Lumea la zi

„Gândirea Xi”, studiere obligatorie. China intensifică predarea doctrinei politice

Recesiunea economică a Chinei stârnește îngrijorare la nivel mondial. Dar Beijingul are alte preocupări. Se intensifică studiul obligatoriu al doctrinei politice și al scrierilor președintelui Xi Jinping. În special în cadrul întreprinderilor și instituțiilor de stat, aceste cursuri sunt impuse.

Nikkei Asia a vorbit cu o duzină de angajați ai băncilor de stat, companiilor aeriene și instituțiilor guvernamentale. Toți au cerut să rămână anonimi, deoarece discuția despre pregătirea ideologică este considerată sensibilă. Dar, împreună, aceștia au zugrăvit o imagine a unui accent tot mai mare pe „Gândirea Xi”.

„Gândirea Xi”, materie obligatorie

Predarea scrierilor președintelui Xi Jinping reprezintă un efort aparent de a consolida puterea președintelui . Dar, se dorește implementarea încrederii în conducerea sa, mai ales în fața situațiilor economice potrivnice. Un director executiv de rang înalt de la sucursala unei bănci de stat a fost recent șocat de o convorbire video. Discuția a fost purtată cu sediul său din Beijing. Un manager de top a petrecut aproximativ o oră și jumătate, dintr-o întâlnire de două ore, vorbind despre reflecțiile sale.

Aceste discuții au apărut după ce acesta a studiat lucrările lui Xi. Doctrina politică pare să fie implementată în gândirea oamenilor. Managerul a vorbit despre punerea cărților președintelui pe biroul său. Astfel încât, să poată merge la ele pentru răspunsuri ori de câte ori are probleme la serviciu. „Mi s-a părut suprarealist să-l văd vorbind în acest fel. Îl cunosc de mai bine de zece ani și a fost o persoană normală. Dar personalitatea lui părea să se răsucească în acel moment. Habar nu am dacă într-adevăr a avut acea reflecție sau a spus asta doar pentru că a fost nevoit”, și-a amintit directorul.

Consolidarea bazei politice

Executivul a adăugat că oamenilor din străinătate le era greu să se întâlnească cu unii coechipieri din Beijing. Motivul din  spate este că aceștia sunt ocupați cu activități organizate. Acestea sunt menite să „consolideze baza politică a partidului”. „Cred că diferența este că acum lucrurile devin mai serioase. Puteai chiar să glumești despre aceste cursuri cu mai bine de 10 ani în urmă. Dar nimeni nu îndrăznește să o facă acum.” a explicat directorul companiei.

Persoane din interior spun că membrii Partidului Comunist Chinez sunt adunați în sesiuni de studiu în timpul zilei de lucru. De asemenea, acest lucru este aplicat și unor nemembri din instituțiile afiliate la stat. Se discută asupra ideologiei lui Xi, unde se angajează, de asemenea, în autocritică. Aceștia dezbat inclusiv gândurile economice pro-occidentale, pe care le critică. În aceste sesiuni de studiu, participanții  își împărtășesc reflecțiile.

„Gândirea Xi”, materie predată studenților în facultate

Pentru înalții funcționari de partid, există chiar cerințe minime privind orele de studiu. Directorii de rang înalt din unele întreprinderi de stat sunt trimiși la centre de învățare din suburbiile Beijingului. Scopul este studierea „Gândirii Xi” în circuit închis.  Perioadele de cursuri variază, de la câteva săptămâni până la chiar trei luni. Aceste informații au fost evidențiate de angajații din China.

În afară de întreprinderile de stat, Departamentul Central de Propagandă și Ministerul Educației  a vizat și altă categorie. Au compilat împreună un manual despre „Gândirea Xi” pentru studenții de la facultate. Acesta a fost introdus în programă săptămâna aceasta. Scopul educației la nivel național este de a se asigura că Gândirea Xi va fi implementată în rândul oamenilor. Mai exact, va „intra în clasă, va intra în manual și va intra în creier.”, potrivit televiziunii de stat CCTV.

Necesitatea de a duce mai multe lupte

Cu toate acestea, unii membri ai PCC consideră că studiul politic este util. Un oficial de partid de la o importantă companie aeriană de stat a declarat că a învățat multe. Mai exact, a înțeles despre necesitatea de a „duce mai multe lupte”. Acesta este un îndemn frecvent al lui Xi, în timp ce China se confruntă cu provocări tot mai mari. Țara are probleme în materie de politică internă și externă. „În calitate de tânără generație care nu a experimentat luptele din epoca revoluționară, m-am obișnuit cu confortul în gândirea mea.”, a declarat oficialul, conform Nikkei Asia .

Bianca Pislaru

Studentă în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. Sunt pasionată de scris, artă și muzică.

Recent Posts

Un nou Drum Expres în România. Va lega Focșani de Brăila

Un nou Drum Expres se va construi în România. Ministerul Transporturilor deja a primit avizele…

46 de minute ago

Va ceda România un sistem Patriot Ucrainei? Ciucă: „Decizia va fi luată în CSAT”

Șeful Senatului, Nicolae Ciucă, a vorbit despre cedarea unui sistem Patriot către Ucraina. El a…

59 de minute ago

Președintele ales al Slovaciei a cerut suspendarea campaniei pentru alegerile europene. „Slovacia nu are nevoie în acest moment de mai multe confruntări”

Președintele ales al Slovaciei, Peter Pellegrini a solicitat suspendarea campaniei pentru alegerile europene programate pentru…

o oră ago

Rusia nu are suficiente forțe, spune un general american. Trupele ucrainiene își vor putea meține liniile defensive

Generalul american Christopher G. Cavoli a declarat la sediul NATO că Rusia nu dispune de…

o oră ago

Pensionarii pot încasa până la 1.000 de lei. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Pensia nu este singura formă de venit de care pot beneficia seniorii din România. Pensionarii…

o oră ago

CNAIR investește în modernizare. Compania cumpără 32 de camioane

CNAIR a anunţat că va achiziționa 32 de camioane. Vehiculele sunt destinate intervenţiilor de urgenţă…

2 ore ago

This website uses cookies.