Categories: Info

Alianță între influencerii români și Comisia Europeană. Se încearcă combaterea dezinformării prin campania „Is this trUE”

La noi în țară, reprezentanții Comisiei Europene desfășoară campania „Is this trUE?”. În sprijinul acestora au venit influencerii locali, cu scopul de a combate fenomenul dezinformării.

Motivul pentru care s-a implementat această campanie este majorarea gradului de conștientizare al cetățenilor referitor la dezinformare. Inițiativa precede confruntările politice din anul electoral 2024. De asemenea, aceasta mai vine și în contextul internațional care este marcat de conflictul dintre Rusia și Ucraina.

Românii au de-a face cu știri false

După cum arată Eurobarometrul Standard 100, din toamna anului 2023, 66% au transmis că se întâlnesc frecvent cu știri sau informații care denaturează realitatea sau care sunt chiar false.

Pe lângă acest procent, 62% au transmis faptul că sunt de acord cu faptul că aceste lucruri sunt o problemă pentru democrația de la noi din țară. De asemenea, 69% au declarat că sunt de părere că fenomenul este o problemă pentru democrație, în general.

În ce constă campania?

Compania pe care Reprezentanța Comisiei Europene a inițiat-o la noi în țară implică publicarea unei serii de materiale video. Acestea sunt realizate de către influenceri recunoscuți în România.

Menirea acestora este de a încuraja gândirea critică și de a explica, într-un limbaj simplu și termeni clari, modalitatea în care funcționează dezinformare. Se explică, de asemenea, și care sunt căile prin care acest fenomen poate fi combătut.

Perioada în care se desfășoară campania „Is this trUe” este cuprinsă între lunile martie și iunie ale acestui an. Materialele se pot urmări pe conturile de pe rețelele sociale ale influencerilor, dar și pe cele ale Reprezentanței Comisiei Europene în România. De asemenea, cei interesanți mai pot accesa și platforma trUE.

Un fenomen în creștere

„Dezinformarea este un fenomen în creștere care erodează încrederea în sistemul democratic. Este important să conștientizăm acest risc în fiecare zi și în special în timpul perioadelor electorale. Ne propunem să sprijinim publicul, oferind câteva instrumente de identificare și combatere a dezinformării. În acest scop, am colaborat cu influenceri, care ajung la un public mai larg și explică, în termeni simpli, informații complexe.

Reprezentanța Comisiei Europene găzduiește pe site-ul său platforma trUE care demontează argumentat o serie de falsuri care circulă tot mai frecvent cu privire la Uniunea Europeană.

Așa cum verificăm eticheta produselor la raft sau prospectul la medicamente, este esențial să verificăm din surse oficiale informațiile din spațiul public într-un context în care circulă numeroase teme și mesaje false despre Uniunea Europeană”, sunt informațiile transmise de Mara Roman, șefa interimară a Reprezentanței Comisiei Europene în România, potrivit antena3.ro 

Georgiana Tanase

A absolvit cursurile Facultății de Limbi și Literaturi Străine din București, specialitatea Filologie, secția de Spaniolă-Germană. Este debutant în presa scrisă din România și îi place să știe cât mai multe.

Recent Posts

Un nou Drum Expres în România. Va lega Focșani de Brăila

Un nou Drum Expres se va construi în România. Ministerul Transporturilor deja a primit avizele…

2 ore ago

Va ceda România un sistem Patriot Ucrainei? Ciucă: „Decizia va fi luată în CSAT”

Șeful Senatului, Nicolae Ciucă, a vorbit despre cedarea unui sistem Patriot către Ucraina. El a…

2 ore ago

Președintele ales al Slovaciei a cerut suspendarea campaniei pentru alegerile europene. „Slovacia nu are nevoie în acest moment de mai multe confruntări”

Președintele ales al Slovaciei, Peter Pellegrini a solicitat suspendarea campaniei pentru alegerile europene programate pentru…

2 ore ago

Rusia nu are suficiente forțe, spune un general american. Trupele ucrainiene își vor putea meține liniile defensive

Generalul american Christopher G. Cavoli a declarat la sediul NATO că Rusia nu dispune de…

2 ore ago

Pensionarii pot încasa până la 1.000 de lei. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Pensia nu este singura formă de venit de care pot beneficia seniorii din România. Pensionarii…

2 ore ago

CNAIR investește în modernizare. Compania cumpără 32 de camioane

CNAIR a anunţat că va achiziționa 32 de camioane. Vehiculele sunt destinate intervenţiilor de urgenţă…

3 ore ago

This website uses cookies.