Info

Cei mai fericiți dintre seniori. Care este topul celor mai mari pensii din România în 2024

Majorarea pensiilor cu 13,8% din luna ianuarie a fost și mai substanțială pentru seniorii care aveau deja venituri mari. La noi în țară, cea mai mare pensie primită de un vârstnic trece de suma de 100.000 de lei. De asemenea, în acest caz, pensia nu este una specială. Chiar și după aplicarea impozitului, acesta primește în continuare, lună de lună, o indemnizație de peste 90.000 de lei.

Suma brută a cele mai mari pensii din România, care nu este o pensie specială, a ajuns la 108.627 de lei. Totuși, la această sumă s-a ajuns după majorarea din luna ianuarie. Anterior acesteia, cuantumul celui mai mare venit al unui senior era de 95.423 de lei brut.

Pe locul doi în topul celor mai mari pensii pe bază de contributivitate se situează un venit de 81.299 de lei. Locul trei este ocupat de o pensie în valoare de 78.526 de lei. Acestea sunt sumele de după creștere. Anterior, aceste pensii erau de 71.417 de lei și 68.981 lei, informează romaniatv.net 

Georgiana Tanase

A absolvit cursurile Facultății de Limbi și Literaturi Străine din București, specialitatea Filologie, secția de Spaniolă-Germană. Este debutant în presa scrisă din România și îi place să știe cât mai multe.

Recent Posts

Ungaria nu vrea să participe la acțiunile NATO pentru ajutorarea Ucrainei. Szijjártó: „Vrem să ne ţinem departe”

Guvernul maghiar refuză să participe în vreun fel la pregătirea militarilor ucraineni sau la livrarea…

3 minute ago

Opinie Wall Street Journal: De ce vrea Rusia să domine Africa?

Pe fondul crizelor care zguduie lumea în Orientul Mijlociu, Europa și Indo-Pacific, știrile din Niger…

12 minute ago

Atenționare din partea Poliției Române. Românii cad victime unei noi metode de înșelăciune

Conform unui avertisment transmis de reprezentanții Poliției Române, în ultimele zile este activă o nouă…

23 de minute ago

Locul lui Prigojin, ocupat de o femeie! Cine este „protejata” promovată de Putin

Mira Terada este o femeie în vârstă de 36 de ani care a fost extrădată…

31 de minute ago

Nemții lucrează mai puțin decât media europeană. Guvernul caută soluții fiscale

Germania vrea să renunțe la anumite taxe și reforme ale sistemului de protecție socială pentru…

45 de minute ago

România va fi lovită de un ciclon. Vremea rece continuă și zilele viitoare

Valul de aer rece a cuprins mare parte din țară, iar în unele zone temperaturile…

55 de minute ago

This website uses cookies.