Categories: Info

Anul acesta se vor recalcula toate pensiile! Guvernul introduce o nouă formulă de calcul

Marius Budăi, ministrul Muncii, a anunțat că se modifică formula de calculare a pensiilor din România. Drepturile bănești ale seniorilor vor fi recalculate într-o manieră prin care se vor elimina toate inechitățile existente în sistemul de pensii.

Ministrul precizează că noua formulă de calcul se va aplica gradual iar impactul asupra sistemului de pensii din România va fi unul major. Budăi  a vorbit despre inechitățile sistemului de pensii, subliniind faptul că acestea s-au produs în urma modificării actelor normative de bază ale legii 127/2019 privind sistemul public de pensii.

„Noi de-a lungul timpului am avut în legea 127, trei acte normative de bază, toate care au prevăzut pensii, că au fost trei a fost bine, dar au intervenit multiple și au făcut să crească inechitățile. Unele din ele vin din intervenția de la aceste acte, al doilea lucru ieșirea în date diferite la pensie în urma acelor intervenții a adus o altă inechitate în ceea ce privește stagiile de cotizare între femei și bărbați”, a precizat ministrul Muncii la România TV.

Noua formulă de calcul a pensiilor

Budăi adaugă faptul că formula de calcul a pensiilor este una bună însă, au fost identificate anumite nereguli care vor fi eliminate în așa fel încât regula egalității dintre contributivitate și pensie să poată fi aplicată.

„ Formula este una bună, dar avem niște lucruri de îndreptat. Am descoperit câteva aspecte și le vom îndrepta, nu pot să pun mâna și să spun că e mare, toate aduc frustrare, pentru că regula de contributivitate spune așa, la contribuții egale, pensii egale”, a completat Budăi.

Totodată, ministrul a punctat faptul că atunci când s-a făcut transferul contribuției de la angajator la angajat, brutul s-a majorat eliminându-se astfel, o altă inechitate care afectează pensia. ”Nu știu dacă v-am mai spus sau vă spun acum în premiera, când s-a făcut transferul contribuției de la angajator la angajat s-a majorat brutul, ca să nu fie aceasta inechitate.

Cei care au deținut calitatea de ministru, dacă studiau legea, erau profesioniști, ar fi avut de făcut un lucru simplu, matematic, este o formula care stabilește indicele de corecție.  Nu aveai decât de ponderat formula cu procentul transferat de contribuție de la angajat și rămânea în aceeași linie, corecta și reală. Anticipez și spun că legea va genera un impact.

Știți bine că impactul nu va fi unul mic, există posibilitatea să fie o aplicare, trebuie să avem o aplicare graduală, trebuie să avem tot sistemul pus bine la punct, astfel încât când vom avea calculul cu comisia, să aplicăm decizia”, potrivit româniatv.net.

Inechitățile sistemului de pensii

Afectați de noua formulă de calcul a pensiilor „Sunt cei care sunt cuprinși în cele 6 legi menționate în PNRR și în solicitarea Comisiei Europene asupra pensiilor militare. Vorbim aici de cele 2 legi din justiție și anume de statutul magistraților și de statutul personalului auxiliar din instanțele de judecată. Vorbim de diplomați, de personal al Curții de Conturi, vorbim de funcționarii publici, parlamentari și de personalul navigant și, bineînțeles militarii. ”, a precizat ministrul Muncii.

De asemenea ministrul a subliniat faptul că pensia nu va mai depăși valoarea netă a veniturilor, dar dacă acest  lucru se întâmplă din diferite motive, va urma o recalculare și vor intra în plată cu noul cuantum.

În ceea ce privește pensiile militare, acestea „ au prevedere în acest act normativ. Este o schimbare a modului de calcul de la cele 6 luni din ultimii 5 ani, la 12 luni din ultimii 5 ani, cu precizarea că pensiile militare îndeplineau criteriile din PNRR și că pensiile militare au avut deja 2 reforme, una în 2015 cu legea 223 și alta în 2017 cu ordonanța 57 și 59 bineînțeles, și aici inițiatorii au fost miniștri de resort.

Dumnealor au deja plafonat venitul din 2019 și schimbat modul de calcul, deci calcului este doar pentru viitor. Și nicio pensie militară nu depășește, din datele pe care le avem de la ministerele de resort, în momentul activității. În acest proiect nu se face referire la pensionarii din sistemul public de pensii” a declarat Marius Budăi pentru Antena 3 CNN.

Cristian Raducanu

Născut în ultimul an al comunismului, pot spune că evenimentele din 89 mi-au influențat perspectiva asupra societății. La mai bine 30 de ani de la căderea regimului dictatorial, umbrele comunismului încă ne bântuie. De ce? Răspunsul poate fi utopic, subiectiv sau incomplet, ține de fiecare să-și construiască viitorul. Eu, noi, venim cu informațiile!

Recent Posts

Ajutor pentru Ucraina! Iohannis și Ciolacu au discutat despre donarea unui sistem Patriot

Conform unor declarații ale premierului de marți, 14 mai, acesta a purtat discuții cu președintele,…

20 de secunde ago

Cum va fi vremea miercuri, 15 mai. Vom avea parte de ploi în mare parte din țară

Temperaturile din acest interval al anului sunt unele mai scăzute decât cele normal. În unele…

8 minute ago

Zelenski, solicitare către Blinken. Vrea două sisteme Patriot suplimentare pentru apărarea Harkovului

În ziua de marți, 14 mai, președintele ucrainean a salutat ajutorul „crucial” primit din partea…

22 de minute ago

Un nou sondaj ar trebui să îl alarmeze pe Biden. Trump este în frunte în cinci state

Un nou sondaj de opinie realizat de The New York Times a adus și mai…

30 de minute ago

Bucureștiul e pe val. Piața imobiliară a crescut cu 63% față de anul trecut

Piața imobiliară din București e în creștere anul acesta. Bucureștenii au cumpărat cu 63% mai…

42 de minute ago

Mai cresc salariile bugetarilor? Marcel Ciolacu a oferit răspunsul

După cum a declarat premierul Marcel Ciolacu, este nevoie de o intervenție la impozitarea muncii…

53 de minute ago

This website uses cookies.