Categories: Info

Agricultura are viitor! Tineri fermieri români, premiați pentru cel mai bun proiect digital din UE

O echipă de tineri fermieri români a reușit să câștige premiul pentru cel mai bun proiect digital în agricultură din Uniunea Europeană. Distincția a fost oferită în cadrul Congresului European al Tinerilor Fermieri de la Bruxelles. Prin acest premiu, se recunoaște contribuția fermierilor români asupra mediului prin adoptarea și diseminarea de noi tehnologii și practici agricole.

Proiectul câștigător depus de România a avut ca studiu de caz ferma EVEL-H COMPANY din județul Vaslui. În cadrul acestuia s-a prezentat impactul digitalizării asupra predictibilității și sustenabilității afacerilor agricole, cu scopul de a demonstra că agricultura românească poate fi un exemplu de reziliență și performanță, în raport cu modelele occidentale.

Cine sunt câștigătorii

Tânărul fermier Alin Luculeasa, Manager Operațional, și-a asumat în fermă rolul de a transforma amenințările unei zone cu importante constrângeri naturale în oportunități, totul cu ajutorul tehnologiei.

Din dorința de a practica o agricultură cât mai prietenoasă cu mediul, Alin Luculeasa a introdus treptat tehnologii digitale în activitățile din fermă începând cu anul 2017, reușind să reducă semnificativ costurile și să scadă consumul de pesticide, în unele cazuri, până la 80% față de dozele recomandate de producători. Ferma EVEL-H COMPANY este astăzi un exemplu pentru fermele din regiune privind avantajele pe care le oferă digitalizarea în agricultură.

La scrierea proiectului au contribuit colegii lui Alin Luculeasa: George Chiriță, Petruța Deac, Raul Ioan Gușeilă, Radu Mărtinescuși Răzvan Prelipcean, prin implicarea Samirei Maskan, Coordonator Program Comunitate Clubul Fermierilor Români. Tinerii fermieri care au contribuit la elaborarea acestui proiect sunt absolvenți ai Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură” derulat de Clubul Fermierilor Români, ajuns anul acesta la a patra ediție.

„Suntem onorați să primim acest important premiu, care recunoaște performanța digitală și de mediu a fermierilor români. Din multe puncte de vedere, România poate fi luată ca exemplu privind sustenabilitatea în agricultură, însă mă bucur că prin participarea la concursuri în foruri europene avem oportunitatea de a arăta atât decidenților, cât și celorlați fermieri europeni că agricultorii din România contribuie prin acțiunile lor la atingerea obiectivelor Green Deal”, a susținut Alin Luculeasa la decernarea premiului din Parlamentului European de la Bruxelles, potrivit comunicatului emis de Clubul Fermierilor Români.

„Suntem mândri de tinerii noștri și ne bucurăm să vedem că eforturile lor sunt recunoscute la nivel european. Fermierii români sunt nu doar modele de performanță economică și de mediu, ci și modele de reziliență în fața unei lumi aflate în crize multiple, de la schimbările climatice, la amenințări pandemice și conflicte regionale. Clubul Fermierilor Români va continua să susțină astfel de inițiative, în virtutea misiunii asumate de a crea până în 2027 o masă critică de tineri fermieri care să asigure schimbul generațional și, odată cu el, transformarea agriculturii românești”, a mărturisit Florian Ciolacu, Director Executiv Clubul Fermierilor Români.

Au avut concurență

În „cursă” au participat 16 echipe de tineri fermieri din statele Uniunii Europene, care și-au prezentat proiecte care vizează îmbunătățirea practicilor și tehnologiilor aplicate în agricultură și care pun accentul pe utilizarea responsabilă a resurselor de mediu, folosind soluții digitale și aplicații de management integrat al fermelor. Aceste proiecte au fost jurizate de 6 specialiști: Norbert Lins, Președintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European, Pierre Bascou, Director DG AGRI Comisia Europeană, Diana Lenzi, Președinte CEJA, Thierry de l’Escaille, Secretar General ELO, Pekka Pesonen, Secretar General COPA COGECA, Peter Schmidt, Președinte divizia Agricultură, Dezvoltare Rurală și Mediu EESC.

În cadrul acestui concurs, tinerii fermieri „au luptat” pentru premii din trei categorii: cel mai bun proiect digital, cel mai rezilient proiect si cel mai bun proiect pentru îmbunătățirea zonelor rurale.

 

Rares Sanda

Masterand în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Sunt pasionat de tot ce are legătură cu „Sportul Rege”.

Recent Posts

Cerere de Transparență. Fondul de investiții al Norvegiei solicită companiei Shell mai multe detalii despre politica climatică

Fondul suveran de investiții al Norvegiei a cerut, vineri, companiei Shell să ofere investitorilor mai…

5 ore ago

Se testează noi zăcăminte de apă minerală în România! Premieră în ultimii peste 30 de ani

În cadrul Forumului de Afaceri Italia-România, care a avut loc la Roma în luna februarie…

5 ore ago

Noul sistem informatic al Casei de Pensii a fost publicat. Ce beneficii vor avea pensionarii

Noul sistem informatic al Casei de Pensii a fost publicat în Monitorul Oficial, a declarat…

6 ore ago

Temu înfruntă o acțiune legală din partea UE

Retailerul chinez de comerț electronic fast-fashion Temu a fost lovit joi de o plângere a…

6 ore ago

Sute de pompieri din UE vor fi relocați în zonele cele mai vulnerabile la incendii

Sute de pompieri din Uniunea Europeană vor fi prepoziţionaţi în statele membre cele mai vulnerabile…

6 ore ago

Hesburger deschide primul restaurant la Râmnicu Vâlcea

Hesburger, cel mai mare lanț de restaurante cu servire rapidă din Finlanda și țările Baltice…

7 ore ago

This website uses cookies.