Lumea la zi

Franța intervine pentru evitarea războiul în sudul Libanului. Propuneri pentru reducerea tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

Ministrul francez de externe, Stephane Sejourne, a declarat că va prezenta autorităților libaneze din Beirut propuneri pentru a diminua tensiunile dintre Israel și grupul șiit libanez Hezbollah.

„Dacă nu ar exista un război în Fâşia Gaza am putea vorbi despre un război în sudul Libanului. Date fiind numărul de lovituri şi impactul asupra zonei’”, a spus Stephane Sejourne.  Le voi face autorităţilor de aici propuneri pentru a stabiliza această zonă şi pentru a se evita un război. Acesta a vizitat Forţa interimară a ONU în Liban (UNIFIL) la Naqoura, în sudul ţării.

Aceasta este a doua vizită a lui Stephane Sejourne în Liban de când a fost numit ministru în ianuarie. Ulterior, el se va deplasa la Riad pentru a participa la o reuniune de rang înalt a Forumului Economic Mondial dedicată situației din Fâșia Gaza.

În decursul a aproape șapte luni de confruntări transfrontaliere, cel puțin 385 de persoane au fost ucise în Liban. Dintre aceștia,  254 erau combatanți Hezbollah și 73 erau civili, conform unui raport al AFP. Pe partea israeliană, bilanțul este de 20 de persoane decedate, potrivit Agerpres.

Claudia Andreea Jalba

Sunt absolvent al masterului „Patrimoniu și Turism Cultural” din cadrul Facultății de Istorie UAIC. „Toate faptele și gândurile mari au un început ridicol.” — Albert Camus

Recent Posts

Restricții de circulație pe Autostrada Transilvania. Se desfășoară un important exercițiu al NATO

Un important exercițiu al NATO va avea loc astăzi, 13 mai. Astfel, circulația pe Autostrada…

14 minute ago

Împreună și mai departe! PSD și PNL ar veni cu un nume comun la prezidențiale

Premierul Marcel Ciolacu a spus că se va discuta în partid și în coaliție dacă…

20 de minute ago

Astăzi începe evaluarea națională pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Peste 500.000 de elevi vor participa

Sesiunea de evaluări naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a începe astăzi.…

32 de minute ago

Marcel Ciolacu, despre majorările de salarii: „Nu sunt un om iresponsabil”

Premierul Marcel Ciolacu a fost prezent în platoul Antena 3 CNN, unde a vorbit despre…

40 de minute ago

POLITICO: Ursula von der Leyen a dat semnal că este pregătită să coopereze cu partidele de dreapta

În dezbaterea electorală POLITICO, președintele Comisiei mizează pe o ofertă pentru aliații Giorgiei Meloni. Președinta…

60 de minute ago

Erdogan: „SUA și Europa nu fac suficiente presiuni asupra Israelului pentru a obține un armistițiu în Gaza”

Președintele turc Tayyip Erdogan a declarat duminică că Statele Unite și țările europene nu fac…

o oră ago

This website uses cookies.