Info

Acuzații pentru doi șefi din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Despre cine este vorba

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel a Bucureștiul, mai exact Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), acuză doi șefi din Minsterul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Este vorba despre Aurelian Eugen Lungoci, șeful Departamentului IT. Acesta a recunoscut faptul că a săvârșit infracțiunea de complicitate la fals intelectual pe perioada pandemiei. Acest lucru s-a întâmplat într-o speță care este legată de vaccinarea contra virusului COVID-19.

Celălalt acuzat este Corneliu Victor Ștefănescu, șeful Corpului de Control. Despre acesta se spune că a făcut Poliție Politică înainte de anul 1989.

Un complet de la Judecătoria Sectorului 5 din Capitală va judeca, pe data de 22 martie a acestui an, sesizarea care are în vedere acordul de recunoaștere a vinovăției. Acesta a fost încheiat de către inculpatul Aurelian Eugen Lungoci cu un procuror. Și soția acestuia a semnat un acord asemănător. Cauza, însă, se va judeca separat.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a informat într-un răspuns către g4media.ro că cei doi au fost puși sub acuzare. Acest lucru s-a întâmplat pentru săvârșirea  infracțiunii de complicitate la fals intelectual. Aceștia au recunoscut faptele. În plus, au acceptat condamnarea de câte 1 an de închisoare. Aplicarea pedepsei este amânată pe perioada unui termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a admiterii acordului, transmite g4media.ro

Georgiana Tanase

A absolvit cursurile Facultății de Limbi și Literaturi Străine din București, specialitatea Filologie, secția de Spaniolă-Germană. Este debutant în presa scrisă din România și îi place să știe cât mai multe.

Recent Posts

De ce se duce Putin în China? Liderul de la Kremlin ajunge mâine la Beijing

Vladimir Putin ajunge joi, 16 mai, la Beijing. Iar această întâlnire dintre liderul rus și…

17 minute ago

Câți bani trebuie să câștigi în România pentru a te descurca decent? Calculul unui economist celebru

Ce salariu net lunar ar trebui să câștige un român, pentru a avea un trai…

37 de minute ago

Întâlnire de gradul zero! Putin se va întâlni cu Xi Jinping la Beijing

Vizita președintelui rus, Vladimir Putin, la Beijing va fi prima vizită oficială de la începutul…

58 de minute ago

Creșterea temperaturii gobale afectează și sănătatea mintală. Ce este ecoanxietatea

Acum este sigur. Creșterea temperaturii globale sau alte efecte ale crizei climatice generează probleme tot…

o oră ago

Cum se recalculează pensiile? De la 1 septembrie se schimbă regulile

Procesul de recalculare al pensiilor este aproape finalizat, transmit oficialii de la Ministerul Muncii și…

2 ore ago

Statistica Zilei: PIB-ul a crescut cu 0,1% pe seria brută şi cu 1,8% pe seria ajustată sezonier

Echipa de la Institutul Național de Statistică (INS) vine cu vești bune în ceea ce…

2 ore ago

This website uses cookies.