Categories: Info

Banii intră în conturi zilele următoare! Cine poate beneficia de peste 3.000 de euro

Începând cu perioada următoare micii fermieri vor primii o subvenție de 3.096 de euro per hectare, în cazul în care au depus o cerere unică de plată în decursul anului precedent, aceasta fiind o subvenție eferentă campaniei de plăți din 2022. 

Suma de peste 3.000 de euro pentru fiecare hectar declarat reprezintă un sprijin cuplat pentru legume cultivate în spații protejate. 

Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), suma aferentă plăților destinate acestei categorii de fermieri este de peste 8,7 milioane de euro. „8.788.873 euro pentru legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveți pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă”, se arată într-un comunicat al Ministerului. 

În 2022 au fost înregistrate aproape 3.000 de culturi cu legume 

Potrivit datelor publicate de către președintele OPIA Legume-Fructe, Gheorghe Vlad, în anul 2022 la APIA s-au înregistrat culturi de legume cultivate în spații protejate pe o suprafață de 2.833 de hectare. 

În cazul în care toate aceste culturi vor beneficia de subvenții APIA și dacă toate sunt eligibile de plată, subvenția pe care cultivatorii o vor încasa este de 3.096 de euro per hectar. 

Potrivit datelor publicate de către Asociația de Plăți și Investiții Agricole, subvenția de sprijin cuplat pentru legume cultivate în spații protejate ar urma să intre în conturile bancare ale agricultorilor începând de săptămâna viitoare.  

Acest lucru se întâmplă deoarece data de 15 mai a fost termenul limită pentru depunerea tuturor documentelor aferente sprijinului cuplat în sectorul vegetal. 

Alte subvenții care se vor acorda în curând 

Conform APIA, subvenția pentru crescătorii de animale ar putea intra în conturile crescătorilor chiar înainte de termen. „Din datele campaniei 2023 de primire a cererilor de sprijin, putem spune cu convingere că facem echipă bună și anul acesta cu fermierii noștri, astfel că începând cu 1 martie 2023 și până în prezent numărul cererilor de sprijin primite de APIA a ajuns la 544.037 cereri, pentru o suprafață de 4.48 milioane de hectare. 

Autorizăm în continuare plățile aferente cererilor depuse în Campania 2022, în conformitate cu termenele prevăzute în legislația europeană, astfel că până la acest moment au fost autorizate la plată 2,78 miliarde euro aferente Campaniei 2022. 

Începând cu 28 martie 2023, eliberăm adeverințe pentru beneficiarii DR 06 – Bunăstarea animalelor, Pachet a) — Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și Pachet b) — Plăți în favoarea bunăstării păsărilor din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027, care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente de la instituțiile bancare și nebancare. 

Continuăm procesul de primire a Cererilor de acordare a sprijinului financiar pentru producătorii agricoli din sectorul cereale, cu mențiunea că mâine, 11 mai 2023, inclusiv, este termenul limită pentru depunerea acestora, potrivit România TV.

Primim cereri de plată pentru intervenţiile aferente sectorului apicol 2023 din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027, finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă şi de la bugetul de stat, acțiune ce va derula până la data de 4 august 2023, termen limită pentru solicitarea sprijinului financiar,” a informat APIA. 

Dana Arambescu

Studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București. Sunt pasionată de scris, literatură autohtonă și thriller.

Recent Posts

Schimburile comerciale între România și SUA! Ambasadoarea SUA la București a spus că investitorii americani așteaptă transparență

Ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, a transmis faptul că investitorii americani caută transparență și…

9 minute ago

Este Georgia mai aproape de Rusia decât de Occident? SUA trage un semnal de alarmă

Oficialii din SUA vin acum cu un avertisment important. Aceștia au specificat faptul că Georgia…

33 de minute ago

Marcel Ciolacu, discurs în Portul Constanța: „Noile terminale vor genera un plus anual de un milion de tone de marfă”

Premierul Marcel Ciolacu a participat, astăzi, la inaugurarea evenimentului "DP WORLD-20 de ani de eficiență…

52 de minute ago

De ce se duce Putin în China? Liderul de la Kremlin ajunge mâine la Beijing

Vladimir Putin ajunge joi, 16 mai, la Beijing. Iar această întâlnire dintre liderul rus și…

o oră ago

Câți bani trebuie să câștigi în România pentru a te descurca decent? Calculul unui economist celebru

Ce salariu net lunar ar trebui să câștige un român, pentru a avea un trai…

2 ore ago

Întâlnire de gradul zero! Putin se va întâlni cu Xi Jinping la Beijing

Vizita președintelui rus, Vladimir Putin, la Beijing va fi prima vizită oficială de la începutul…

2 ore ago

This website uses cookies.