Categories: Info

Dezastru la Untold! Incendii și fani care nu au mai avut loc în Cluj Arena, chiar dacă au plătit bilet

Vineri seara, 4 august, atmosfera  de la Untold a fost dublată de un incident neplăcut: sute de entuziaști au fost nevoiți să rămână în afara porților Cluj Arena în timpul concertului trupei americane Imagine Dragons, cu toate că au plătit bilet. Asta după ce, pe 3 august, în a doua zi a festivalului, Untold a fost cuprins de un incendiu.

Într-un ritm alert, Cluj Arena s-a umplut până la refuz înainte ca primul acord să fie cântat, iar spectatori dornici au ocupat fiecare colț al stadionului, inclusiv scările de acces și chiar cele de ieșire.

Organizatorii Untold au vândut bilete peste capacitatea Cluj Arena

„Nu a fost loc să mai arunci un ac. Așa stadion plin ochi nu a mai fost niciodată la niciun concert”, a declarat un spectator.

Cu toate acestea, cei aflați în afara porților au fost lăsați cu un gust amar, în timp ce muzica vibra din interior. „Foarte fain Untold 2023. Mi-am luat bilet pentru Imagine Dragons, e gata concertul, încă nu am intrat. Toate intrările blocate, capacitatea depășită. Sunt curioasă cine îmi va da banii înapoi? Dar celor care au venit din țări străine?”, a spus Diana Măluțan.

În ciuda vociferărilor și a dezamăgirii vizibile, s-a subliniat că stadionul a atins pur și simplu capacitatea maximă, semn că organizatorii festivalului au vândut bilete în plus.

„Haos total la festivalul UNTOLD din Cluj-Napoca. În timpul concertului Imagine Dragons, mii de oameni au rămas blocați în afara arenei, pe teritoriul ei și în jurul ei nefiind posibilă deplasarea. Evident, s-au vândut mult mai multe bilete decât ar fi putut să încapă în parcul din centrul orașului Cluj-Napoca”, a spus și Lovassy Cseh Tamás.

Situația a fost criticată și de nume mari din presă

Situația a fost comentată pe rețelele de socializare și de Doina Gradea, fosta șefă a TVR. Aceasta a lăsat un comentariu la o postare pe Facebook a jurnalistului Victor Ciutacu.

„Am fost exact acolo și știu ce spun. Oameni claie peste grămadă, nu puteai respira, plus rămași afară cu bilete plătite. (…) Pe site-urile partenere au descris feerie, pentru că au primit acces gratuit ei și toate neamurile lor”.

Victor Ciutacu subliniază ironia din abordarea diferită a situațiilor în care o companie aviatică vinde bilete peste capacitatea aeronavei, comparativ cu Untold, unde vânzarea excesivă de bilete este lăudată ca un succes de marketing. El sugerează că publicitatea eficientă poate schimba percepția asupra acelorași practici, evidențiind ipocrizia în evaluarea evenimentelor.

„Când o companie aviatică vinde mai multe bilete decât are aeronava locuri, iese, pe bună dreptate, scandal monstru. Când Untold vinde câteva mii de locuri mai mult decât încape stadionul, deontologii consemnează record de vânzări. Ce minuni face publicitatea bine distribuită…”, a scris jurnalistul.

Radu Herjeu, fost membru al CNA și prezentator al Observator a criticat la rândul său situația, tot într-o postare pe FaceBook:

„Înțeleg că cea mai nouă fiță nu e să dai o căruță de bani ca să te înghesui euforic la Untold, ci să rămâi în afara stadionului unde e concertul pentru care ai plătit!

Unul dintre cei impresionați de pasiunea fanilor de la Untold a fost solistul trupei Imagine Dragons, Dan Reynolds. „Suntem pentru prima dată în România, mulțumim foarte mult. Vă vom da tot ce avem în seara asta pe scenă, tot ce vreți. Vă iubim, vă mulțumim că sunteți aici”, a spus acesta.

Claudia Andreea Jalba

Sunt absolvent al masterului „Patrimoniu și Turism Cultural” din cadrul Facultății de Istorie UAIC. „Toate faptele și gândurile mari au un început ridicol.” — Albert Camus

Recent Posts

Erdogan: „SUA și Europa nu fac suficiente presiuni asupra Israelului pentru a obține un armistițiu în Gaza”

Președintele turc Tayyip Erdogan a declarat duminică că Statele Unite și țările europene nu fac…

13 minute ago

Vești bune! Marcel Ciolacu anunță ridicarea vizelor pentru SUA

Premierul Marcel Ciolacu face anunțul așteptat de ani de zile: românii nu vor mai avea nevoie…

30 de minute ago

Marcel Ciolacu: „România se prăbușește dacă nu are acces la fondurile europene”

Premierul Marcel Ciolacu a fost prezent la emisiunea Subiectiv de la Antena 3 CNN, unde…

50 de minute ago

Problema învățământului românesc este în vizorul Comisiei Europene! Cum arată raportul publicat de UE

Comisia Europeană a publicat o analiză detaliată a situației ocupării forței de muncă, competențelor și…

o oră ago

SUA și Marea Britanie afirmă că Israelul nu are un „plan credibil” pentru protejarea civililor din Rafah

Israelul nu are un "plan credibil" pentru protejarea civililor din Rafah, afirmă SUA. Secretarul de…

2 ore ago

Putin renunță la Șoigu! Cine este noul ministru al Apărării din Rusia

Conform informațiilor furnizate de TASS, Vladimir Putin a propus numirea lui Andrei Belousov în funcția…

9 ore ago

This website uses cookies.