Info

Apartamentele aflate în imobilele încadrate în clasa întâi de risc seismic nu vor mai putea fi închiriate

Apartamentele aflate în imobilele încadrate în clasa întâi de risc seismic nu vor mai putea fi închiriate. Mai mult,  toate contractele aflate în derulare vor înceta până la finalul acestei luni.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat recent modificările legislației privind riscul seismic al clădirilor. Aici se include și un calendar pentru finalizarea expertizelor tehnice.

Noua legislație interzice închirierea sau cedarea în comodat a locuințelor care se află în clădiri cu bulină roșie.  De asemenea, și organizarea de activități care implică aglomerări de persoane în spațiile din aceste imobile.

Nu vor mai putea fi închiriate

Interdicțiile se aplică fără excepție. În cazul contractelor de închiriere aflate în derulare, acestea încetează de drept cel mai târziu în 30 de zile de la data încadrării clădirilor prin raport de expertiză tehnică în clasa întâi de risc seismic.

De asemenea, se interzice amplasarea de mijloace publicitare pe fațada sau pe terasa acestor clădiri.

În cazul nerespectării interdicției de închiriere, proprietarii riscă amenzi cuprinse între 5 și 10.000 de lei. Se includ și firmele care dețin sau administrează spații comerciale și de divertisment.

Actul normativ stabilește și termene clare pentru evaluarea seismică a clădirilor publice. În prima etapă se va face evaluarea vizuală până la începutul lunii noiembrie a clădirilor aflate în patrimoniul statului.

Etapa a doua – până la 1 iunie 2026, a celor destinate locuințelor, unde se consideră necesar, va începe ulterior expertiza tehnică pentru încadrarea într-o clasă de risc seismic.

Același termen este prevăzut pentru finalizarea expertizelor tehnice în cazul lăcașurilor de cult construite înainte de anul 1978.

Catalin Dumitrescu

Ziarist din 90, pe vremea cand jurnalismul era ”de taraba”.

Recent Posts

Nemții lucrează mai puțin decât media europeană. Guvernul caută soluții fiscale

Germania vrea să renunțe la anumite taxe și reforme ale sistemului de protecție socială pentru…

12 minute ago

România va fi lovită de un ciclon. Vremea rece continuă și zilele viitoare

Valul de aer rece a cuprins mare parte din țară, iar în unele zone temperaturile…

22 de minute ago

Promateris: Reducere cu peste 500 tone emisiile de carbon în 9 luni. Avantajele instalării centralei fotovoltaice

Promateris, lider în producția de ambalaje biodegradabile și compostabile, a anunțat rezultatele remarcabile ale unui…

32 de minute ago

Salariul minim, la mâna lui Ciolacu! Despre ce sumă este vorba

Ceea ce își dorește Guvernul este ca salariul minim să se majoreze la o anumită…

42 de minute ago

Ce se mai aude de programul Anghel Saligny? Ciolacu: „Vorbim de mii de proiecte mai mici”

Guvernul va aproba o nouă ordonanță de urgență. Aceasta are ca obiectiv realizarea proiectelor prevăzute…

50 de minute ago

Doar 34% dintre români merg fericiți la muncă. Majoritatea angajaților suferă de burnout

În România, în jur de 34% dintre angajați se duc fericiți la locul de muncă.…

58 de minute ago

This website uses cookies.