Categories: Lumea la zi

Dronele Bayraktar se vor produce și în Ucraina! Compania Baykar a decis să deschidă fabrica până în 2024

Directorul general al companiei turcești Baykar, Haluk Bayraktar, a anunțat că va finaliza construcția unei fabrici noi a acestor drone militare pe teritoriul ucrainean în următorii 2 ani. Acordul înființării liniei de producție a fost semnat înainte de 24 februarie, dată când a fost declanșată invazia rusă în Ucraina. Haluk Bayraktar a oferit, în cadrul expoziției de apărare SAHA de la Istanbul, mai multe detalii despre construcția acestei fabrici.

„Chiar acum avem designul arhitectural. Faza de design detaliat s-a încheiat. Şi vom continua cu construcţia efectiv… în doi ani ne-am dori să o încheiem”, a susținut acesta.

Sunt la mare căutare

Dronele Bayraktar TB2, care și-au dovedit eficienţa împotriva blindatelor şi sistemelor antiaeriene ale Rusiei în prima fază a războiului, pot transporta până la 150 de kg de rachete sau alte echipamente. De asemenea, acest tip de armament a jucat un rol important în conflictele din Siria şi Azerbaidjan, scriu cei de la Agerpres.

În prezent, acestea sunt achiziționate de 24 de state din întreaga lume, printre care și Polonia, care este membră a NATO. Însă, liderii companiei turcești se așteaptă ca anul acesta să primească comenzi din străinătate în valoare de circa un miliard de dolari, cifră aflată în creștere semnificativă faţă de cea de anul trecut, care era de „doar” 650 de milioane de dolari.

Haluk Bayraktar a mai precizat că firma sa va investi veniturile obținute în extinderea liniilor de producţie. Acesta a precizat că în prezent capacitatea de producţie este de 20 de drone TB2 pe lună, însă pentru anul viitor obiectivul este de cel puţin 30 lunar.

În plus, faza de testare a TB3, versiunea pentru piste scurte a dronelor Bayraktar TB2, urmează să se încheie anul viitor, a mai apreciat șeful companiei.

Lupta cu dronele kamikaze

Haluk Bayraktar a mai spus că speră ca „în curând” să poată contracara dronele kamikaze folosite de ruşi în Ucraina, cum ar fi cele de producţie iraniană Shahed-136 care au stat la baza ultimelor atacuri asupra infrastructuri vitale din orașele ucrainene. Prin urmare, versiunea Bayraktar TB2 vor fi echipate în acest scop cu rachete aer-aer care vor permite lupta cu dronele inamice sau cu alte aeronave.

Directorul companiei Bayrak a caracterizat dronele kamikaze ca fiind lente, zgomotoase, care zboară la altitudini joase. Aceste lucruri le fac să fie „ţinte uşoare”, în opinia acestuia.

Haluk Bayraktar a primit din partea oficialilor ucraineni o medalie de stat, fapt care l-a adus în vizorul serviciilor de informaţii ruse. Cei din urmă au folosit împotriva sa tehnologie „deep fake” de falsificare greu de detectat a imaginilor sau a vocii.

„Din nefericire, se întâmplă astfel de lucruri… dar noi suntem o echipă uriaşă, ne concentrăm asupra ţintelor, nu a altor zgomote”, a mărturisit el.

Rares Sanda

Masterand în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Sunt pasionat de tot ce are legătură cu „Sportul Rege”.

Recent Posts

Tensiuni crescute pe frontul din Ucraina! Zelenski își schimbă agenda

Reprezentanții trupelor ucrainene vin cu un anunț important. Aceștia spun acum că s-au retras din…

8 minute ago

La ce companii vor să lucreze românii. S-a lansat topul angajatorilor pe 2024

Piața muncii din România se confruntă cu o criză extinsă de personal calificat. Nu toate…

28 de minute ago

Compania Neuralink a lui Elon Musk întâmpină dificultăți. Problemele au fost ținute departe de ochii publicului, până acum

Dezvăluirea făcută de Neuralink săptămâna trecută, potrivit căreia firele minuscule din interiorul creierului primului său…

48 de minute ago

Cum vrea Guvernul să reducă taxa pe muncă? Trei variante sunt pe masă

La momentul de față, conform informațiilor pe surse, Coaliția de guvernare se află în proces…

o oră ago

România a alocat 30% din venituri pentru salariile bugetarilor în 2023. Două state din UE au o situație mai dificilă

În anul 2023, cheltuielile cu salariile bugetarilor au stagnat în România. Acestea au rămas, totuși,…

o oră ago

Salarii mai mici pentru 1,5 milioane de români? Guvernul caută soluții pentru reducerea taxării pe muncă

Coaliția de guvernare caută soluții pentru reducerea taxării pe muncă. În prezent, se lucrează la…

2 ore ago

This website uses cookies.