Categories: Info

Criza din Sudan se complică. Armata va ajuta la evacuarea străinilor în timp ce luptele continuă

Războiul civil ia amploare în Sudan, iar armata a transmis sâmbătă că este de acord să ajute la evacuarea cetăţenilor străini. Între timp, focuri de armă sporadice și lovituri aeriene au răsunat în continuare în capitala Khartoum, în ciuda promisiunilor părţilor beligerante de a înceta focul timp de trei zile.

Sute de oameni au murit în ultima săptămână de lupte, transmite Reuters.

Anunţul şefului armatei, generalul Abdel Fatteh al-Burhan, a fost făcut după ce rivalul său, liderul Forţelor de Sprijin Rapid (RSF), Mohamed Hamdan Dagalo, cunoscut sub numele de Hemedti, a promis că va deschide aeroporturile pentru evacuări.

Marile puteri își evacuează diplomații din Sudan

Armata sudaneză a transmis că Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi China vor evacua diplomaţii şi alţi cetăţeni din Khartoum „în următoarele ore”. Ambasada Arabiei Saudite a fost deja evacuată pe cale terestră până la Port Sudan şi de acolo personalul a fost transportat cu avionul, iar cea a Iordaniei va urma un model similar, a adăugat armata.

Zgomotul luptelor a continuat peste noapte, dar sâmbătă dimineaţa conflictele păreau mai puţin intense decât în ziua precedentă, a relatat un jurnalist Reuters aflat în Khartoum.

Armata şi forţele paramilitare RSF, care duc o luptă pentru putere în întreaga ţară, au emis comunicate în care spuneau că vor respecta o încetare a focului de trei zile începând de vineri, cu ocazia sărbătorii islamice Eid al-Fitr.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a raportat vineri că 413 persoane au fost ucise şi 3.551 rănite de la izbucnirea luptelor. Bilanţul morţilor include cel puţin cinci lucrători umanitari într-o ţară care se bazează pe ajutorul alimentar internaţional.

Conflict amplu în care ar putea fi atrase și puteri externe

Prăbuşirea bruscă a Sudanului în război a zădărnicit planurile de restaurare a regimului civil, a adus ţară deja sărăcită în pragul unei catastrofe umanitare şi ameninţă cu un conflict mai amplu în care ar putea fi atrase şi puteri externe.

Nu există încă niciun semn că vreuna dintre părţi şi-ar putea asigura o victorie rapidă sau că este pregătită să dea înapoi şi să discute. Armata dispune de putere aeriană, dar RSF este bine infiltrată în zonele urbane, inclusiv în jurul unor facilităţi-cheie din centrul Khartoumului.

Burhan şi Hemedti au ocupat cele două poziţii de vârf în cadrul unui consiliu de guvernare ce supraveghea tranziţia politică după lovitura de stat din 2021. Tranziţia presupunea trecerea la un regim civil şi fuziunea RSF în cadrul armatei.

Eforturile internaţionale pentru a atenua violenţele s-au concentrat pe încetarea focului, secretarul de stat american Anthony Blinken cerându-le părţilor să respecte armistiţiul. Statele Unite şi alte câteva ţări s-au pregătit de evacuarea cetăţenilor lor. Şeful RSF, Hemedti, a declarat pe Facebook, sâmbătă dimineaţă, că a primit un apel telefonic de la secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în care a „subliniat necesitatea de a se respecta o încetare completă a focului şi de a asigura protecţia lucrătorilor umanitari şi medicali”.

RSF a declarat că este gata să deschidă parţial toate aeroporturile pentru a permite evacuările. Cu toate acestea, aeroportul internaţional din Khartoum a fost afectat de lupte, iar statutul celorlalte aeroporturi sau controlul RSF asupra lor este neclar.

În Omdurman, unul dintre oraşele înfrăţite cu Khartoum, au existat temeri cu privire la soarta deţinuţilor din închisoarea al-Huda, cea mai mare din Sudan.

Raid în închisori

Armata a acuzat vineri RSF că a făcut un raid în închisoare, lucru pe care forţa paramilitară l-a negat. Avocaţii unui deţinut din această închisoare au afirmat într-un comunicat că un grup armat a evacuat cu forţa închisoarea, fără a se şti unde se află deţinuţii.

Sindicatul medicilor sudanezi a declarat la începutul zilei de sâmbătă că mai mult de două treimi din spitalele din zonele de conflict au fost scoase din funcţiune, 32 dintre acestea fiind evacuate cu forţa de către soldaţi sau fiind prinse în focuri încrucişate. Unele dintre spitalele rămase, care nu dispun de apă, personal şi electricitate adecvate, ofereau doar primul ajutor. Oamenii au postat pe reţelele sociale solicitări urgente de asistenţă medicală, transport la spital şi medicamente eliberate pe bază de reţetă.

Orice relaxare a luptelor, sâmbătă, ar putea accelera eforturile disperate ale multor locuitori din Khartoum de a fugi de lupte, după ce au petrecut zile întregi blocaţi în casele lor sau în districtele locale sub bombardamente şi cu luptători care cutreieră străzile.

Sudanul se învecinează cu şapte ţări şi se află între Egipt, Arabia Saudită, Etiopia şi regiunea volatilă Sahel din Africa. Ostilităţile riscă să amplifice tensiunile regionale.

Violenţele au fost declanşate de dezacordul intern asupra planului susţinut la nivel internaţional de formare a unui nou guvern civil, la patru ani de la căderea dictatorului Omar al-Bashir şi la doi ani de la lovitura de stat militară. Ambele părţi o acuză pe cealaltă că împiedică tranziţia.

Claudiu Popa

Claudiu C. Vasile Popa. Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. După ce a terminat Jurnalistica din Sibiu, în 2012, atunci când criza financiară a răpus printul în România, s-a îndreptat către presa online. A scris ani de zile la site-urile romaniatv.net, b365.ro sau capital.ro. Când nu face presă, scrie poezii sau călătorește pe te miri unde.

Recent Posts

Creșterea temperaturii gobale afectează și sănătatea mintală. Ce este ecoanxietatea

Acum este sigur. Creșterea temperaturii globale sau alte efecte ale crizei climatice generează probleme tot…

17 minute ago

Cum se recalculează pensiile? De la 1 septembrie se schimbă regulile

Procesul de recalculare al pensiilor este aproape finalizat, transmit oficialii de la Ministerul Muncii și…

39 de minute ago

Statistica Zilei: PIB-ul a crescut cu 0,1% pe seria brută şi cu 1,8% pe seria ajustată sezonier

Echipa de la Institutul Național de Statistică (INS) vine cu vești bune în ceea ce…

56 de minute ago

Picătura de business: Carmen și Alexandru Boangher au creat un brand premium în nici doi ani

Carmen și Alexandru Boangher s-au cunoscut în 2020. În același an, cei doi ani au…

o oră ago

ANM anunță Cod galben de vânt. Vremea rămâne rece și în Capitală

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare generală pentru județul Caraș-Severin, dar a anunțat…

2 ore ago

Erdogan, la masă cu premierul grec! Vor să lase disputele în urmă

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și premierul grec Kyriakos Mitsotakis s-au întâlnit la Ankara. Cei…

2 ore ago

This website uses cookies.