Lumea la zi

Brazilia va deține președinția G20. Lula declară că va pune accentul pe Sudul global

Președintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, și-a propus să ofere Sudului global o voce mai puternică în procesul de luare a deciziilor la nivel mondial. Acesta se va folosi de faptul că țara sa va deține anul acesta președinția grupului G20 al celor mai mari economii.

Apelul lui Lula pentru reformarea guvernanței globale și actualizarea sistemului ONU, vechi de opt decenii, a fost amplificat la reuniunea miniștrilor de externe ai G20 de săptămâna trecută de la Rio de Janeiro. Presiunea continuă săptămâna aceasta, când miniștrii de finanțe ai G20 se întâlnesc la Sao Paulo.

Cu toate acestea, diplomații au declarat că va fi o bătălie grea pentru a extinde Consiliul de Securitate al ONU. Unde țările cu drept de veto pot susține ideea. Dar au amânat mult timp discuțiile care le-ar diminua statutul.

Lula a stabilit ca priorități ale președinției braziliene a G20 reducerea foametei și a sărăciei. Dar și limitarea schimbărilor climatice.

El dorește, de asemenea, o mai bună reprezentare a Sudului global în sistemul multilateral. Inclusiv în instituțiile financiare înființate după cel de-al Doilea Război Mondial. Mai exact, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, transmite reuters.com

Georgiana Tanase

A absolvit cursurile Facultății de Limbi și Literaturi Străine din București, specialitatea Filologie, secția de Spaniolă-Germană. Este debutant în presa scrisă din România și îi place să știe cât mai multe.

Recent Posts

Un nou mandat al lui Trump ar duce lumea spre un război global? NATO s-ar putea destrăma

Dacă Donald Trump va câștiga un al doilea mandat la Casa Albă în noiembrie, NATO…

2 ore ago

Ce se întâmplă cu prețurile produselor? Schimbările ce apar în supermarketuri

Vor apărea noi schimbări pentru prețurile ce sunt afișate în supermarketuri. Acestea vor trebui să…

3 ore ago

Mai mulți bani pentru seniorii României. După 14 ani, are loc recalcularea pensiilor

Ultima recalculare a pensiilor a avut loc în urmă cu 14 ani, în anul 2010.…

3 ore ago

Cum va fi stabilit salariul minim brut? Ultimele informații despre formula de calcul

Oficialii de la Ministerul Muncii au vorbit despre criteriile pentru formula salariului minim brut pe…

4 ore ago

Mark Rutte se pregătește pentru scaunul de la NATO. Presa turcă îl vede câștigător

Nu putem să nu ne întrebăm de ce Turcia, care de 75 de ani are…

4 ore ago

Se pot extrage banii de pe cardurile de energie. Voucherele de la stat expiră în câteva zile

Cetățenii ce au primit din partea statului vouchere de energie își pot extrage banii de…

4 ore ago

This website uses cookies.