Categories: Info

Care a fost scopul principal al venirii lui Macron în România? Este țara pregătită de război

Vasile Dîncu, ministrul Apărării a semnat o scrisoare de intenție cu omologul său francez, Sebastien Lecornu. Aceasta se referă dotarea Forțelor Navale Române cu echipamente de ultimă generație pentru soluționarea misiunilor din Marea Neagră.

Cei doi s-au întâlnit la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, conform Mediafax.

În cadrul acestei întâlniri au fost discutate cooperarea bilaterală dintre România și Franța, dar și deciziile care vor fi luate în cadrul reuniunii tuturor miniștrilor Apărării din statele membre NATO la Summit-ul de la Madrid.

Securitatea regională în contextul invaziei rusești din 24 februarie a fost un subiect extrem de important.

„Am mulțumit omologului meu pentru eforturile Franței, în calitate de națiune cadru, pentru constituirea grupului multinațional de luptă din România; este un demers extrem de valoros pentru securitatea întregii Alianțe”, a transmis Vasile Dîncu.

„Ministrul român al Apărării a reiterat aprecierea pentru eforturile Franţei, în calitate de naţiune cadru, pentru constituirea grupului multinaţional de luptă din România, punctând importanţa demersului pentru securitatea întregii Alianţe. În ceea ce priveşte colaborarea în cadrul Uniunii Europene, au fost salutate rezultatele pozitive înregistrate de Franţa pe timpul Preşedinţiei Consiliului UE, care urmează să se încheie la finalul acestei luni, cu repere importante pentru consolidarea rolului Uniunii. De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre situaţia de securitate regională, manifestând sprijinul constant pentru Ucraina”, se arată în comunicatul de presă remis AGERPRES de Ministerul Apărării Naționale.

Cooperarea dintre România și Franța

Cooperarea dintre România și Franța pe linia de securitate este pe o scară ascendentă în ultima perioadă. Acest lucru se datorează crizei generate de războiul izbucnit de Rusia în Ucraina.

Vizita lui Emmanuel Macron, președintele Franței arată o dovadă clară a „relației bilaterale excelente”.

„Vizita dumneavoastră, domnule preşedinte, şi consultările substanţiale pe care tocmai le-am încheiat sunt o nouă dovadă a relaţiei bilaterale excelente de parteneriat strategic autentic dintre ţările noastre. Bine ai venit, dragă Emmanuel ! Inclusiv pe fondul crizei generate de agresiunea militară a Federaţiei Ruse în Ucraina, cooperarea noastră pe linie de securitate a cunoscut în ultima perioadă o intensificare deosebită şi, pot să spun, foarte binevenită”, a transmis Klaus Iohannis, miercuri, la Baza „Mihail Kogălniceanu”, în timpul vizitei lui Macron în România.

În timpul întâlnirii, cei doi lideri de stat au discutat și despre Summit-ul NATO de la Madrid, care se va desfășura la sfârșitul lunii iunie. În cadrul acestuia vor fi adoptate măsuri pentru viitorul Alianței, dar mai ales pentru securitatea comună a statelor de la granița cu invazia rusească.

„Astfel, am discutat cu prioritate despre necesitatea consolidării posturii de descurajare şi apărare pe Flancul estic, mai ales, sigur, la Marea Neagră, despre noul concept strategic, despre susţinerea partenerilor Alianţei şi perspectivele aderării Suediei şi Finlandei”, a susținut Iohannis.

 

Sorina Bucur

Studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Pasionată de scris, lectură și artă. Voluntară activă în cadrul Asociației Studenților din cadrul FLLS

Recent Posts

China nu este de acord cu deciziile SUA. Se opune ferm majorării taxelor vamale americane

China se opune cu fermitate majorării tarifelor vamale ale Statelor Unite, a declarat marți Ministerul…

10 minute ago

Pensionarii, dezamăgiți de recalcularea pensiilor. Ce spune reprezentatntul Sindicatului

Noua lege a pensiei care a adus modificări la recalcularea pensiilor a adus revoltă în…

19 minute ago

Complexul Energetic Oltenia pierde sporurile de weekend. Primesc, totuși bani în plus la salariu

Angajații Complexului Energetic Oltenia au pierdut sporurile pentru sâmbetele și duminicile lucrate, s-a decis în…

29 de minute ago

Români vor scoate mai puțini bani din buzunar. Prețul gazului, mai mic decât plafonul

Se pare că românii vor scoate mai puțini bani din buzunar, cel puțin pentru gaze.…

39 de minute ago

Șoferii ar putea plăti mai puțin pentru reparațiile pe RCA. Prețurile se plafonează

Șoferii români au început să-și repare mașinile pe Casco pentru că prețurile pentru reparațiile pe…

50 de minute ago

Vrei să-ți iei pașaportul? Noi reguli pentru eliberarea documentului

Românii care vor să-și elibereze pașaportul trebuie să știe noile reguli adoptate de Camera Deputaților.…

60 de minute ago

This website uses cookies.