Categories: Lumea la zi

Criza politică din Italia, jocul ascuns al Rusiei? Ministrul de externe: „Lui Putin i-a fost servit capul lui Draghi”

După hotărârea premierului Mario Draghi de a demisiona, situația în Italia a devenit una extrem de tensionată. Reacțiile nu au întârziat să apără. Ministrul de Externe Italian, Luigi Di Maio a spus faptul că Guvernul fostului premier a căzut din cauza regimul susținător al președintelui rus, Vladimir Putin, potrivit Agerpres.

În cadrul unor declarații pentru media, el a spus că nimic nu este întâmplător și cu atât mai puțin această criză politică.

„Nu este întâmplător că guvernul a fost răsturnat de două forţe politice care îi fac cu ochiul lui Vladimir Putin”, a transmis acesta.

Declarațiile ministrului nu s-au încheiat aici, el susținând că „la Moscova se țin toasturi pentru că lui Putin i-a fosts ervit capul lui Draghi”.

Conform Digi24, acest lucru vine în baza faptului că Draghi a fost un susținător ferm încă de la începutul invaziei al lui Zelenski. Președintele ucrainean i-a mulțumit în nenumărate rânduri pentru „sprijinul său neclintit în lupta împotriva agresiunii ruse şi pentru apărarea valorilor europene comune: democraţia şi libertatea”.

Potrivit șefului diplomației italiene, această cădere a Guvernului este prima metodă de sustragere a Italiei din alianțele politice. De asemenea, el vede și o viitoare destabilizare economică.

„Acum şi Europa este mai slabă, aceasta a fost o criză planificată mai de mult de (liderul M5S şi fostul prim-ministru Giuseppe) Conte”, a avertizat oficialul italian.

Influența Rusiei în politica italiană

Criza politică italiană a fost agravată în principal de temerile partidului Mișcării 5 Stele, dar și ale liderului partidului în ceea ce privește înarmarea continuă a ucrainenilor în cadrul războiului, ceea ce era împotriva ideilor lui Draghi. De asemenea, Liga lui Salvini a semnat un acord alături de M5S prin care promiteau să facă presiuni în vederea retragerii sancțiunilor europene împotriva Rusiei.

„Confirmăm apartenenţa la Alianţa Nord-Atlantică, cu SUA ca partener privilegiat, dar cu o deschidere către Rusia care nu ar trebui înţeleasă drept o ameninţare, ci ca un potenţial partener economic şi comercial din ce în ce mai relevant”, au notat cele două partide.

Salvini voia să meargă la Moscova pe data de 29 mai pentru o așa-numită „misiune de pace”. Voiajul a fost suspendat, în special după criticile Guvernului Italian.

O a treia persoană care ar fi instituit această criză politică ar fi Silvio Berlusconi. Acesta este cunoscut ca fiind un apropiat al lui Vladimir Putin.

Sorina Bucur

Studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Pasionată de scris, lectură și artă. Voluntară activă în cadrul Asociației Studenților din cadrul FLLS

Recent Posts

Rusia nu are suficiente forțe, spune un general american. Trupele ucrainiene își vor putea meține liniile defensive

Generalul american Christopher G. Cavoli a declarat la sediul NATO că Rusia nu dispune de…

8 minute ago

Pensionarii pot încasa până la 1.000 de lei. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Pensia nu este singura formă de venit de care pot beneficia seniorii din România. Pensionarii…

19 minute ago

CNAIR investește în modernizare. Compania cumpără 32 de camioane

CNAIR a anunţat că va achiziționa 32 de camioane. Vehiculele sunt destinate intervenţiilor de urgenţă…

28 de minute ago

Guvernul promite noi ieftiniri. Se lucrează la reducerea prețurilor la produsele românești

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a anunțat că proiectul pentru limitarea adaosului comercial la produsele româneşti…

38 de minute ago

Guvernul investește 11 miliarde în calea ferată. Se reabilitează linia Focșani-Roman

Guvernul Ciolacu își continuă investițiile în infrastructura de cale ferată, prin reabilitarea liniei Focșani-Roman. Noua…

59 de minute ago

Creșterea prețurilor poate reveni. BCE nu scade dobânzile

Banca Centrală Europeană a anunțat că, deși ritmul de creştere al salariilor în zona euro…

o oră ago

This website uses cookies.