Categories: Lumea la zi

Cum ar putea arăta Ucraina după războiul cu Rusia. Kremlinul vrea un vecin slab, demilitarizat și neutru

Un  foarte important analist politic american spune că Rusia urmărește să demembreze Ucraina în favoarea ei, iar rămășițele statului vecin să devină un fel de zonă gri între Kremlin și NATO.

Evident, Moscova ar vrea să ia zone precum Herson, Donețk, Zaporojie, o parte a regiunii Harkiv, Lugansk și ce ar mai putea rupe din Ucraina, a declarat Vladimir Socor, Senior Fellow, The Jamestown Foundation, Washington.

De ce o Ucraină slăbită la maximum?

Ce ar rămâne ar fi un ”ciot al Ucrainei”, ”un stat rezidual, disfuncțional, demilitarizat, cu statut de neutralitate, deci neprotejat și vulnerabil și din punct de vedere economic”. ”O zonă de dezastru”, a subliniat Socor.

„La nivel strategic, motivația este de a resubjuga Ucraina și de a integra Ucraina, într-un mod sau altul, într-o lume politică și culturală rusească, lumea rusă dominată de la Moscova. Acestea sunt motivații pe termen lung”, a mai spus analistul.

„Inițial, Rusia a urmărit integreze Ucraina, ca unică entitate, în uniunea economică euro-asiatică și în complexul industrial militar al Rusiei, combinând resursele materiale și umane ale Ucraine cu resursele Rusiei pentru a reface Rusia ca mare putere”, a evidențiat Vladimir Socor.

Schimbare de scop

Analistul spune că aceasta a fost dorința Kremlinului până la Euromaidanul din 2014, când Ucraina și-a exprimat clar dorința de a se integra în UE. Atunci, Rusia și-a schimbat opțiunea, traducând-o în mișcări tactice.

„În loc de păstrarea integrității Ucrainei și înglobarea ei într-un sistem rusesc, motivația a devenit fragmentarea Ucrainei prin anexarea Crimeei, formarea celor două republicuțe cu statut special care ar fi fost pe hârtie în cadrul Ucrainei pentru a paraliza, din interior, politica Ucrainei și cu speranța că statutul special al Donețk și Lugansk va avea o reacție în lanț în alte părți ale Ucrainei ducând la reconfigurare centrifugă a Ucrainei, cu o constelație întreagă de republici cu statut special care ar fi transformat Ucraina într-un stat, pe hârtie, unitar, dar în realitate disfuncțional și dezmembrat”, a explicat analistul american.

Planul 2022: anihilarea Ucrainei

Refuzul constant al Ucrainei de a aplica cerințe din așa-numitul Pact de la Minsk, Rusia s-a simțit obligată să treacă la al treilea stadiu strategic: distrugerea Ucrainei.

„În momentul de față, scopul de război al Rusiei este distrugerea completă a Ucrainei. Cu desprinderea câtorva regiuni din Ucraina, anume Herson, Donețk, Zaporojie, o parte a regiunii Harkiv, Lugansk plus eventual alte teritorii pe care Rusia le-ar câștiga în decursul acestui război. Aceastea ar urma să fie definitiv desprinse din Ucraina, atașate într-un mod sau altul, direct sau indirect la Rusia și ar rămâne un ciot al Ucrainei”, a precizat Vladimir Socor.

Ce ar rămâne ar fi ”un stat rezidual, disfuncțional, demilitarizat, cu statut de neutralitate, deci neprotejat și vulnerabil și din punct de vedere economic: o zonă de dezastru.”

Mai mult decât Putin

“Guvernele occidentale și comentatorii tind să echivaleze Rusia și politica acesteia cu personalitatea președintelui Putin. Asistăm la o personalizare a Rusiei, la o reducere a Rusiei și a politicii ei la persoana actualului președinte Puțin”, a mai adăugat Socor.  În realitate, afirmă Socor, Putin este numai interfața actuală a unei Rușii eterne în raportul dintre Rusia și Occident, raportul dintre Rusia și vecinii ei.

Politica externă a Rusiei, intervențiile ei militare nu pot fi reduse la persoana lui Putin. Ele au rădăcini istorice, de mutte secole, și s-au manifestat din partea Rusiei, indiferent de forma de guvernare a Rusiei.

Catalin Dumitrescu

Ziarist din 90, pe vremea cand jurnalismul era ”de taraba”.

Recent Posts

Suedia, gata de război. Țara va permite arme nucleare pe teritoriul său în cazul unui eventual conflict

Suedia este gata să desfășoare arme nucleare pe teritoriul său în cazul unui eventual conflict.…

5 minute ago

Românii se duc la muncă. Câte persoane s-au angajat de la începutul anului

Peste 7.500 de persoane au fost angajate în primele patru luni ale acestui an, potrivit…

16 minute ago

Banca Mondială vine cu un nou plan. Carnea roșie și lactatele s-ar putea scumpi considerabil

Conform unui nou plan al Băncii Mondiale pentru diminuarea emisiilor de carbon, în sistemul agroalimentar,…

35 de minute ago

O eroare de sistem: Pensiile pe care le încasează cei care au luptat la Revoluția din 1989

Anumiți pensionari beneficiază de legi speciale. În acest sens, Casa Națională de Pensii Publice a…

53 de minute ago

Acord de mediu pentru Vaslui. 31 de turbine eoliene vor fi instalate în nordul județului

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) anunță că încă un proiect de producție a energiei…

o oră ago

Trădarea lui Biden față de Israel, o eroare de calcul

Începând cu 7 octombrie, Joe Biden a avut o poziție neobișnuit de clară în ceea…

o oră ago

This website uses cookies.