Categories: Info

Criza energetică continuă! Când vor stabili statele UE plafonul prețurilor la gaze?

Miniștrii europeni ai energiei s-au întâlnit într-o reuniune pentru a stabili un plafon al prețului la gaze și, implicit, pentru a stopa efectele economice ale crizei energetice. Însă, oficialii nu au reușit să se pună de acord în privința unui tarif, astfel că aceștia au stabilit un termen, mai exact data de 19 decembrie, pentru a lua o decizie.

„Speram să sparg șampania astăzi. Sticlele vor rămâne în frigider (…) Dar cred că suntem aproape de a ajunge acolo”, a susținut ministrul Industriei din Cehia, Jozef Sikela, a cărui țară deține președinția rotativă a UE.

Însă, până va avea loc această întâlnire ministerială de peste o săptămână, oficialii europeni pot aborda problema crizei energetice la summitul de joi.

Nu găsesc un numitor comun

Cele 27 de administrații ale statelor europene nu au reușit să cadă de acord în ultimele trei săptămâni în privința propunerii Comisiei Europene de a plafona temporar prețurile anumitor contracte futures de pe piața de referință a gazelor naturale TTF. Acest proces, spun experții, ar fi dus la stoparea creșterii prețurilor.

Acest dezacord al țărilor UE blochează punerea în aplicare a altor două texte de lege, asupra cărora membrii au căzut de acord, scrie Hotnews.

Primul permite consorțiilor de companii să facă achiziții comune de gaze, cu scopul de a obține împreună prețuri mai bune. De asemenea, această măsură are ca obiectiv elaborarea unui mecanism de solidaritate pentru a asigura automat aprovizionarea cu energie a țărilor amenințate de penurie.

Al doilea text simplifică procedurile de autorizare pentru infrastructura de energie regenerabilă.

„Aceste soluții nu sunt perfecte, dar sunt pregătite și ar duce la scăderea prețurilor”, a mărturisit ministrul austriac Leonore Gewessler.

„Obiectivul rămâne să adoptăm aceste trei texte împreună, ca un singur pachet, lunea viitoare”, a mai adăugat Jozef Sikela.

Virgil Popescu confirmă eșecul negocierilor

Ministrul Energiei român, Virgil Popescu, care a participat la discuția de marți din cadrul UE, a anunțat miercuri, de asemenea, că oficialii europeni nu au ajuns la un acord cu privire la valoarea plafonului prețului la gaze.

„Am participat la reuniunea extraordinară a Consiliului miniştrilor Energiei, la Bruxelles. După două zile de discuţii şi negocieri lucrările s-au finalizat aseară târziu, dar nu am ajuns la un acord cu privire la valoarea plafonului şi la alte elemente din mecanismul de corecţie a preţului gazului natural, la nivelul Uniunii Europene”, a scris Popescu pe pagina sa de Facebook.

„România, alături de Spania, Italia, Belgia, Grecia, Bulgaria, Slovacia, Polonia, Lituania şi Slovenia susţin un plafon rezonabil pe preţ care să nu dea un semnal în piaţă de creştere a preţului, ci din contră să ajute la stabilizarea acestuia la valori rezonabile. Vom negocia şi în zilele următoare pentru a putea ajunge la un consens„, a mai adăugat ministrul Energiei, scrie psnews.

 

Rares Sanda

Masterand în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Sunt pasionat de tot ce are legătură cu „Sportul Rege”.

Recent Posts

Boloș a găsit soluții! Se acoperă golurile din buget

În primele trei luni ale acestui an, Guvernul a investit foarte mulți bani în proiecte…

13 minute ago

S-a investit masiv! Guvernul sparge pușculița pentru a termina proiectele

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni, 29 aprilie, că a analizat situaţia implementării investiţiilor publice.…

33 de minute ago

Pedro Sanchez rămâne la cârmă! Acuzațiile ce i se aduc nu l-au doborât

Premierul spaniol, Pedro Sanchez, rămâne în funcția de conducere a Guvernului de la Madrid. Luni,…

59 de minute ago

Iohannis, singur în drumul către NATO? Turcia îl susține pe Rutte ca viitor secretar general

Turcia va deveni cel de-al 29-lea membru al NATO care îl va susține pe premierul…

o oră ago

Xi Jinping pleacă în turneu! Liderii europeni îl așteaptă

Preşedintele chinez Xi Jinping se pregăteşte acum pentru un turneu în Europa. Liderul de la…

2 ore ago

Printre străini de sărbători! Peste jumătate dintre părinți nu se întorc în țară de Paște

Conform rezultatele unui nou studiu, mai bine de jumătate dintre părinții români plecați la muncă…

2 ore ago

This website uses cookies.