Prețurile la apartamente au explodat. Anul 2024 aduce noi perspective pe piața imobiliarelor. Cele mai mari tarife se regăsesc în Capitală. Bucureștenii trebuie să facă economii mult timp pentru a reuși să cumpere un apartament. În cazul tinerilor, situația este mult mai grea. Mulți nu își pot permite o astfel de achiziție, având în vedere tarifele actuale.
Gabriela Firea a făcut noi declarații cu privire la actuala situație la nivelul Capitalei. Potrivit oficialului, devine din ce în ce mai greu pentru tineri să-și achiziționeze un apartament. Tarifele au crescut cu 30% pentru locuințele din București.
Președintele PSD București, Gabriela Firea, a prezentat piața imobiliară din Capitală. Potrivit acesteia, tarifele pentru locuințe au crescut cu 30%. Iar tinerii bucureșteni întâmpină dificultăți în cumpărarea unui apartament. Aceste probleme au deschis calea unui atac. Gabriela Firea îi reproșează lui Nicușor Dan că a petrecut prea mult timp pe la Tribunal.
„Tinerii la început de drum care au dorit să îşi achiziţioneze un apartament, o garsonieră în Bucureşti au întâmpinat reale dificultăţi. De ce? Pentru că primarul vrea să se substituie Justiţiei. Primarul a rupt programul electoral, oferta din campanie şi a stat în Tribunal” a spus Gabriela Firea.
Primarul general al Capitalei și-a asumat rolul de justițiar. Acesta a realizat procese pentru a demonstra că anumite autorizații de construcție și certificate de urbanism ar fi ilegale.
„Cu minimum 30% s-au scumpit toate apartamentele în Bucureşti, plus că nu s-au mai găsit. Rechini imobiliari? Să îi scoată Justiţia la suprafaţă. Nu e treaba primarului. În patru ani de zile nu a putut dovedi că vreo autorizaţie de construire sau vreun certificat de urbanism din mandatul meu a fost ilegal” a spus Gabriela Firea .
Potrivit Gabrielei Firea, în ultimii patru ani, Capitala nu a fost un oraș prietenos cu tinerii sau seniorii. Anumite proiecte și inițiative nu au fost aplicate. „Niciodată parcurile din Bucureşti nu au arătat ca în ultimii patru ani. Dar niciodată. Dispreţ faţă de seniori, faţă de părinţi, faţă de copii. Transportul public în comun… Nici măcar o roată nu s-a mai cumpărat în ultimii aproape patru ani”, a spus Gabriela Firea.
Gabriela Firea a adăugat că primarul general al Capitalei nu a construit grădinițe și nici after-school-uri. În ciuda promisiunilor făcute în acest sens. Nicușor Dan a fost criticat dur de președintele PSD București pentru că a redus „ilegal” fondurile destinate persoanelor cu deficiențe.
Potrivit oficialului, locuitorii din Capitală au fost lăsați deoparte. Aceștia nu s-au putut bucura de sprijinul administrației locale. „Acele promisiuni că vine cineva din afara ţării cu soluţii miraculoase, cu panaceu sunt nişte poveşti de campanie electorală pe care le-au folosit, din păcate, cu succes” a explicat președintele PSD București, conform Daily Business .
În România, peste 100.000 de români au panouri fotovoltaice instalate pe casă. Aceștia vor fi…
După luni de creșteri continue, prețurile carburanților încep să dea înapoi. Joi, 16 mai, au…
Datoria publică a depăși deja pragul 50%. Asta înseamnă că guvernul va trebui să ia…
Directorul ANM, Elena Mateescu, a transmis că temperaturile vor crește, iar de săptămâna viitoare vom…
O turmă de 170 de bizoni reintroduși în munții Țarcu din România ar putea contribui…
Inflația din SUA a scăzut ușor în aprilie. A oferit o ușurare investitorilor și Rezervei…
This website uses cookies.