10 august 1864: Primul împrumut extern al României. Cum au evoluat datoriile noastre până la al Doilea Război Mondial

În condițiile în care la vremea respectivă nu aveam o Bancă Națională, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a încercat în perioada în care s-a aflat în funcție să facă rost de mai multe împrumuturi externe. Statul își propunea un amplu program de modernizare, însă aspectele economiei medievale încă erau resimțite în Principate.

Fără o monedă națională, Principatele Române se aflau într-un haos financiar și fiscal, în condițiile în care liberalizarea piețelor din Țara Românească și Moldova a adus capital străin și implicit diverse monede străine în economie. Existau peste 60 de monede care circulau în Principate în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, iar domnitorul român visa la o Bancă Națională și o monedă națională.

Primul proiect de împrumut extern, un eșec

În primul an de domnie a încercat să realizeze un împrumut extern de 60 de milioane de franci, iar cel însărcinat cu realizarea misiunii a fost consulul din Iași al Franței, Victor Place. Cu banii de la francezi Alexandru Ioan Cuza voia să pună pe picioare două instituții pe care le considera necesare: banca de emisiune (pentru a bate monedă națională) și banca funciară (pentru a face rost de bani pentru reforma agrară și împroprietărirea țăranilor), conform istoricului Constantin C. Giurescu.

Împrumutul nu a avut loc, cel mai probabil din cauza ambițiilor politice ale lui Alexandru Ioan Cuza. El a fost recunoscut cu greu de Constantinopol drept domn al Principatelor Unite, iar moneda națională reprezenta o încălcare a suveranității Imperiului Otoman. Dacă francezii i-ar fi dat după bani lui Cuza pentru a-și bate monedă proprie s-ar fi iscat un scandal la nivel european, asta după ce Marile Puteri garante au recunoscut alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn în ambele principate înaintea Imperiului Otoman.

Pe data de 10 august 1864 Principatele Române contractau primul împrumut extern în valoare de 916.000 de lire sterline. Banii erau luați de la Banca Imperială Otomană și casa „Stern Brothers” din Londra, dobânda fiind de 7% pe o perioadă de 22 de ani. Acest prim pas a fost suficient pentru ca România să poată începe să se îndatoreze pe piețele externe cu o mai mare credibilitate.

Evoluția datoriei externe a României

Conform istoricului și economistului Victor Axenciuc, în anul 1868 datoria externă a Principatelor Române era de 16 milioane de dolari la cursul anului. Asta în condițiile în care primul leu a fost bătut în aprilie 1867, o monedă cu 5 grame de argint și 0,3 grame de aur.

În anul 1902, datoria externă ajunsese la 250 de milioane de dolari, iar în preajma Primului Război Mondial, am ajuns la o datorie externă de 372 milioane de dolari. Multe dintre aceste împrumuturi au fost acordate de băncile de la Londra, mai ales Stern Brothers, care a acordat primul împrumut extern.

În anul 1940, înainte de participarea noastră în cel de-al Doilea Război Mondial, datoria externă a României ajunsese la 627 de milioane de dolari, iar înainte de venirea comuniștilor, ajunsese la 744 milioane de dolari.