Categories: Info

CFR reface infrastructura feroviară pe 4 loturi. Cât costă lucrările de întreținere?

Din cele 10 oferte primite de Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA pentru executarea de lucrări de întreținere a infrastructurii feroviare pe o distanță de maximum 1.461 km din rețeaua feroviară națională, CFR a ales 4 oferte câștigătoare care să execute aceste lucrări.

CFR a desemnat 4 operatori economici pe 4 loturi aparținând sucursalelor regionale Bucureşti, Timişoara, Cluj şi Braşov, la procedura de licitație deschisă pentru lucrări de întreținere ce vizează înlocuirea la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii, ce au drept scop readucerea liniilor în parametrii proiectați și circulația trenurilor cu vitezele iniţiale de maximum 120 km/h.

2,1 miliarde de lei este valoarea totală a costurilor de întreținere pentru cele 4 loturi

Din cele 8 loturi câte au fost prevăzute în licitația deschisă, momentan, doar 4, mai exact, loturile 1, 3, 4, 5 au fost selectate pentru a începe aceste lucrări, iar loturile 2 (SRCF Craiova) şi lotul 6 (SRCF Iaşi) au fost anulate, toate cele 7 oferte despuse pentru aceste 2 loturi fiind declarate neconforme, iar loturile 7 și 8 sunt abia în etapa de evaluare a ofertelor.

Loturile 1, 3, 4, 5 au o valoare totală de 2,1 miliarde de lei, iar valoarea totală a celor 8 loturi este de minimum 1,001 miliarde de lei fără TVA şi de maximum 4,216 miliarde e de lei, fără TVA. Valoarea celor 4 tronsoane de infrastructură feroviară este împărțită astfel: Lotul 1 (SRCF Bucureşti): Aktor Societate Tehnica Anonima (Aktor SA) – ofertă câştigătoare în valoare de 459,877 milioane de lei fără TVA; Lotul 3 (SRCF Timişoara): SALCEF SPA – ofertă câştigătoare în valoare de 562,428 milioane de lei fără TVA; Lotul 4 (SRCF Cluj): SALCEF SPA – ofertă câştigătoare în valoare de 611,548 milioane de lei fără TVA; Lotul 5 (SRCF Braşov): Aktor Societate Tehnica Anonima (Aktor SA) – ofertă câştigătoare în valoare de 466,838 milioane de lei fără TVA.

Acordurile-cadru aferente celor 8 Sucursale Regionale de Cale Ferată se vor derula pe 4 ani

Aceste acorduri sunt aferente celor 8 Sucursale de Cale Ferată de la Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Constanţa și au ca scop stabilirea termenilor şi condiţiilor ce vor guverna contractele sectoriale de lucrări (contractele subsecvente de lucrări, care se vor încheia la nivel de regională, în limita fondurilor alocate).

În cadrul procedurii deschise de licitație publică, pentru cele 8 loturi, au fost depuse următoarele oferte:

Lotul 1: Yapı Merkezi İnşaat ve Sanayi A.Ş, AKTOR SOCIETATE TEHNICA ANONIMA (AKTOR S.A.), SALCEF SPA, Asocierea ROTARY CONSTRUCTII MENTENANTA (Leader), SC PROIECT CONSULT SRL, EURO CONSTRUCT TRADING 98;

Lotul 2: Yapı Merkezi İnşaat ve Sanayi A.Ş, SALCEF SPA, SC PROIECT CONSULT SRL (Leader), ROTARY CONSTRUCTII MENTENANTA, EURO CONSTRUCT TRADING 98;

Lotul 3: Yapı Merkezi İnşaat ve Sanayi A.Ş, SALCEF SPA;

Lotul 4: Yapı Merkezi İnşaat ve Sanayi A.Ş, SALCEF SPA;

Lotul 5: Yapı Merkezi İnşaat ve Sanayi A.Ş, AKTOR SOCIETATE TEHNICA ANONIMA (AKTOR S.A.), SALCEF SPA, Asocierea ROTARY CONSTRUCTII MENTENANTA (Leader), EURO CONSTRUCT TRADING 98, SC PROIECT CONSULT SRL;

Iordanescu Elena

Recent Posts

POLITICO: Ursula von der Leyen a dat semnal că este pregătită să coopereze cu partidele de dreapta

În dezbaterea electorală POLITICO, președintele Comisiei mizează pe o ofertă pentru aliații Giorgiei Meloni. Președinta…

3 minute ago

Erdogan: „SUA și Europa nu fac suficiente presiuni asupra Israelului pentru a obține un armistițiu în Gaza”

Președintele turc Tayyip Erdogan a declarat duminică că Statele Unite și țările europene nu fac…

26 de minute ago

Vești bune! Marcel Ciolacu anunță ridicarea vizelor pentru SUA

Premierul Marcel Ciolacu face anunțul așteptat de ani de zile: românii nu vor mai avea nevoie…

43 de minute ago

Marcel Ciolacu: „România se prăbușește dacă nu are acces la fondurile europene”

Premierul Marcel Ciolacu a fost prezent la emisiunea Subiectiv de la Antena 3 CNN, unde…

o oră ago

Problema învățământului românesc este în vizorul Comisiei Europene! Cum arată raportul publicat de UE

Comisia Europeană a publicat o analiză detaliată a situației ocupării forței de muncă, competențelor și…

o oră ago

SUA și Marea Britanie afirmă că Israelul nu are un „plan credibil” pentru protejarea civililor din Rafah

Israelul nu are un "plan credibil" pentru protejarea civililor din Rafah, afirmă SUA. Secretarul de…

2 ore ago

This website uses cookies.