte state membre Schengen să accepte România și Bulgaria în spațiul de liberă circulație

Aderarea României la zona de liberă circulație este sistată doar de Austria, în timp ce Țările de Jos au rezerve și cu privire la Bulgaria. Scopul ambelor țări este să intre în Schengen până la sfârșitul anului, dar până acum nu există semnale că acest lucru se poate întâmpla.
„Bulgaria și România au muncit din greu în acest sens. Iar acum este rândul țărilor din spațiul Schengen să se țină de cuvânt și să accepte cele două țări”, a declarat ministrul german de externe, Annalena Baerbock, la o conferință de presă

Germania a sprijinit, de asemenea, extinderea UE. Annalena Baerbock a vorbit despre progresele țărilor candidate pentru aderarea la UE – Ucraina, Moldova, Republica Macedonia de Nord și alte țări din Balcanii de Vest care se luptă pentru aderarea la Uniune. Ea a declarat că Germania remarcă și apreciază eforturile și reformele făcute în aceste țări și susține extinderea Uniunii Europene în această direcție, iar Berlinul poate oferi asistență pentru a se face primii pași pe drumul către UE, coform Profit.ro.

Sorina Benga

Life Experimentalist.

Recent Posts

Ungaria nu vrea să participe la acțiunile NATO pentru ajutorarea Ucrainei. Szijjártó: „Vrem să ne ţinem departe”

Guvernul maghiar refuză să participe în vreun fel la pregătirea militarilor ucraineni sau la livrarea…

2 minute ago

Opinie Wall Street Journal: De ce vrea Rusia să domine Africa?

Pe fondul crizelor care zguduie lumea în Orientul Mijlociu, Europa și Indo-Pacific, știrile din Niger…

10 minute ago

Atenționare din partea Poliției Române. Românii cad victime unei noi metode de înșelăciune

Conform unui avertisment transmis de reprezentanții Poliției Române, în ultimele zile este activă o nouă…

21 de minute ago

Locul lui Prigojin, ocupat de o femeie! Cine este „protejata” promovată de Putin

Mira Terada este o femeie în vârstă de 36 de ani care a fost extrădată…

30 de minute ago

Nemții lucrează mai puțin decât media europeană. Guvernul caută soluții fiscale

Germania vrea să renunțe la anumite taxe și reforme ale sistemului de protecție socială pentru…

44 de minute ago

România va fi lovită de un ciclon. Vremea rece continuă și zilele viitoare

Valul de aer rece a cuprins mare parte din țară, iar în unele zone temperaturile…

54 de minute ago

This website uses cookies.